”În pragul morții … ”

În general, în imaginarul public Moartea este un pelerin, un călător, care merge din poartă în poartă și culege sufletele, este fel de Înger¹ (vestitor?) care apare călare uneori în iconografie. În alte variante, este un agent divin, care seceră din mers și face de obicei o figură pozitivă, este un fel de ajutor al lui Dumnezeu.

Nimicitorul este prezentat în Exodul ca trecînd pe la fiecare ușă, stînd în fiecare prag al egiptenilor și trece dincolo de prag pentru a lua sufletele celor întîi născuți.

”Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi stâlpi ai ușii, Domnul va trece pe lângă ușă și nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească.” Exod 12:23:

Nimicitorul este cel care stă în prag sau trece pragul.

Unul dintre cele mai cutremurătoare pasaje este acela în care David ”vede” Îngerul și îl localizează geografic foarte exact, este locul în care acela se oprește, pentru că Dumnezeu îi pune limită.

”Domnul a trimis ciuma în Israel de dimineață până la vremea hotărâtă. Și, din Dan până la Beer-Șeba, au murit șaptezeci de mii de oameni din popor. Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit de răul acela și a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ți mâna acum.” Îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna, Iebusitul. David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat. Dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte dar împotriva mea și împotriva casei tatălui meu!”

2 Samuel 24:15-17

În 2 Împărați 19:35 ni se înfățișează războinic: ”În noaptea aceea, a ieșit îngerul Domnului și a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Și, când s-au sculat dimineața, iată că toți erau niște trupuri moarte.”

Sau Apocalipsa 6:8 ”M-am uitat și iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea și împreună cu el venea după el Locuința morților. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului.”

Noul Testament este mai puțin preocupat de acest Înger aflat în slujba Domnului cu rolul primordial de psihopomp, călăuză sau conducător al sufletelor.

Evanghelia este plină de lumina Învierii, de strălucirea lui Cristos care se declară pe Sine Învierea și Viața (Ioan 11). Chiar aparent sumbra Apocalipsă, dacă ne uităm mai adînc la text, ne apare ca un strigăt de speranță și o Descoperire (așa cum îi spune și numele) a lui Isus Cristos, Cale, Adevăr și Viață!

Românii au o expresie. Nu știu dacă există și la alte popoare. ”În pragul Morții”. Această expresie imaginează traseele celor doi actori, omul și Moartea, cu totul diferit. Moartea este statică, omul este călătorul. Moartea este gazdă, omul este oaspetele. Moartea este stăpînul Locuinței Morților și este ospitalier ca nimeni altul. Nu există ființă, care să fi respirat vreodată, și apoi, la vremea cuvenită, să nu fie primită în Locuință cu toată generozitatea. Nu cunosc personaj mai lipsit de orice tentație a discriminării decît Moartea. Moartea este gazda perfectă și tolerant cu oaspeții săi dincolo de orice limită. Îi conduce și pe Apostoli și pe Nero; și pe martiri și pe Gingis-Han deopotrivă; pe Profeți și pe Stalin sau Hitler, de asemenea! Pentru puțină vreme, plecînd fiecare spre destinații diferite, toți poposim cîteva clipe ”în pragul morții”. Deși îi dăm tîrcoale, uneori pe lîngă ușă, nu ne va lăsa pe niciunul afară. Ne va primi cu drag, dar numai în tranzit, numai pentru o lungă noapte, pînă la dimineața Învierii.

În 1 Noiembrie 2023 am ajuns ”în pragul morții”. Am avut disecție de aortă. Pentru o singură disecție de aortă previziunile sînt sumbre. Cu fiecare oră care trece, șansele de viață scad cu 9-10%. Jumătate dintre disecați nici nu ajung la spital. Mor acasă sau pe drum spre spital. Dintre aceștia o parte trec de cele 10 ore în care se poate interveni și unii nu supraviețuiesc operației, care este lungă, complicată, riscantă și extrem de dificilă pentru personalul medical. Creierul este pus pe o pompă, restul corpului este răcit și toate organele sînt oprite. Unii dintre pacienți nu se mai trezesc după o asemenea procedură. Eu am avut 3 disecții de aortă, nu una singură, și am ajuns la bisturiu abia după 48 de ore, nu după 10, dus cu elicopterul de la Oradea la Cluj. În toate aceste 48 de ore am stat în ”pragul morții”. Am trăit ”clipa morții”. Și după ce m-am trezit din anestezie, următoarele 48 de ore am stat în ”umbra morții”, așa cum stai la umbra rece a unui nuc.

În toate aceste peste 100 de ore (7 ore prima operație, după care a urmat o redeschidere și încă 3 ore a doua operație) am ajuns să mă acomodez cu gîndul morții iminente. Am fost mai aproape ca niciodată de moarte și la ora actuală sînt la fel de aproape ca în 3 noiembrie de trecerea spre Domnul. În orice moment aorta mea naturală poate ceda la cusătura cu proteza din dacron și atunci se produce moartea subită. Poate fi o tuse, un strănut, un airbag explodat în piept sau o căzătură, poate fi un puseu de tensiune.

Cînd am aflat aceste lucruri, l-am întrebat pe cardiologul meu, un om tînăr, competent și extrem de evlavios: ”Deci, frate, asta înseamnă că viața mea atîrnă de un fir de ață (chirurgicală), la propriu … ”.

Mi-a răspuns: ”Da, așa este, frate Marius, dar oare nu este așa în dreptul fiecăruia? … numai că dumneavoastră sînteți mai conștient decît alții … ”

Trăirea în proximitatea morții, cu cortul la ușa Psihopompului, ghemuit în prag, reprezintă o mare lecție despre viață. N-am fost nicicînd mai mulțumitor ca acum pentru fiecare clipă, pentru fiecare oră, pentru fiecare zi! În tot timpul vieții mele de pesimist, cu accente de cinism, n-am fost niciodată mai vesel și mai plin de bucurie ca în această perioadă. În toată cariera mea de neliniștit și agitat pentru diferite cauze, pricini, mize mai mari sau mai mici, n-am fost mai plin de pace. Cu toată angajarea mea în diferite bătălii și conflicte de toate felurile, n-am fost niciodată mai plin de liniște ca în această perioadă. Niciodată n-am avut răbdare. Este o chestiune de genetică. Așa m-am născut, fără răbdare. Niciodată ca în acestă perioadă n-am fost silit să am mai multă răbdare. A trebuit să aștept apă cu picătura, să mă ridic cu strategie, ținîndu-mă de sfori, să fac pași mici, să mă uit la alții cum fac lucrurile pe care aș fi vrut să le fac și eu … Pentru luni de zile mersul la baie a fost o adevărată aventură, pentru mine, cel care am avut tot felul de aventuri pline de adrenalină, eu, cel care aveam ambiții de pilot de avioane ușoare. Și astăzi stau cu emoție, ascultîndu-mi inima, eu, cel care am făcut 400 de km în 24 de ore cu bicicleta și credeam că am o pompă de fier și conducte de oțel! Ei bine, tocmai pompa asta puternică îmi poate rupe vasele mari acum. A fost cea mai umilitoare experiență pe care am trăit-o în cei 53 de ani de viață!

Dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare … toate acestea par a fi roadă a Duhului Sfînt! Dacă m-ar întreba Dumnezeu astăzi: ”Vrei să luăm mașina timpului și să schimbăm ziua de 1 noiembrie și să iradiem disecția de aortă din viața ta, ca să nu mai treci pe aici?”.

”Nu, Doamne, I-aș răspunde! Nu! Trecem din nou pe aici, dar împreună, pentru că pierderile sînt mai mici decît ce am cîștigat stînd în pragul morții. Numai de aici am putut vedea Ușa Vieții și L-am cunoscut pe Cristos, Nădejdea învierii noastre, altfel decît L-am predicat în ultimii 40 de ani!”

În viața unora, roada Duhului apare într-un fel, în viața altora, altfel. În grădină avem mai multe tipuri de zmeuri. Unii apar timpuriu și rodesc din abundență, dar gustul nu este același ca al altora, care rodesc mai greu și mai tîrziu. De 7 luni încoace prefer mai degrabă să stau în pragul morții, cu nădejdea Învierii, decît să fi trăit la fel ca înainte, fără griji, într-o falsă pace, cu mîndrii, lăudăroșenii ale vieții, cu frustrări, nemulțumiri, nerăbdare și lipsă de pace … Este de preferat un Cristos cunoscut în valuri, în furtună, pe Cruce și ”în pragul morții”, Aceluiași, Care este cunoscut doar la înmulțirea pîinilor, la pescuirea minunată și la Intrarea în Ierusalim.

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este Lege. Galateni 5:22