Hristos S-a înălțat!-despre slava praznicului de azi și bucuria pe care o aduce

Privind la rândunele, episcopul sârb Nicolae Velimirovici a găsit o imagine superbă a sărbătorii de azi: Marele Praznic al Înălțării. Îi ofer pentru câteva clipe microfonul:

„Când vine frigul și nu mai găsesc de mâncare, rândunelele pornesc la drum, spre țările calde, unde au hrană și soare din bleșug. O rândunică zboară înainte, încercând văzduhul și deschizând drum celorlalte; după ea urmează tot stolul. Când sufletele noastre flămânzesc aici pe pământ, când frigul morții se apropie, unde este o rândunică precum aceea, să ne ducă spre un loc cald, unde avem bleșug de soare și de mâncare? Este un astfel de loc? Este, oh, este o asemenea rândunică? (…) Vorbind despre rândunica salvatoare, veți vedea că mă gândesc la Mântuitorul Isus Hristos care se înalță. N-a spus El despre Sine că este Calea? N-a spus apostolilor Săi: „Mă duc să vă pregătesc un loc? (….) Mă voi întoarce și vă voi lua cu mine?” Păcatul a tăiat lui Adam și tuturor urmașilor lui aripile și ei au căzut de la Dumnezeu și i-a orbit praful din care au fost făcuți, praful trupului. Hristos, Noul Adam, primul OM, Întâiul născut dintre oameni, S-a ridicat cel dintâi la cer pe aripi de duh, la scaunul veșnicei slave și puteri, făcând astfel drum către cer și deschizând porțile cerului pentru cei ce-l urmează pe El cu aripi netrupești -așa cum vulturul face drum puilor săi, așa cum rândunica tăind cu aripa-i potrivnicia greului văzduh, merge înainte arătând stolului calea.” (Nicolae Velimirovici, Predici, p. 298-299)

Din păcate, praznicul de azi este adesea neglijat. Cade întotdeauna joia, în timpul săptămânii, nu vine cu o zi liberă și nici nu am auzit să fie însoțit de anumite feluri speciale de mâncare. În cele din urmă, cred că sărbătoarea aceasta este și un mic test pentru noi: ne putem bucura chiar și atunci când nu avem liber și felurile speciale de mâncare lipsesc sau condiționează acestea bucuria noastră la sărbătoare? De ce este sărbătoarea de azi atât de mare și de ce ar trebui să prăznuim cu bucurie? Voi încerca să sintetizez răspunsul în câteva paragrafe.

După cum afirmă Crezul Creștin, Hristos exista din veșnicie, ca Fiu preaiubit al Tatălui, înconjurat de glorie: „[Cred] Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.” A existat însă un moment în care Fiul lui Dumnezeu S-a smerit, asumându-și umanitatea. Smerirea și coborârea Fiului au fost atât de profunde, încât a murit pe o cruce. Din pricina ascultării Lui însă Dumnezeu l-a înălțat și I-a dat „numele care este mai presus de orice nume” (vezi Filipeni 2:5-11). Astfel, apostolul Petru declară solemn în predica sa din ziua Cinzecimii că „Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi” (Fapte 2:36).

Dar, ajungem să ne întrebăm, de ce această coborâre? Nu era El Domn și mai înainte? Crezul Creștin ne oferă răspunsul în binele cunoscute cuvinte:

„Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui.”

Da! Coborârea Lui a fost necesară pentru „noi oamenii și pentru a noastră mântuire!” Hristos se înalță din nou în „slava pe care o avea înainte de a fi lumea”, după cum El Însuși afirmă în Evanghelia după Ioan 17:5. Ceva este însă diferit: acum Hristos de înalță ca Fiu al lui Dumnezeu, dar și ca om. După cum spunea ilustrația lui Nicolae Velimirovici, El a tăiat o cale pentru ca toți cei ce cred și îl urmează să se învrednicească să fie înălțați acolo unde este El acum! El a fost primul în învierea lui: „Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți!” (1 Corinteni 15:20). La vremea hotărâtă, vom învia și noi. El e doar primul înălțat. La vremea hotărâtă vom fi înălțați și noi!

În psalmii 15 și 24 apare întrebarea: „Cine va putea să se suie la Muntele Domnului?/ Cine se va ridica până la locul lui cel sfânt?” (Psalmul 24:3). Urmează, în ambii psalmi o listă cu condiții, de care niciun om însă nu se învrednicește. Surpriza apare însă în Psalmul 110 unde Dumnezeu Însuși lansează „Cuiva” invitația de a se așeza la dreapta Sa: „Șezi la dreapta mea!” (Psalmul 110:1). Sunt cuvintele pe care Domnul nostru Isus Hristos le aude atunci când se urcă înapoi în cer. El a fost singurul găsit vrednic, dar de vrednicia Lui ne împărtășim și noi. Tot Velimirovici era cel ce observa că biruitorii se răzbună și îi exploatează pe cei biruiți. Hristos este însă biruitorul care arată dragoste și care ridică. Biruința lui e biruința noastră. Învierea Lui e învierea noastră, iar înălțarea Lui, înălțarea noastră.

Și câte nu s-ar mai putea spune despre binecuvântările praznicului de azi! De acum, un OM, „unul de-al nostru” este înălțat la dreapta măririi, în cea mai înaltă poziție de autoritate din univers. Acolo mijlocește pentru noi! (Evrei 7:25). El este adevăratul Mare Preot care, precum cei din vechime, intră în Locul Preasfânt cu numele noastre așezate pe inima Lui. Această realitate ne oferă îndrăzneala necesară să venim în fața tronului și să cerem ajutor în toate necazurile noastre, știind că vom găsi înțelegere. Mai mult, acolo pregătește un loc pentru noi, pentru ziua când se va întoarce și când vom fi împreună pentru totdeauna. Până atunci, ne-a trimis Duhul Său cel Sfânt care ne ajută să ne pregătim pentru momentul în care vom ajunge și noi acolo sus!