„Iată numele vitejilor” – devoțional din 2 Samuel 23

2 Samuel 23 este primul capitol de citit pentru azi, în cadrul programului întocmit de Robert Murray M Cheyne. Fără prea multe dubii, este vorba despre unul dintre capitolele pe care le socotim relativ plictisitoare, întrucât, în mare parte, conține nume ale ostașilor lui David. Zâmbim probabil la cele care au o sonoritate mai exotică. Aveam senzația că ceea ce este interesant – intrigi, războaie, răsturnări de situație – se află fie înainte, fie după acest capitol.

Cu toate acestea, în momentul în care ne aplecăm cu atenție asupra textului, vom descoperi câteva lucruri interesante și importante deopotrivă. Cred că, privind la acest text, putem desluși care sunt semnele care însoțesc un viteaz. David a avut mulți oameni în slujba lui, dar doar unii au devenit „vitejii lui David” (vezi v. 8).

În primul rând, viteazul rămâne în luptă chiar și în cele mai dificile situații. Iată ce ne spune 2 Samuel 23 despre Benaia, fiul lui Iehoiada: Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabțeel, om viteaz și vestit prin faptele lui mari. El a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S-a pogorât în mijlocul unei gropi pentru apă unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpadă. A omorât pe un egiptean groaznic la înfățișare, care avea o suliță în mână; s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a omorât cu ea. Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; și a fost vestit printre cei trei viteji (2 Samuel 23:20-22). Vitejia o dovedim în situații limită. Tocmai acele situații pe care nu le dorim și pe care le evităm cu orice preț.

Dacă te afli într-o astfel de situație chiar acum, privește la ea ca o oportunitate. Nu ceda! S-ar putea ca acesta să fie momentul în care vei trece din numărul luptătorilor în numărul vitejilor. Nu întotdeauna viteazul va ieși din luptă triumfător, dar, cu siguranță, nu va ieși nici dezertor, părăsind câmpul de luptă pe ușa din spate, pentru că e prea greu. Uneori va plăti prețul suprem, dar, indiferent de circumstanțe, va luptă până la capăt.

În al doilea rând, viteazul va lupta chiar și atunci când rămâne singur: După el, Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi. El era unul din cei trei războinici care au ținut piept împreună cu David împotriva filistenilor strânși pentru luptă, când bărbații lui Israel se dădeau înapoi pe înălțimi. După el, Șama, fiul lui Aghe, din Harar. Filistenii se strânseseră la Lehi. Acolo era o bucată de pământ, semănată cu linte; și poporul fugea dinaintea filistenilor. Șama s-a așezat în mijlocul ogorului, l-a apărat și a bătut pe filisteni. (1 Samuel 23:11-12)

În general, când grupul se sparge, fiecare va căuta să se ascundă. Puțini vor fi cei care nu vor da bir cu fugiții, uneori o singură persoană. E ușor să lupți când ai scutul mulțimii de toate părțile. Viteazul însă va continua lupta și de unul singur. Așa au fost pe vremea lor Enoh, Noe, Avraam, Ilie, apostolul Pavel și Binecuvântatul nostru Domn. Da, Scripturile ne învață că măsura vitejiei nu o dă numărul de oameni care ne înconjoară, ci, mai degrabă, credincioșia de a continua lupta chiar atunci când toți te părăsesc.

În al treilea rând, viteazul va da totul de dragul regelui său. V. 13-17 relatează o întâmplare ciudată. Împăratului David îi este dor să bea apă din fântâna de la poarta Betleemului. Problema este că acolo se află o strajă a filistenilor. Se găsesc însă trei viteji pentru care dorința împăratului lor este lege. Cu mari riscuri, aceștia scot apă și o aduc lui David. Viteazul va fi condus mereu de dorința de a-și onora regele. Aceasta va fi pasiunea care conferă direcție și care energizează viața sa.

Nu putem să nu pomenim totuși finalul ciudat al acestei întâmplări: împăratul David comite ceea ce pare cel mai neelegant și cel mai nepotrivit gest dintre toate: varsă apa pe pământ! Iată și justificarea lui: „Să beau sângele oamenilor acestora care s-au dus cu primejdia vieții lor?” (vezi v. 17).

Împăratul David înțelege că, deși este împărat, nu este vrednic de o asemenea jertfă. Nu este vrednic ca acești oameni să își verse sângele de dragul lui. Noi Îl cunoaștem însă pe Fiul lui David, Marele Împărat, iar El este vrednic! Nu doar că este vrednic, dar, minunea minunilor!, mai întâi Și-a vărsat El Însuși sângele pentru noi!