Învierea în 7 afirmații

Pentru început, vom face trei afirmații generale despre înviere:

Prima afirmație: învierea este piatra de temelie a creștinismului.

Așa cum de multe ori s-a spus, Creștinismul cade sau rămâne în picioare cu învierea lui Hristos. O spune apostolul Pavel cât se poate de clar în 1 Corinteni 15:14. Dacă El nu a înviat, înseamnă că suntem singuri, că El ține de domeniul trecutului și nu mai este cu noi astăzi. Mai mult, dacă nu a înviat, înseamnă că suntem pierduți, că nu avem un Mântuitor. Înseamnă că moartea, cea mai teribilă consecință a păcatului rămâne nerezolvată. Dacă El nu a înviat, înseamnă că a fost un simplu om. Îi vom citi învățăturile, îi vom admira caracterul, dar noi vom fi punctul de referință, așa că vom alege ceea ce ne place și vom pune deoparte ceea ce nu se potrivește cu dorințele noastre. Dar dacă a înviat, aceasta înseamnă că Dumnezeu a fost cu El și că El a fost Dumnezeu. În acea clipă, El devine Domnul, El devine punctul de referință, iar noi nu vom putea decât să ne supunem Lui.

A doua afirmație: învierea este lucrarea Lui Dumnezeu care străpunge istoria.

Dumnezeu este Acela care L-a înviat pe Hristos dintre cei morți, după cum afirmă apostolul Pavel în 1 Corinteni 15:15. Astfel, pe de o parte, Evangheliile subliniază caracterul supranatural al învierii. În același timp, Evangheliile subliniază caracterul istoric al învierii. Da, Dumnezeu este Cel care lucrează, dar lucrarea Lui străpunge spațiul și timpul. Învierea reprezintă „intruziunea” lui Dumnezeu în creația Sa, o modalitate prin care dovedește fără tăgadă că El rămâne Domn și că are ultimul cuvânt în această istorie zbuciumată.

A treia afirmație: învierea este un eveniment inaugural

Adevărul acesta este afirmat de apostolul Pavel în 1 Corinteni 15:20. Hristos este prezentat aici ca fiind „pârga celor adormiți”, adică primul rod. Același adevăr este prezentat și în Coleseni 1:18, dar și în Apocalipsa 1:5, unde Domnul nostru este prezenta ca „întâiul născut dintre cei morți.” Ambele imagini ne arată că El este doar primul dintr-o categorie. Aici însă apare o întrebare crucială: în cele din urmă, ce inaugurează învierea lui Hristos? Răspunsul la această întrebare este, împrumutând termenul folosit de Ioan Alexandru pentru a descrie învierea, „uriaș”! Pentru a oferi un răspuns corect trebuie însă să ne reamintim un adevăr pe care adeseori îl uităm: învierea lui Hristos nu înseamnă doar reanimare. Nu este vorba doar despre un trup fără suflare care revine la viață, ci despre un trup transformat care revine la o viață diferită. Învierea nu înseamnă doar revenire la viață, ci salt calitativ. Într-un cuvânt, revenind la cele afirmate mai sus, Hristos este primul rod al unei noi zidiri, al unei noi creații. Hristos nu este primul om care revine la viață, dar este primul care are parte de înviere, în sensul tare, ultim al cuvântului. Toate celelalte persoane readuse la viață au avut parte, din nou, de toate necazurile și problemele vieții, iar în cele din urmă au murit. Cât despre „Hristosul înviat din morți”, acesta „nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui” (Romani 6:9). Tocmai acest element de noutate îi împiedică pe ucenici să îl recunoască pe Hristos deîndată ce Îl văd, atunci când li se descoperă după înviere.

În acest punct ne confruntăm cu o întrebare esențială: învierea este o realitate glorioasă, dar poate aceasta fi crezută? Există dovezi concludente? Aceste întrebări ne conduc la următoarele afirmații:

A patra afirmație: învierea trebuie acceptată prin credință.

Ioan este evanghelistul care subliniază cel mai puternic acest aspect, în mod special atunci când vine vorba despre Toma (vezi Ioan 20:24-31). Învierea trebuie acceptată prin credință nu pentru că este un lucru absurd sau irațional, ci pentru simplul fapt că nu am fost prezenți acolo. În cele din urmă, dacă vom face un inventar, fie acesta cât de sumar, vom realiza că lucrurile pe care le acceptăm prin credință-și nu fac referire aici la sfera religioasă a lucrurilor-sunt mult mai numeroase decât pare la prima vedere. Învierea a fost proclamată de martorii care (1) au văzut mormântul gol și care (2) s-au întâlnit cu Hristosul înviat. Sunt aceștia vrednici de încredere? Sunt mărturiile lor vrednice de credința noastră? Aceasta ne conduce la următoarea afirmație.

A cincea afirmație: martorii învierii sunt vrednici de încredere

Deși subiectul martorilor despre înviere și al mărturiilor pe care aceștia le-au lăsat ar putea fi dezvoltat pe larg, mă voi mărgini aici la câteva fraze succinte:

În primul rând și paradoxal, martorii sunt vrednici de încredere tocmai datorită scepticismului lor inițial. Adeseori, martorii învierii sunt percepuți drept oameni naivi, înapoiați care au fost dispuși să îmbrățișeze învierea doar pentru că își doreau să fie adevărată. Deschidem însă Evangheliile și descoperim oameni foarte reticenți în a crede că Cel mort este cu adevărat viu. Oferim aici un singur exemplu: atunci când Maria Magdalena descoperă mormântul gol, ea nu ia în calcul varianta învierii. Mai degrabă, crede că trupul celui mort a fost mutat, dar ar putea fi găsit (Ioan 20:1-13).

În al doilea rând, martorii sunt numeroși. Nu, nu trebuie să ne bazăm pe mărturia unui singur om. (vezi, de pildă, lista apostolului Pavel din 1 Corinteni 15:5-11).

În al treilea rând, martorii sunt timpurii. Vestea bună a învierii este proclamată la scurt timp după ce evenimentul s-a consumat, un timp prea scurt pentru apariția elementului mitologic. (De pildă, 1 Corinteni este o carte scrisă la câteva zeci de ani după evenimente. Mai mult, apostolul Pavel citează acolo-cap. 15- un crez care trebuie să se fi format cu o bună bucată de vreme înaintea scrierii epistolei.)

În al patrulea rând martorii sunt sinceri. Aceștia nu caută să își armonizeze mărturiile. Mărturiile celor patru evanghelii sunt exact ceea ce ar trebui să ne așteptăm să avem de la un eveniment neașteptat, șocant, de o asemenea magnitudine. În cele din urmă, dacă patru martori merg la tribunal și depun mărturii identice, oare nu îi vom acuza de fals? Mai mult, ei nu ascund anumite elemente pe care le-am putea categorisi ca jenante, cum ar fi scepticismul lor inițial. Încă un aspect care se cere subliniat, tot legat de sinceritatea lor, este că aceștia nu ascund elemente care ar putea șubrezi credibilitatea relatărilor. Un astfel de exemplu este faptul că primii martori ai învierii sunt femei, deși mărturia acestora nu era acceptată în procesele de atunci. Un alt element mai greu de crezut este faptul că tocmai doi bătrâni ai iudeilor, parte din Sinedriu, se ocupă de înmormântarea Domnului nostru. Dacă toate aceste lucruri au fost relatate este doar pentru că se petrecuseră întocmai. Să mai adăugăm și faptul că sinceritatea martorilor este dovedită și de disponibilitatea lor de a plăti un preț pentru credința lor. Evident, aceasta nu garantează veridicitatea învierii, dar subliniază sinceritatea lor.

Putem avea încredere în martorii învierii? Tocmai încercam să ofer un răspuns afirmativ la această întrebare. Orice explicație alternativă oferită la învierea Domnului este mai greu de acceptat decât învierea însăși. În cele din urmă, oare nu este existența bisericii creștine dovada cea mai temeinică a învierii?

Dar, chiar dacă învierea este adevărată, care este relevanța ei pentru mine? În ce fel schimbă aceasta viața mea?

A șasea afirmație: învierea oferă o perspectivă glorioasă asupra propriului final, dar și asupra finalului istoriei.

Moartea este și rămâne marea problemă nerezolvată a omenirii. În Hristos însă, moartea a fost înghițită de viață (1 Corinteni 15:20-23). Evangheliile subliniază învierea fizică a lui Hristos (Vezi, de pildă, acel moment în care ei cred că văd un duh. Pentru a le corecta perspectiva, Hristos cere de mâncare și consumă hrana, demonstrativ, în fața lor-Luca 24:36-43). Trupului era unul diferit, eliberat de multe dintre limitările anterioare, dar în ciuda diferențelor, Hristos a înviat în trup, iar învierea Lui este modelul și este garanția propriei noastre învieri. Adeseori, în încercarea de a corecta anumite excese, noi afirmăm că „doar sufletul contează.” Învierea Lui Hristos ne arată că și trupul contează! De acum încolo, perspectiva noastră ultimă este viața și lumina! Cât de minunat să poți rosti cu încredere ultima afirmație a Crezului Creștin: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie!”

A șaptea afirmație: învierea oferă posibilitatea de a participa la viața nouă chiar aici.

Chiar dacă învierea trupului este un fapt care se va consuma în viitor, Noul Testament subliniază că suntem chemați să participăm la viața nouă chiar acum. Efeseni 2:5-6 ne reamintește că „deși eram morți în greșelile noastre”, Dumnezeu „ne-a adus la viață împreună cu Hristos. El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus.” (vezi și Coleseni 2:12, 3:1, Romani 6:4). Participarea la viața nouă a învierii presupune o întâlnire personală cu Cel Înviat, iar aceasta presupune credință. Toma a avut privilegiul să se întâlnească, fizic, cu Hristosul înviat. Adeseori avem impresia că astăzi, când El nu mai este prezent fizic printre noi, suntem văduviți. Hristos însă ne fericește pe noi, cei care am crezut fără să vedem, iar apostolul Ioan ne asigură că toți cei ce cred vor avea „viața în Numele Lui”! O viață la fel de nouă, la fel de glorioasă!

Mai este însă ceva! Nu pot să am parte de viața nouă care curge din Hristos decât mergând pe aceeași cale pe care a mers El! Cum a ajuns Hristos la slavă și viață? Prin moarte. Cei care doresc să fie una cu Domnul în Înviere, trebuie să fie una cu El și la Cruce. Cu cât murim mai mult față de noi înșine și față de lume, cu atât facem mai mult loc Hristosului înviat și noii vieți în noi. Iar Hristos trăind în noi viața cea nouă este cea mai puternică dovadă a Învierii.

Hristos a înviat!