Haosul istoriei și scopurile divine: Apocalipsa, cap. 6-9 (1)

Istoria omenirii este una extrem de zbuciumată. Nu trebuie decât să privim la secolul care a trecut pentru a ne da seama de tumultul, încrâncenarea și suferința ce caracterizează lumea noastră: milioane de oameni uciși de naziști, zeci de milioane de oameni uciși în blocul comunist, două milioane de oameni uciși de Pol Pot în Cambodgia anilor 1970; masacrul din Rwanda, în care au fost uciși 800.000 de oameni; foametea teribilă din Africa, în anii 1980, și nenumăratele atacuri teroriste din ultimii ani. Următoarele capitole din Apocalipsa ne prezintă câte ceva din acest tumult al istoriei, dar o face din perspectiva cerului.

Cele șapte peceți

Atunci când Mielul începe să rupă pecețile, primele șapte urgii lovesc lumea. Primele patru sunt legate de „călăreții Apocalipsei.” Imaginea este adaptată din Zaharia 1:8-17. Călăreții aduc război, conflicte și sunt urmați de foamete și moarte. Aceștia declanșează evenimente mondiale cu care primii cititori ai Apocalipsei erau cu siguranță familiarizați.

1. Cuceriri exterioare (6:1-3);
2. Conflict interior (6:3-4);
3. Foamete și inflație (6:5-6);
4. Răspândirea morții (6:7-8).

Culorile cailor întăresc realitățile pe care aceștia le declanșează: albul arată victoria, roșu sugerează sângele, negru sugerează moartea, iar gălbuiul ne vorbește despre o persoană bolnavă sau înfățișarea unui trup mort.

Ruperea următoarei peceți îi prezintă pe cei care fuseseră martirizați pentru credința lor în Domnul Isus Hristos. Aceștia îi cer lui Dumnezeu să le facă dreptate. Cauza nu este în propriile lor mâini, ci Dumnezeu este Cel care îi reprezintă. Faptul că se află sub altar arată că ei nu sunt victime ale istoriei, ci că moartea lor este o jertfă pentru Domnul lor, așa cum susținea și apostolul Pavel în 2 Timotei 4, tocmai înainte de moartea Sa: „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape” (2 Timotei 4:6). Acestora li se spune să mai aștepte, pentru că vor mai fi și alți martiri înjunghiați pentru credința lor. Martirajul era încă o posibilitate pentru credincioșii din primul veac, cărora Ioan le scrie, dar, în același timp, este o posibilitate și pentru credincioșii din secolul 21. Mulți dintre frații și surorile noastre din lume plătesc chiar în aceste zile cu prețul vieții. Astfel, trebuie să ne amintim mereu că suntem angrenați într-o luptă pe viață și pe moarte. Chiar dacă în mod natural căutăm liniștea și tihna, până când vom ajunge în glorie, vom duce o luptă necurmată.

Ruperea celei de-a șasea peceți generează evenimente cosmice. Acestea își găsesc ecoul în Isaia 34:4 și Ioel 2:31. În general, cel de-al șaselea element (pecete/ trâmbiță/ potir) conduce, în Apocalipsa, la sfârșitul istoriei. Aceste elemente cosmice pot face referire la prăbușirea națiunilor și a imperiilor, potrivit limbajului Vechiului Testament. În același timp însă, referirea poate fi la idolii cu care oamenii L-au înlocuit pe Dumnezeu. Oamenii se vor închina mereu lucrurilor create, în loc să se închine Creatorului, iar în topul lucrurilor cărora oamenii le aduceau închinare în acea vreme se aflau soarele, luna și stelele. Acum, toate aceste lucruri sunt înlăturate, iar oamenii care și-au pus nădejdea în ele sunt lipsiți de protecție și cuprinși de groază. Aceștia aleargă la stânci, într-o încercare disperată de a se ascunde de mânia Mielului. Întrebarea care ne urmărește este următoarea: vor fi toți oamenii înlăturați și nimiciți? Va rămâne cineva în picioare în fața acestei urgii? Tocmai aceasta este întrebarea la care răspunde capitolul 7 și la care vom medita în textul de mâine.