Învierea redusă la esențe

Mai mult decât atât însă, în timp ce citești despre esența acestei sărbători, mă rog Domnului să înțelegi și să crezi că această sărbătoare este esența vieții noastre.

Învierea, un fapt istoric

Primul lucru pe care ar trebui să îl înțelegem este că Învierea Domnului nostru Isus Hristos este un fapt istoric. Creștinismul nu este o religie care să aibă la bază o filosofie sau anumite principii generale de viață. Credința creștină are la temelie lucrarea realizată de Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Noi credem că Dumnezeu a acționat decisiv, în spațiu și timp, iar punctul culminant al acestei lucrări salvatoare este Învierea Fiului Său dintre cei morți. Practic, fiecare mare sărbătoare creștină înseamnă o rememorare și, într-un anumit sens, o re-trăire a unui fapt divin mântuitor petrecut în istorie. Acesta este motivul pentru care sărbătorile noastre sunt atât de încărcate de lumină și de speranță. Ne reamintim, constant, că Dumnezeu este cu noi. Istoria nu este lăsată la voia întâmplării, desfășurându-se haotic, și nici pe mâna oamenilor. Dumnezeul Atotputernic și iubitor a intervenit în lumea și în istoria noastră, pentru binele nostru.

Acest adevăr este afirmat, magistral, în Crezul de la Niceea:

„Cred într-unul Domn Isus Hristos, Unul născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din Ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și s-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și s-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit.”  

Au existat mereu voci care contestă caracterul istoric al învierii și care susțin caracterul legendar al narațiunilor nou-testamentare, contestație pe care o vom aborda în câteva clipe. Pe lângă acestea însă, există alte voci care susțin că acest fapt nu are, în cele din urmă, relevanță. „Ce contează”, vor spune ei, „dacă învierea este un fapt istoric sau nu?” „Ceea ce contează”, vor continua ei, „este să lași relatarea despre înviere să te inspire, să te motiveze, să îți reîmprospăteze viața.” Evident, o astfel de perspectivă este total eronată. Pentru noi, valoarea lucrării lui Dumnezeu nu stă în faptul că ne inspiră și ne motivează, deși are în mod cert și efectul acesta, ci în caracterul ei salvator! Dar, în momentul în care negăm caracterul istoric al morții și al învierii Domnului Isus Hristos, aceste realități își pierd caracterul lor salvator! Ele nu rămân decât povești frumoase, dar nimic mai mult. O parte din oamenii de azi caută mereu ceea ce ei numesc „energie pozitivă” și socotesc că Sărbătorile Nașterii și ale Învierii pot oferi o astfel de „energie.” Pentru noi Sărbătoarea Învierii înseamnă infinit mai mult: aceasta nu este energie pozitivă, ci „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (vezi Romani 1:16).

Nimeni nu afirmă mai clar și apăsat adevărul de mai sus precum apostolul Pavel în bine cunoscutul text dedicat Învierii, din 1 Corinteni 15:

Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morților? Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credința voastră” (1 Corinteni 15:12-14).

Dacă învierea nu este un fapt istoric, real, concret, atunci aceasta își pierde valoarea. Putem avea certitudine în sensul acesta? Preț de câteva clipe, ne vom opri la ceea ce în general este plasat în categoria dovezilor Învierii.

Învierea, un fapt istoric dovedit

Din multitudinea de dovezi, ne vom opri aici la trei.

În primul rând, avem mormântul gol, fapt care cere o explicație. Căutând să nege realitatea Învierii, oamenii au încercat să furnizeze explicații alternative. Unii au susținut că trupul a fost furat de către ucenici. Alții au susținut „teoria leșinului” care afirmă că Domnul nu murise cu adevărat și astfel a reușit să părăsească mormântul. Aceste explicații devin tot mai perimate cu fiecare an ce trece. Ironic, a accepta o astfel de explicație presupune o credință mai mare decât credința în adevărul Învierii.

În al doilea rând, avem martorii. Nu doar că mormântul este gol, dar există o mulțime de martori ai învierii, oameni care declară că s-au întâlnit, au stat de vorbă și chiar au stat la masă cu Hristosul înviat. Încercarea de a eluda această dovadă invocând o halucinație este de-a dreptul hilară.

Apostolul Pavel pomenește martorii Învierii în 1 Corinteni capitolul 15. Iată ce spune el: „S-a arătat [Hristosul Înviat] lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea, S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit”. (1 Corinteni 15:5-6). Nu putem să nu observăm curajul apostolului de a aduce în discuție martori oculari care încă sunt în viață și, în consecință, pot fi consultați.

Există voci care spun că Învierea Domnului Isus Hristos este un fapt legendar. Afirmația însă nu stă în picioare. 1 Corinteni este o epistolă care a fost scrisă la o distanță de cel mult douăzeci de ani de evenimentul Învierii, o distanță mult, mult prea scurtă pentru formarea unei legende. În mintea oamenilor, evenimentele la care au asistat în urmă cu douăzeci de ani sunt încă vii, realitate pe care putem să o confirmăm fiecare dintre noi, atunci când ne întoarcem în trecutul nostru.

Înainte de a trece la cea de-a treia dovadă, mai trebuie să facem o observație legată de martori. Unii socotesc că oamenii de atunci manifestau o gândire primitivă și erau mult mai predispuși să creadă în minuni. Cu alte cuvinte, ei au acceptat faptul Învierii nu pentru că ar fi fost real, ci din pricina credulității lor. Argumentul nu stă însă în picioare atunci când examinăm textele evanghelice și chiar relatările din cartea Faptele Apostolilor. Acolo nu întâlnim oameni dispuși să accepte cu ușurință realitatea Învierii. Dimpotrivă, ne lovim de reticența cu care chiar ucenicii acceptă adevărul învierii (vezi, de pildă, Luca 24 sau Ioan 20).

Vom pomeni, foarte pe scurt și cea de-a treia dovadă a Învierii: biserica creștină. Însă Biserica și misiunea creștină sunt martori ai Învierii. Transformarea unor oameni fricoși și timorați în misionari curajoși care, în cele mai multe cazuri, își jertfesc viața pentru Hristos nu poate fi elucidată decât prin adevărul slăvit al Învierii. Mai mult, faptul că evrei devotați încep să se închine în prima zi a săptămânii este o confirmare de nezdruncinat că ceva deosebit s-a întâmplat în acea zi.

Învierea, un fapt istoric care transformă radical istoria

Într-adevăr, Învierea nu este doar un fapt istoric, ci un fapt care transformă nu doar istoria lumii, dar și istoria personală a vieților noastre. În ce fel? Să pomenim patru elemente.

De ce este atât de importantă învierea pentru noi? Ce ne aduce ea?

În primul rând, Învierea lui Hristos conferă sens vieților noastre. Moartea rămâne cea mai teribilă realitate cu care ne confruntăm. Moartea este vrăjmașul care ne taie aripile și care ne ucide motivația. De ce să lupți, de ce să te străduiești când știi că praful se va așterne peste toate? De ce să te lupți pentru o viață morală, pentru principii, pentru a aduce o schimbare în bine, dacă nu există nicio răsplătire. Învierea lui Hristos este garanția ca va exista încă o Înviere, iar aceasta înseamnă că va exista o judecată și o răsplătire. Un iad și un cer. Învierea ne oferă motivația și puterea de a duce lupta mai departe: oferă sens! Tocmai de aceea, apostolul Pavel încheie gloriosul capitol al Învierii, asigurându-i pe corinteni că „osteneala lor în Domnul nu este zadarnică” (1 Corinteni 15:58). Sau, reformulând, „osteneala noastră are sens”.

În al doilea rând, Învierea oferă siguranță. Este siguranța că jertfa Domnului Isus Hristos pentru păcatele noastre a fost acceptată, iar noi suntem, la rândul nostru, acceptați în prezența lui Dumnezeu (vezi Romani 4:25). Învierea ne conferă siguranța deplină a noului nostru statut: de acum, suntem copii ai lui Dumnezeu, dar și siguranța deplină a statutului lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu (vezi Romani 1:4). Învierea ne oferă siguranța că toate promisiunile făcute de cel Înviat se vor împlini la vremea lor.

În al treilea rând și la final, să pomenim faptul că Învierea aduce speranță pentru viitor și schimbare pentru acum. Învierea aduce speranță pentru viitor, întrucât ne vorbește despre înnoirea întregii creații. Învierea Domnului nostru nu este un fapt singular, ci este o anticipare, o garanție. Trupul Său înviat este, așa cum spune apostolul Pavel, „pârga celor adormiți” (1 Corinteni 15:20). În mijlocul istoriei Dumnezeu „a înfipt” Crucea și Învierea Fiului Său! Atunci când suntem descurajați de degradarea care domnește în jurul nostru, privim din nou la Cruce și la Înviere, amintindu-ne că vrăjmașii cei mai mari ai omenirii au fost înghițiți deja de biruința lui Hristos de la Calvar și din prima zi a săptămânii. Victoria a fost câștigată! Întreaga noastră viață este scăldată în lumina slăvită a Învierii!

Rămâne însă ceva deosebit de important: nu este suficient să vorbim despre efectele viitoare ale învierii, ci suntem chemați să trăim aici și acum puterea transformatoare a Învierii în viețile noastre! „Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3:1). Vorbeam mai devreme despre dovezi ale Învierii. Acestea sunt utile, dar cea mai puternică dovadă a Învierii este însăși viața noastră înnoită. Să ne scuturăm din amorțeală și să ducem mireasma tare și lumina slăvită a Învierii unei lumi care se zbate în descompunere, în întuneric și confuzie. Să strigăm prin vorbele și faptele noastre: „Hristos a înviat!” Să o facem cu speranța că ecoul va suna neîntârziat: „Adevărat a înviat!”