Încă ai nevoie de prieteni adevărați

Mulți dintre noi oferim prieteniilor noastre mai puțină atenție decât merită și suferim din cauza acestui lucru. Absența prietenilor buni slăbește treptat tot ceea ce facem. Un soț fără prieteni buni va fi un soț mai puțin bun. O mamă fără prietene bune va fi o mamă mai puțin bună. Un pastor, un medic, un profesor și un inginer vor fi toți mai puțin eficienți în vocațiile lor fără suportul și camaraderia prietenilor. Acest aspect se regăsește subtil și în Scriptură. Câți sfinți poți numi care fac ceva demn de urmat, dar care sunt lipsiți de prieteni?

Pentru a fi clar, Isus a înfruntat singur moartea. A fost necesar să fie așa. Totuși, chiar și El și-a petrecut cea mai mare parte a vieții și a slujirii cu un grup mic de oameni. Și pe măsură ce se apropia momentul crucii, le-a spus: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:15). Poate că a murit singur, dar a trăit printre frați, pentru că prietenia este o parte esențială din viața unui om.

Dragoste opțională și vitală

Prietenia este o relație neobișnuită, deoarece nu este indispensabilă pentru existență. Acesta este motivul pentru care prietenia este atât de des neglijată – și, în mod ironic, motivul pentru care are atât de multă putere și potențial.  

C.S. Lewis scria, „Prietenia e lipsită de necesitate, ca filozofia, ca arta, ca universul însuşi (căci Dumnezeu nu a avut nevoie să creeze). Ea nu are valoare de supravieţuire, e mai degrabă unul din acele lucruri ce conferă valoare supravieţuirii.” (Cele patru iubiri, p. 90). Petrecem zeci de ore pe săptămână muncind, deoarece am muri fără hrană și adăpost. Prietenia nu hrănește copiii, nici nu plătește ipoteca, dar poate transforma viața de părinte într-o experiență mai împlinitoare și plină de bucurie, făcând un cămin să devină un loc cu adevărat cald și primitor.

Am putea trăi – să mâncăm, să bem, să muncim, să dormim și să supraviețuim – fără prieteni, dar ce fel de viață ar fi aceasta? Viața cu adevărat bună, știm cu toții din experiență, este o viață trăită alături de prieteni. Lewis continuă:

„Strămoşii noştri priveau prietenia ca pe ceva care ne-a înălţat aproape deasupra umanităţii. Această iubire, liberă de instinct, liberă de toate datoriile cu excepţia acelora pe care iubirea şi le-a asumat în mod liber, aproape total liberă de gelozie şi liberă fără rezerve de necesitatea de a fi necesar, este eminamente spirituală. Este exact acel soi de iubire pe care ne-o putem imagina între îngeri” (p. 98).

Opțională și angelică – aceasta descrie realitatea misterioasă a prieteniei. Ridică, sau chiar elimină, limita tuturor celorlalte experiențe pe care le trăim. Majoritatea lucrurilor care ne plac sunt și mai frumoase alături de prieteni. Cei care descoperă o prietenie semnificativă trăiesc o viață aproape supraumană. De ce? Pentru că ajung să Îl vadă mai mult pe Dumnezeu și pentru că reușesc să facă mult mai multe împreună.

Perspective personale asupra lui Dumnezeu

Cum ne înalță prietenia creștină deasupra ritmurilor nesemnificative ale umanității noastre? În primul rând, prezentându-ne în mod intim mai mult din creativitatea și supremația lui Dumnezeu. Cei care Îl văd împreună, vor vedea mai mult din El. Lewis surprinde această capacitate a prieteniei atunci când scrie: 

„Prietenia manifestă o strălucită «apropiere prin asemănare» de Ceruri unde însăşi mulţimea fericiţilor (pe care niciun om nu-i poate număra) sporeşte bucuria fiecăruia în parte întru Dumnezeu. Căci fiecare suflet, văzându-L în felul său propriu, împărtăşeşte fără îndoială acea viziune unică tuturor celorlalte… Cu cât împărţim mai mult între noi Pâinea Cerească, cu atât mai mult vom avea fiecare în parte.”

Frumusețea și valoarea lui Dumnezeu nu pot fi epuizate de o singură pereche de ochi, de o minte și un suflet finit. Prin urmare, doi pot vedea cu adevărat mai mult decât unul. Cu cât împărtășim mai mult din Dumnezeu, cu atât avem mai mult din El. Desigur, acesta este unul dintre motivele pentru care Dumnezeu plănuiește să răscumpere oameni din fiecare trib, limbă, popor și națiune (Apocalipsa 7:9). Fiecare trăsătură care îi face unici îi pregătește să observe și să prețuiască aspecte ale lui Cristos pe care mulți alții le-ar putea ignora.

Așa este și în prietenie. Pe măsură ce ne uităm la Dumnezeu împreună, de-a lungul lunilor, anilor și chiar mai mult, trecând prin bucurii și greutăți, victorii și pierderi, binecuvântări și adversități, ajungem să-L vedem prin ochii fiecăruia dintre noi. Închinarea este comună și transmisivă. Fiecare viață umană are potențialul de a fi o fereastră unică către Divinitate. Pentru că așa este Dumnezeu — Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, adorându-se și glorificându-se unul pe altul pentru totdeauna.

Curaj în natura umană

Totuși, pe măsură ce prietenii ne ajută să-L descoperim mai mult pe Dumnezeu, ei ne determină să trăim mai profund pentru El. Ce lucru bun a făcut vreunul dintre noi în lume fără ajutorul sau încurajarea prietenilor? Pe măsură ce te gândești la tot ce ai realizat în viață și în slujire, și apoi îți acorzi un moment să privești în jur, ce vezi? Pentru mulți dintre noi, vedem diverse chipuri. Cele mai definitorii momente ale vieților noastre nu au fost marcate de grade academice, diplome sau promovări, ci de oameni — adesea, de prieteni.

Drew Hunter evidențiază productivitatea neobișnuită și spirituală a prieteniei:

„Unul dintre cele mai mari daruri pe care le putem oferi prietenilor noștri este încurajarea sinceră. Pe măsură ce le ascultăm și le luminăm ideile, le trezim sufletele la acțiune. Le ridicăm inimile și îi stimulăm. Mare parte din ceea ce este cu adevărat bun în lume este rodul prieteniei” (p. 71).

De ce i-a trimis Isus pe ucenici câte doi (Marcu 6:7)? Poate că era preocupat de siguranța lor pe drum (un fel de sistem de camaraderie al adulților). Mi se pare mult mai probabil că El a vrut ca fiecare dintre aceștia să aibă curajul necesar, susținut de ceilalți, pentru a persevera atunci când slujirea devenea dificilă. Știa că douăsprezece perechi vor avea un impact mult mai mare decât douăzeci și patru de căi separate. Știa că, împreună, vor înfrunta păcatul și pe Satana în moduri în care nu ar fi reușit individual.

Prietenia nu este doar despre prieteni

Aceste două perspective despre prietenie — că prietenii ne ajută să vedem mai mult din Dumnezeu și că ne determină să facem mai multe fapte pentru gloria Lui — explică ceea ce face prietenia prețioasă. Și ceea ce o face posibilă. Prieteniile adevărate, până la urmă, nu sunt despre prietenie în sine, ceea ce înseamnă că nu le vom trăi concentrându-ne exclusiv asupra lor. Din nou, Lewis observă cu înțelepciune,

„Îndrăgostiţii îşi vorbesc mereu despre iubirea lor; prietenii practic nu vorbesc despre prietenia dintre ei. Îndrăgostiţii stau de obicei faţă-n faţă, absorbiţi unul în altul; prietenii, unul lângă altul, absorbiţi într-un domeniu de interes comun” (p. 78).

Îndrăgostiții adesea se găsesc unii pe alții căutând dragostea. Prietenii se găsesc unul pe altul în timp ce urmăresc altceva. Ei se întâlnesc providențial în timp ce se îndreaptă spre Dumnezeu, studiază Cuvântul Său, își iubesc familiile, răspund nevoilor din biserică, îndrumă credincioșii mai tineri și îi caută pe cei pierduți. „Condiția însăși de a avea prieteni,” continuă Lewis, „este că trebuie să căutăm şi altceva pe lângă prieteni… Cei care nu au nimic nu pot împărtăși nimic; cei care nu merg nicăieri nu pot avea tovarăși de drum” (p. 85).

Dacă vrei să experimentezi adevărata prietenie, caută-L cu tărie pe Dumnezeu, asumă-ți riscuri mai mari pentru a-L glorifica cu viața ta și apoi uită-te în jur să vezi cine aleargă alături de tine.

You Still Need Good Friends | Desiring God

Un articol scris de Marshall Segal pentru Desiring God.