Încurajare pentru predicatori de la Sf. Ioan Gură de Aur

Oare există vreun predicator care să nu fi căzut pradă descurajării? Istoria bisericii ne arată că și cei mai mari și puternici vestitori au trecut prin astfel de momente. În continuare, vom asculta un fragment dintr-un mesaj care aparține unuia dintre cei mai mari predicatori ai bisericii: Sf. Ioan Gură de Aur. Un predicator care, cu adevărat, a trăit la înălțimea numelui care i-a fost dat.

În această introducere, Sf. Ioan Gură de Aur inventariază motivele pentru care predicatorul ar trebui să nu se oprească niciodată din lucrarea pe care o face. După obiceiul său și al vremii, Sf. Ioan Gură de Aur pune întrebări și dialoghează cu un partener imaginar.

Argumentele sale sunt ușor de urmărit, dar, înainte de a începe, le voi sintetiza aici. Nu te opri din vestirea Cuvântului, zice, el pentru că:

Aceasta îți este menirea (1).

Efectele predicării sunt adeseori nevăzute. Uneori, singurul lucru pe care reușim să îl facem este să trezim conștiințe adormite. Acesta nu este însă puțin lucru, arată el, ci este chiar începutul mântuirii (2).

Chiar dacă, adeseori, predicarea nu îi face pe cei păcătoși să își schimbe calea, îi întărește și îi încurajează pe cei care sunt pe cale (3).

Efectele predicării se văd doar în timp. Uneori, singurul lucru observabil este falimentul prezent. Acesta însă nu ar trebui să ne facă să ne oprim vreodată. Dacă am proceda așa cu predicarea sau cu orice altă lucrare a vieții, toate ar înceta și viața ar fi imposibilă. (4)

Un ultim aspect: continuă să vestești, pentru că Dumnezeu te va răsplăti pentru credincioșia cu care ți-ai îndeplinit slujba.

În continuare, frumoasele cuvinte ale lui Gură de Aur:

„Și deie Dumnezeu să iasă ceva din cuvintele mele; iar dacă vor stărui într-aceleași chiar după îndemnul meu, nici așa nu voi înceta a-i sfătui; că și izvoarele curg chiar dacă nu ia nimeni apă, și fântânile nu încetează a se umple chiar dacă nu sunt folosite, și râurile curg, chiar dacă nu se bea din ele, deci se cuvine și celui ce vorbește a plini cele ce țin de el, chiar dacă nu ia aminte nimeni.

De altfel, nouă, cărora ni s-a încredințat slujirea Cuvântului, lege ne-a lăsat Iubitorul de oameni Dumnezeu ca niciodată să nu părăsim datoria noastră, nici să tăcem, fie că ne ascultă cineva, fie că e nepăsător. (…)

Ce spui tu, omule? Am făgăduit cumva să-i pescuiesc pe toți într-o singură zi? Dacă și numai zece se înduplecă, dacă și numai cinci, dacă și numai unul, oare aceasta nu ne este destulă mângâiere?

Ba îndrăznesc să spun lucru mai mare: să zicem că nimeni nu se lasă înduplecat de cuvintele noastre – măcar că e cu neputință a rămâne vreodată sterp cuvântul semănat în auzul atâtora -, dar hai să presupunem asta. Ei bine, se cheamă că nici așa nu am vorbit degeaba: fiindcă deși au intrat în cârciumă, n-au mai intrat cu aceeași nesimțire, ci și la masă își aminteau în multe rânduri de cuvintele mele, de pedeapsa, de certarea lui Dumnezeu; și amintindu-și se rușinau, roșeau în gândul lor; nu își făceau năravul cu aceeași îndrăzneală. Or, tocmai acesta este începutul mântuirii și al prefacerii celei bune: a te rușina, a te osândi singur în ceea ce faci.

Pe deasupra, mai dobândim de aici încă un câștig, și nu mic. Care este acesta? Anume că și cei cu întreagă înțelepciune se fac mai evlavioși, încredințându-se prin cele spuse că au fost sfătuiți cât se poate de bine, nefiind mânați împreună cu gloata. Nu i-am ridicat din suferință pe cei bolnavi? Dar i-am făcut mai zdraveni pe cei sănătoși. Cuvântul nu a scos pe nimeni din răutate? Dar mai bine i-a șlefuit pe cei ce duc viață îmbunătățită.

Nu am înduplecat pe cineva azi? Poate voi fi în stare mâine. Dar dacă nici mâine? Atunci poimâine sau poate în ziua următoare. Cel ce astăzi a auzit și nu a primit, poate că mâine va fi ascultător și va primi; iar cel ce astăzi și mâine a fost nepăsător, poate că după multe zile va lua aminte la cele spuse. Doar și pescarul, de multe ori, după ce toată ziua a scos năvodul gol, a prins seara, când se pregătea să plece, peștele care fugise de el toată ziua. Iar dacă pentru nereușitele care se întâmplă întotdeauna am sta în nelucrare și ne-am lăsa de toate, s-ar prăpădi întreaga noastră viață: și nu numai cele duhovnicești, ci și cele lumești s-ar duce toate de râpă. Doar și plugarul, dacă s-ar lăsa de plugărit din pricina vremii proaste ce se întâmplă o dată și de două ori și de multe ori, degrabă ar muri de foame. (…)

Și totuși, chiar dacă arunci semințele și cel ce aude nu primește, nici nu aduce roada ascultării, tu ai oricum răsplată de la Dumnezeu pentru că ai dat sfat și vei primi, dacă ești ascultat, tot atât cât ai fi primit dacă n-ai fi fost: că ai făcut tot ce ținea de tine. De faptul că cei ce ne aud nu se înduplecă nu suntem vinovați, ci numai dacă nu dăm sfat: că a îndemna este treaba noastră, iar a se îndupleca este a lor.”

Textul este preluat din „Omilii la parabola despre săracul Lazăr și bogatul nemilostiv”, Editura Sophia, 2014, București, p. 6-11. Traducerea din limba greacă veche de Adrian Tănăsescu-Vlas.