„Iată, a venit vremea veselitoare a postului!”-câteva cuvinte despre postul creștin (3)

Postul este o declarație. Ce declarăm când postim? Declarăm că Dumnezeu este pentru noi cea mai importantă realitate. Domnul nostru dă ispititorului memorabilul răspuns, citat din cartea Deuteronom: „Este scris: «Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu»” (Matei 4:4). Cu alte cuvinte, ceea ce conferă un sens final, suprem vieților noastre nu este mâncarea sau orice alt lucru material, ci prezența și lucrarea lui Dumnezeu. Renunțând la masă și îndreptându-ne inimile către Dumnezeu, exact lucrul acesta îl mărturisim.

Postul este libertate. De multă vreme acum, societatea noastră vorbește despre dependențe. Dependențele sunt acele lucruri care ne-au legat și de care nu mai putem scăpa. Poate fi vorba despre substanțe, despre pornografie, jocuri pe calculator sau chiar mâncatul compulsiv. A posti înseamnă a-ți (re-)lua viața în propriile mâini. Chiar dacă stomacul secretă acizi în semn de protest, chiar dacă mâinile tremură sau bat nervoase în birou în încercarea de a obține telefonul, răspunsul nostru este „Nu!” În felul acesta, descoperim că se poate și fără și că se poate cu mai puțin. Punând ordine în lucrul cel mai de bază, hrănirea trupului, vom descoperi, în curând, că putem să punem rânduială în multe alte domenii ale vieților noastre. Nu, nu sugerez că procesul e floare la ureche, dar e posibil. Legând cele două principii, postul ne învață să spunem „nu” dependențelor de tot felul, ca să putem spune „da” dependenței de Dumnezeu.

Postul este manifestare de dragoste. Mai întâi, față de Dumnezeu. De dragul Lui, pentru a fi cu El și mai mult ca El, renunțăm la ceva ce este esențial pentru noi: hrana. Dragostea este dragoste doar atunci când este dispusă să renunțe de dragul celuilalt.

Dragostea de Dumnezeu este însă legată mereu, în Scripturi, de dragostea de aproapele. În momentul în care postesc și stomacul mă roade datorită privării auto-impuse de hrană, mă voi identifica cu milioane de persoane, din întreaga lume, care trăiesc experiența aceasta zi de zi, fără voia lor, ci din pricina sărăciei în care s-au născut și trăiesc. Postul ar trebui să ne învețe să fim mai altruiști, mai darnici, mai generoși. Ar trebui să ne întrebăm ce facem sau, mai bine zis, dacă facem ceva pentru cei în nevoi care se află pe lângă noi.

În cele din urmă, cât se poate de practic, postul înseamnă și o minimă economisire. Dacă stau și mă întreb doar cât am reușit să economisesc, am pierdut direcția. Dacă însă mă întreb cui aș putea să dăruiesc, înseamnă că am început să întrezăresc lumina. Din nou, nu cred că ar trebui să socotim suma, ca să nu dăm….prea mult. Ne vom rătăci din nou și vom pierde busola. Ca să nu mai lungesc vorba, postul ar trebui să mă învețe să fiu zgârcit cu mine însumi și generos cu ceilalți.