În ultima vreme se vorbește din ce în ce mai des despre „Noua Ordine Mondială”. Expresia este rostogolită în societate și preluată șablonard, fără prea mari analize teologice, politice sau geostrategice. Se reliefează, mai degrabă, narativul conspirațiilor, al panicii generalizate și al dezbinării sociale. Deși e mult de discutat aici, vreau să ne îndreptăm atenția în altă direcție. Dacă tot e la modă subiectul, cum ar fi să observăm că învierea lui Hristos aduce, ea însăși, o nouă ordine mondială (NOM)?
De ce nu ar declanșa învierea lui Hristos o NOM, mai mult decât o pot face războaiele, bombele atomice, cataclismele globale, apariția anticriștilor sau alte fenomene de acest gen? Citind Scriptura, identificăm câteva coordonate ale acestei NOM:
1. O nouă condiție umană
Învierea Mântuitorului inaugurează o nouă condiție umană. Viața se schimbă radical, iar moartea își pierde logica ei. Mormântul a fost asociat mereu cu sfârșitul, cu un punct terminus al existenței sau, cel mult, cu speranța că mai există ceva după ultima suflare. Învierea lui Hristos asociază mormântul cu viața. Logica mormântului se schimbă, iar viața de după mormânt nu mai e o speranță, ci o certitudine! Femeile sunt întâmpinate la mormânt de un înger despre care aflăm că e „tinerel” (Marcu 16:5), deși îngerii nu îmbătrânesc. Dar, cum îngerii sunt, prin definiție, purtători de mesaj, „tinerețea” îngerului ne informează că în lumea spirituală nu mai obosim, nu ne mai îmbolnăvim, nu mai îmbătrânim și nu mai murim! Nu ne mai confruntăm cu inflație, crize economice, crize sanitare sau de altă natură.
Lumea la care aspiră transumaniștii și spre care își îndreaptă eforturile (bio)tehnologiile moderne, lumea cu „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” este reală doar prin învierea lui Hristos.
2. Noile relații de putere
Se consideră că istoria lumii poate fi privită ca o istorie a luptei pentru putere (Nietzsche, Foucault), iar punctele de inflexiune în ordinea mondială presupun modificări ale echilibrului de putere. Un imperiu face loc altuia, o armată unei alte armate și o economie avangardistă unei alte economii. Învierea Mântuitorului înlătură orice fel de pretenții imperialiste, fiindcă Isus este Stăpânul absolut: „Să știe bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi.” (Faptele apostolilor 2:36). Sigiliul de pe piatra mormântului este spulberat, garda imperială fuge de la mormânt, moartea este învinsă și cel rău este făcut de rușine. Toată puterea îi aparține lui Isus, iar cei credincioși domnesc alături de Stăpânul lor (2 Timotei 2:11-13).
3. Noile granițe geografice. Orice NOM aduce cu sine redesenări ale granițelor geografice și restructurări la nivelul națiunilor. Învierea lui Isus Hristos inaugurează o geografie a cerului, din care dispar animozitățile și xenofobia. În împărăția lui Dumnezeu sunt „oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam.” (Apocalipsa 5:9). Dispar orice fel de criterii de discriminare, astfel că în Hristos, „nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască fiindcă toți sunt una (Galateni 3:28).
Nu știm ce ne rezervă zilele, lunile sau anii următori. Poate vom fi martori la o NOM, sau nu. Astfel de schimbări au existat mereu de-a lungul istoriei – prima a avut loc după evenimentul Căderii (Geneza 3). Indiferent ce va fi, credincioșii fac deja parte din NOM inaugurată de învierea lui Hristos. De ce să nu vorbim despre această NOM? De ce să nu promovăm realitățile aduse de învierea Mântuitorului? De ce să nu răspândim speranța, în locul panicii? De ce să nu vorbim despre viață în locul morții? De ce să nu conversăm despre Evanghelie în locul bombelor? De ce să fim preocupați de conspirații, când am descoperit „taina ținută ascunsă din veșnicii” (Coloseni 1:26).
Deși bimilenare, cuvintele lui Hristos sunt mai actuale ca oricând: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” (Faptele apostolilor 1:7-8).
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează