Încredințează-ți soarta în Mîna Domnului – partea a II-a

Urmare de AICI

4. Nu te opri din facerea binelui, stai locului. Cînd sîntem în necaz, cînd ne este amenințată soarta, începem să ne agităm. Nu putem sta locului, ca atunci cînd aflăm la telefon o veste proastă. Alergăm dintr-o parte în alta fără direcție, tocmai pentru a nu ajunge undeva. Un prieten psiholog îmi cita un coleg de-al său de breaslă: „singura ființă de pe pămînt care, atunci cînd se rătăcește aleargă mai repede este omul”. Pascal spunea că cele mai multe rele vin în viața omului pentru că nu știe să stea locului și să ocupe liniștit o cameră. Cînd sîntem amenințați ne oprim din ceea ce facem bine pentru a căuta soluții, chiar și atunci cînd este evident că soluțiile ne sînt ascunse sau vor întîrzia să apară. În încercarea noastră de a căuta soluții, găsim doar ieșiri, nu soluții, găsim mijloace de evadare, găuri în gard, ascunzători, scuze, pretexte, nu adevărate izbăviri. De aceea sfatul psalmistului este să stai în aria ta, rămîi în ocolul tău și umblă în credincioșie, perseverează în ceea ce sigur știi că este bine.

Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.

5. Nu te lăsa dezamăgit de Dumnezeu. Uneori dorim să fim dezamăgiți de Dumnezeu. Dorim să Îi fixăm scorul în favoarea noastră. Să Îi aruncăm în Față că nu Și-a împlinit făgăduințele față de noi, să Îi arătăm inconsecvențele cu Propriul Cuvînt. Chiar și în cele mai grele momente din viață sau tocmai atunci mai mult decît în alte situații, Domnul trebuie să rămînă cea mai mare sursă de bucurie, satisfacția supremă între alte bucurii, singura plăcere, cînd toate plăcerile se ofilesc. Atunci inima poate fi umplută, cînd doar Cel care a creat-o Își ocupă locul.

Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

6. Încrede-te în Înțelepciunea Sa. Altceva este să credem în Domnul, altceva este să ne încredem în El. Putem să credem în Dumnezeu fără să ne încredem în El. Putem să Îi admitem existența, fără a ne sprijini pe El. Am zburat cu parapanta. Zborul la seletă dublă, zborul cu instructorul pentru primele instrucțiuni, reprezintă o lecție dură de transfer de autoritate. După ce ești prins împreună sub parapantă cu o persoană pe care abia ai cunoscut-o în urmă cu 30 de minute, trebuie să îi dai A-urile și B-urile (sforile de control pentru direcție și înălțime) și te lași cu totul în mîinile celui care are mai multă experiență și expertiza pentru a te purta la 70 de metri deasupra pămîntului în siguranță. Aceea este încrederea pe care ne-o cere Dumnezeu. Ne cere să ne așezăm împreună cu El și să îi dăm frîiele puse în zăbala vieții noastre.

Încrede-te în El, şi El va lucra.

7. Taci înaintea Lui. Una dintre cele mai grele rugăciuni este tăcerea. Cînd sîntem în necaz ne transformăm în niște copii isterici care dau cu picioarele în rafturi și se trîntesc de pămînt cu fundul pentru a obține jucăria dorită. Noi vrem acum și fără întîrzieri. Postim, dar devenim foarte vorbăreți înaintea Domnului. Cerem lucruri din acestea…

– Doamne, mîntuie pe cutare… cu orice preț!

– Cu ce preț, dragul meu? întreabă Domnul.

 – Cu orice preț, Doamne! Boală, moarte!

– Dragul meu fiu, prețul a fost plătit deja pe Calvar, tu nu mai poți plăti absolut nimic, cu absolut nimic!

Acestea sînt rugăciuni neînțelepte. Mai bună este tăcerea decît rugăciunea nefolositoare sau proaste. Insistența în rugă este dorită de Domnul, da, dar nu întotdeauna.

Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El.

8. Nădăjduiește în El. Este grea lupta cu deznădejdea, dar poate că reușim să ne înviorăm sufletul cu nădejde, poate chiar cu nădejdi bune sau, de ce nu, cu nădejdi înșelătoare. Ne putem induce speranțe, și de cîte ori acestea nu sînt false: lasă, că te faci bine. Nu, există și situații fără speranță, există și situații fără ieșire. Putem să ne pierdem speranța vindecării, dar există fereastra morții. Ce binecuvîntare! Putem să ne pierdem nădejdea în bine, dar există ușa spre lumea de dincolo, lumea lui Dumnezeu, care nu stă între bine și mai bine, ci este absolută și perfectă. Avem voie să ne pierdem speranțele, dar nu trebuie să ne pierdem nădejdea în El. Pot avea încredere în instructorul de parapantă, pot avea încredere în copii, în soție, dar nu pot nădăjdui decît în Dumnezeu. Nu pot nădădui că soția va avea grijă de mine pe cînd voi fi senil, nu pot nădăjdui în grija copiilor atunci cînd voi fi bolnav. Poate le supraviețuiesc tuturor în mod tragic. Dar pot nădăjdui în Dumnezeu. Această speranță se întinde dincolo de viață, spre viața viitoare, se ancorează în eternitate.

9. Fii blînd. Fii gata să renunți. Moise a fost numit cel mai blînd om de pe pămînt și totuși a fost un criminal cu dosar dovedit. Dar același Moise a fost gata să renunțe la putere, atunci cînd o avea, la drept, atunci cînd avea dreptate, la justiție, atunci cînd era îndrituit să primească compensarea. Criminalul și irascibilul Moise a refuzat oferta lui Dumnezeu de începe un nou popor cu el. Blîndețea este arta renunțării. Nu poate fi blînd decît Mielul care poate scăpa de cuțit. Nu poate fi blînd decît acela care are puterea de a distruge, dar nu o face.

Cei blînzi moștenesc țara și au belșug de pace.

10. Nu-ți pierde simțul umorului. Pacea cade peste cel blînd, peste cel care știe să coboare trepte, atunci cînd toți prietenii ar considera asta o nebunie. Pacea vine peste cel care știe că scorurile sînt ținute de Dumnezeu și acesta stă în ceruri, rîde și își bate joc de cel care rîde acum, de batjocoritorul. Domnul Însuși rîde de cel rău. De ce n-am rîde cu Cel care va rîde la urmă? Nu poate rîde decît cel care a găsit pacea și nu poate găsi pacea nimeni fără renunțare, fără îm-blînzire și nu putem fi blînzi fără să ne transferăm ambițiile, dorințele, pulsiunile, voința de control spre Cel care ne poate purta și duce.

Încredințează-ți soarta în mîna Domnului, încrede-te în El și El va lucra!

Oare cînd este testul final după care vom cunoaște că ne-am rostolit drumul înaintea Lui? Tocmai finalul, sfîrșitul. Scriptura ne îndeamnă să privim sfîrșitul de viețuire al sfinților pentru a vedea unde le-a fost așezată soarta, în mîinile Domnului sau în mîinile lor? Cine a lucrat? Ei au lucrat, considerîndu-L ajutorul Lor pe Domnul sau L-au lăsat pe El să lucreze, lăsîndu-se folosiți de El. Finalul este cel care dovedește modul în care a fost trăit trecutul, finalul ne dă promisiunea pentru modul în care ne vom petrece veșnicia.

Acest text a fost publicat inițial pe blogul personal.