Întrebarea care explică aproape totul

Dacă vrei să înțelegi o ființă umană sau condiția umană, care este cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui?

Cei mai mulți oameni religioși ar întreba, probabil, „Crezi în Dumnezeu?”.

Cea mai importantă întrebare pe care și-ar putea-o imagina majoritatea oamenilor laici, în special progresiștii, este probabil o întrebare politică. Spre exemplu, „Susțineți dreptul la avort?” sau „Susțineți căsătoriile între persoane de același sex?”.

Oricât de importante ar fi toate aceste întrebări, în încercarea de a înțelege ființele umane, în special grupurile mari – adică societățile –, cea mai importantă întrebare care trebuie pusă este „Ce îți dă cel mai mult sens în viață?”.

Răspunsul nu explică totul, bineînțeles, dar explică condiția umană mai bine decât orice altă întrebare.

Motivul este următorul: după hrană, cea mai mare nevoie și cea mai mare dorință umană este cea de sens. Chiar mai mult decât capacitatea de a raționa sau de a vorbi, aceasta este marea falie dintre om și animal. Împărtășim toate celelalte nevoi cu speciile de animale superioare și împărtășim multe nevoi cu unele dintre speciile animale inferioare. La fel ca ele, avem nevoie de hrană, adăpost și companie. Dar, în timp ce ființele umane caută și au nevoie de sens mai mult decât orice altceva, cu excepția hranei (și a companiei – dar pentru ființele umane, compania oferă de obicei deja un anumit sens), niciun animal nu are nevoie sau nu caută un sens. Ca o paranteză, acesta este unul dintre motivele pentru care cred în Dumnezeu, Creatorul. Nu există nicio explicație evoluționistă pentru nevoia de sens. Sensul nu este o nevoie biologică.

Având în vedere importanța sa unică, întrebarea privitoare la sens trebuie să fie considerată cea mai importantă întrebare.

Problema, însă, este că, așa cum nevoia de hrană nu are o calitate morală inerentă, nevoia de sens nu are o calitate morală inerentă. Sensul poate fi găsit în rău, la fel cum poate fi găsit în bine. Nazismul a oferit milioanelor de germani la fel de mult sens ca și ajutorarea muribunzilor din Calcutta pentru Maica Tereza. Măcelărirea necredincioșilor le oferă teroriștilor islamici radicali la fel de mult sens precum hrănirea săracilor pentru cei care lucrează pentru Salvation Army.

Pentru majoritatea americanilor, până la ultima generație, nevoia de sens a fost umplută de familie, religie, comunitate și patriotism (adică dragostea pentru țară și credința în aceasta, așa cum spunea Abraham Lincoln: ca fiind „ultima și cea mai bună speranță a pământului”). Toate, sau aproape toate aceste surse de sens se pierd. De fapt, generația actuală de americani are puține sau niciuna dintre aceste surse de sens. În ceea ce privește familia, americanii se căsătoresc la o vârstă mai târzie decât oricând înainte. Mai puțini americani se căsătoresc decât oricând înainte. Și mai puțini au copii decât oricând înainte. În ceea ce privește religia, mai mult de o treime dintre mileniali nu se identifică cu nicio religie. În ceea ce privește comunitatea, un număr mare de americani – de toate vârstele – și-au pierdut legăturile cu orice comunitate.

Deci, atunci, ce ar trebui să le dea un sens oamenilor care au pierdut toate sau majoritatea sensurilor amintite? Ceva trebuie să funcționeze, pentru că nevoia de sens este la fel de încorporată în noi și de universală ca nevoia de hrană.

Răspunsul este de la sine înțeles: orice ar fi, acest lucru trebuie să ofere un sens fără să depindă de familie, comunitate, religie sau patriotism.

Și care este adesea acest răspuns? Leftismul. Acest curent oferă surse de sens care înlocuiesc comunitatea, religia, patria și chiar familia (femeile singure sunt o categorie demografică majoră, chiar dominantă, a stângii). Pentru stângiști, feminismul, ecologismul, socialismul și drepturile persoanelor trans sunt surse de sens. Semnificația care animează leftismul este cea mai evidentă în utilizarea constantă de către stânga a termenului „amenințare existențială”, folosită pentru a implica necesitatea unor intervenții pentru salvarea societății.

Dovada că această presupusă salvare a democrației și a lumii de la dispariție nu reprezintă altceva decât niște surse de sens de stânga este aceasta: singurele comunități care nu cred acest lucru continuă să posede toate sursele de sens tradiționale. Pentru ele, nu există nevoie de înlocuitori.

După un text de Dennis Prager