Isus, salvatorul lumii și meșter pentru diverse (II)

Această viață economică ascunsă explică, poate, un pic despre chemarea discipolilor săi și despre ceea ce aștepta cu adevărat de la discipolii săi. Isus, antreprenorul pentru diverse, nu a ales ca discipoli pe cei înțelepți sau învățați ai epocii sale, ci, în mare parte, alți oameni care știau ce înseamnă munca grea. Petru, Andrei, Iacov și Ioan erau cu toții pescari, o meserie care, având în vedere alimentația de bază a zonei, era probabil oarecum profitabilă. Soacra lui Petru era suficient de bogată pentru a avea o casă în Capernaum, care putea servi drept bază pentru cei doisprezece. Discipolii nu erau hipioți sau agricultori de subzistență; în schimb, se pare că, în cea mai mare parte, erau asemenea lui Iisus însuși, fiind legați de afaceri de familie.

Acum, ați putea spune: „Sigur, el a fost implicat în afaceri și a avut proprietăți, dar a lăsat toate acestea în urmă! La fel și discipolii săi!” Vedem asta: „Isus i-a răspuns: «Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi odihnească capul.»” (Matei 8:20). Și nu numai atât, dar discipolii înșiși mărturisesc că se pare că l-au urmat în această sărăcie. Desigur, ei înșiși proveneau din medii de afaceri, dar, la fel ca și Domnul nostru, au lăsat asta în urmă. Petru întreabă în Matei 19:27: „Iată, noi am lăsat totul și Te-am urmat. Ce vom avea atunci?”.

Și această întrebare însăși vine imediat după una dintre cele mai faimoase scene din Evanghelii, chemarea tânărului bogat, căruia i se spune că, dacă vrea să se desăvârșească, trebuie să meargă și să vândă tot ce are, să dea săracilor și să-L urmeze pe Isus. Când tânărul a plecat mâhnit, „pentru că avea multe averi”, Domnul nostru le explică celor doisprezece: „Adevărat vă spun că cu greu va intra cel bogat în Împărăţia Cerurilor! Şi vă mai spun că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cel bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!” (19:22, 23-24).

Cu siguranță, am putea gândi, dacă ai avut o proprietate, mai bine ai scăpa de ea! La urma urmei, în Faptele Apostolilor 2, citim că, după Cincizecime, „Toţi credincioşii erau la un loc şi aveau toate în comun; îşi vindeau proprietăţile şi averile, iar banii îi împărţeau între ei, după cum avea nevoie fiecare.” (2:44-45). „Comunism creștin!”, vor striga triumfător unii.

Dar iată care este ideea cu tot acest material biblic. Nimic de aici nu spune că toată lumea ar trebui să scape de proprietăți. Într-adevăr, dacă ne uităm dincolo de cei doisprezece și de tânărul bogat și de câțiva proprietari care și-au obținut bunurile materiale prin câștiguri necuvenite, nu există nicio poruncă de a te lepăda de toate proprietățile. Acel experiment de după Rusalii privind viața în comun nu pare să fi durat prea mult. Grupurile ulterioare de creștini, în special călugării, vor urma porunca lui Iisus către tânărul bogat în mod literal și vor avea doar proprietăți comune. Dar acest lucru nu a fost niciodată văzut ca o cerință. În schimb, ceea ce vedem este că proprietarii de diferite feluri sunt constrânși de credința lor să împartă din bunurile lor cu alții. Cei care au studiat istoria Bisericii primare au observat că ceea ce era remarcabil la ea nu era faptul că era o Biserică a săracilor – în sensul că toată lumea era săracă –, ci că era o Biserică în care săracii erau parte dintr-un singur trup cu cei care erau bogați și cu cei care erau ceea ce am putea numi clasa de mijloc. Iosif din Arimateea, cel care l-a îngropat pe Isus, a fost desemnat atât ca fiind „ucenic al lui Isus”, cât și „un om bogat” (Matei 27:57).

Viața ascunsă a lui Iisus a fost o viață de creator la scara construcțiilor. Viața celui care asigură comori în ceruri a fost cheltuită pentru a face suficiente comori pe pământ pentru a-și întreține familia. Viața celui care este singurul mediator între Dumnezeu și fiii lui Adam a fost probabil petrecută în mijlocul oamenilor din satul său, nici săraci, nici bogați.

Deși slujirea lui Hristos a fost o viață de asceză, miracole și comportament extraordinar, ea a fost precedată de o viață nu mai puțin extraordinară ca semnificație și putere, chiar dacă nu a atras atenție asupra ei. Pentru că în această perioadă de afaceri în clasa de mijloc, El făcea voia Tatălui Său la fel de mult ca în perioada în care îi făcea pe oameni să se întrebe cine anume putea fi acest tâmplar. Voia lui Dumnezeu ar putea foarte bine să fie ca noi să vindem tot ceea ce avem. Dar la fel de bine ar putea fi și ca noi să muncim, să facem bani, să ne îngrijim de familiile noastre și de cei săraci, să ne rugăm și să studiem Scripturile într-un mod care să nu atragă atenția asupra faptului că ne ocupăm de treburile Tatălui nostru. Să știm ce vrea Dumnezeu de la noi și când vrea aceste lucruri este o chestiune de discernământ permanent.

Un text de David Deavel pentru The Imaginative Conservative