Inactivitatea ucide masculinitatea

După un an de lupte intense, maiorul Winters merita cu siguranță o pauză. În calitate de comandant al Companiei Easy – alias, „Band of Brothers” –, Winters își condusese trupele într-un atac al artileriei germane în Ziua Z, un asalt asupra orașului francez Carentan, un atac la baionetă pe un dig în Olanda, frigul năprasnic din Bastogne și, în cele din urmă, până la Cuibul de Vultur al lui Hitler din Alpii bavarezi. Următoarea sa misiune – ajutând la gestionarea efortului de ocupație și demobilizare în Europa în urma victoriei – a fost floare la ureche în comparație cu aceasta. Cu toate acestea, în multe privințe, noua sa sarcină s-a dovedit a fi mai complicatî decât bătălia. Winters a trebuit să fie cu ochii pe 25.000 de germani care s-au predat, dar cei care i-au dat cele mai multe bătăi de cap au fost proprii săi oameni. Majoritatea parașutiștilor căliți în luptă cu care fusese împreună se întorseseră acasă, iar înlocuitorii lor – proaspăt ieșiți de la instrucția de bază – nu aveau disciplina și seriozitatea vechilor veterani.

Cu aparent „nimic de făcut, fără niciun motiv să muncească”, unitățile de o duritate cândva legendară „deveneau leneșe, atât mental cât și fizic, și se îndreptau repede spre iad”. După cum a explicat Winters, „Odată cu demobilizarea, tot ceea ce susține moralul într-un comandament militar – pericolul pentru țară, potențialul de luptă și teama de necunoscut – dispare practic peste noapte. Menținerea disciplinei și a moralului devine o provocare majoră pentru cei de la conducere”.

În lipsa unui scop clar și a unui obiectiv clar, mulți dintre bărbați au depus un minim de efort în îndeplinirea îndatoririlor lor și s-au rătăcit în vicii, petreceri și provocarea de probleme.

Winters însuși se simțea în derivă. Zilele relaxate, pline de inspecții, gimnastică ușoară, volei, lectură și plajă, care la început fuseseră relaxante, deveniseră repede plictisitoare. „Există o limită la cât de multă viață de garnizoană poate suporta un bărbat”, descoperise el. Și astfel, deși maiorul se gândea la o carieră militară, în cele din urmă a decis împotriva ei, deoarece nu se vedea mulțumit să servească pe timp de pace.

„Puteau să ia totul. Eu tot aș săpa mai degrabă șanțuri… Erau mult prea mulți fricoși în armata acestui om, acum că luptele se terminaseră.”

Winters a observat un paradox și un fenomen la fel de vechi precum antichitatea: oamenilor le este mai greu să fie cei mai buni în vremuri de pac decât în vremuri de criză. De ce? Pentru că trândăvia ucide masculinitatea.

Există multe moduri de a defini masculinitatea, dar unul dintre cele mai bune este să o descriem ca pe un anumit tip de energie – una care îi determină pe bărbați să își asume riscuri, să concureze, să lupte și să exploreze. Este energia care i-a alimentat pe bărbați în ceea ce au fost rolurile lor principale de-a lungul istoriei: protectori, războinici, vânători.

Anumite condiții sunt necesare pentru a menține această energie la cel mai înalt nivel: pericolul și amenințarea – fie că este vorba de natură, de dușmani umani sau de foamea familiei. Pentru a supraviețui și a prospera în fața acestor amenințări, bărbații trebuie să rămână vigilenți și să își mențină abilitățile mentale și fizice ascuțite.

În absența acestor condiții – într-o societate relativ sigură și prosperă – energia masculină, în ansamblul ei, se prăbușește. Într-o perioadă de siguranță și confort, indivizii și organizațiile au o mulțime de plase de siguranță și o marjă de eroare; multe lucruri pot merge prost și birocrația poate abunda fără ca viețile să fie pierdute. Lucrurile continuă să meargă mai departe, ineficient, dar cam la fel. Așa că standardele scad, iar oamenii devin neglijenți și slabi. Își permit luxul lenei – de a decide să își ia o pauză și să se retragă.

În lipsa unei amenințări externe care să le ofere provocări și emoții, bărbații apelează la viciu pentru a crea ei înșiși un pic de dramă.

Un bun studiu de caz al modului în care această dinamică se manifestă în lumea reală poate fi văzut în cultura plină de probleme din jurul ofițerilor de rachete nucleare din cadrul Forțelor Aeriene.

Așa cum sunt numiți, ofițerii de rachete supraveghează rachetele balistice intercontinentale ale națiunii – armele care pot distruge orașe din cealaltă parte a globului prin apăsarea câtorva butoane. Slujba lor este crucială – ei dețin literalmente cheia de a preveni sau a lansa anihilarea nucleară asupra lumii –, dar și monumental de plictisitoare. Rachetiștii fac ture de 24 de ore, pe rând, în capsule mici și sufocante, situate la kilometri de bază și amplasate la 60 de metri sub pământ. Dincolo de parcurgerea unor liste de verificare și de grija alertelor de antrenament, ei au foarte mult timp liber la dispoziție. Șefii Forțelor Aeriene încearcă să confere prestigiu acestei slujbe, dar pentru cei care stau în scaunele pivotante din subteran, în fața unor întrerupătoare de care ei înșiși se îndoiesc uneori că fac cu adevărat ceva, lucrurile nu sunt foarte romantice. Adăpostiți în posturi reci și sterpe, departe de acțiunea din afară, lucrând într-un domeniu al armatei care se simte învechit, într-o slujbă care constă mai degrabă în monitorizare pasivă decât în manevre proactive, moralul printre rachetiști este adesea scăzut.

Prin urmare, nu este de mirare că forța nucleară a AF a fost afectată de probleme în ultimii ani. În aprilie 2013, șaptesprezece ofițeri de la baza din Minot, Dakota de Nord, au fost deposedați de autoritatea de a controla și lansa rachete și li s-a ordonat să urmeze 2-3 luni de pregătire profesională de remediere după ce au avut performanțe slabe la inspecție și au gestionat greșit codurile de lansare. În august 2013, o unitate de rachete de la baza Malmstrom din Montana a picat o inspecție de siguranță și securitate din cauza unor erori „la nivel tactic”. În octombrie 2013, un general cu două stele care supraveghea întregul comandament nuclear a fost eliberat din funcție după ce și-a petrecut o călătorie oficială îmbătându-se, chefuind și fiind nepoliticos cu gazdele sale. Apoi, în 2014, o investigație privind consumul de droguri ilegale (ecstasy, amfetamine, săruri de baie) a dus la descoperirea unor probleme generalizate în rândul ofițerilor la testele lunare de competență. Rețeaua a implicat cel puțin 20% dintre rachetiști (cunoscătorii spunând că, probabil, a fost mai mult de 90%) și a dus la îndepărtarea a 14 comandanți de nivel mediu.

În general, forța de rachete nucleare are o rată de procese la curțile marțiale de două ori mai mare decât cea a Forțelor Aeriene în ansamblu, infracțiunile variind. Moralul rachetiștilor este afectat de plictiseală, de sentimentul de irelevanță, de lipsa de recunoaștere a muncii lor, de neconcordanța dintre scopul muncii lor și cât de eficienți se simt și de absența unor piețe de desfacere orientate spre acțiune pentru energia lor. În acest sens, problemele cu care se confruntă forța de rachete nucleare sunt în mare măsură un microcosmos pentru cele care îi afectează pe toți oamenii moderni.

Bărbații moderni (sperăm) știu că au un scop important, dar uneori se simt irelevanți și anonimi pentru munca pe care o fac și, frecvent, nu știu cum să-și cheltuie energia. Vrem să fim pregătiți să acționăm în caz de criză, dar este greu să rămânem vigilenți și să ne păstrăm o stare de alertă atunci când nu pare să se întâmple niciodată nimic care să ne solicite abilitățile. Motivația de a rămâne ageri se atrofiază, iar noi ne lăsăm pradă apatiei și confortului. Ca urmare, standardele, respectul de sine, disciplina și hărnicia generală a bărbaților scad.

Un text de Brett și Kate McKay pentru The Art of Manliness