Grozăvia iadului

Cel puțin imaginea lui Russell este mai constantă, pe când cea a filozofului John Hick oscilează între “fantezie macabră”, care nu numai că este “revoltătoare din punct de vedere moral”, dar este și “o pervertire a învățăturii creștine.” Mai rău de-atât este teologul Clark Pinnock care, deși susține că este evanghelic, respinge ideea iadului cu o întrebare retorică: “Cum ne putem gândi, fie și pentru un moment, că un Dumnezeu care în dragostea Lui mare și-a dat Fiul la moarte pentru păcătoși, va pregăti o cameră de tortură pentru a-i supune pe cei ce-L resping unor dureri veșnice?”

Deci, care ar trebui să fie perspectiva noastră asupra iadului? Este conceptul de iad responsabil pentru chinurile și durerea din lume? Este doctrina iadului incompatibilă cu învățătura lui Isus Cristos? Dimpotrivă. Cel mai prolific propovăduitor al iadului este Isus Cristos; el a vorbit mai mult despre iad decât a vorbit despre rai. În Matei 25:41-46, ne învață patru adevăruri despre iad care ar trebui să ne facă să ne înspăimântăm la gândul că cineva l-ar putea experimenta.

În primul rând, iadul este o stare de separare totală de Dumnezeu. În ziua judecății, Isus le va spune tuturor necredincioșilor: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic’ (v. 41). Isus folosește același tip de limbaj oriunde vorbește despre judecata finală a necredincioșilor (Matei 7:23). Să fii separat de Dumnezeu înseamnă să fii separat de orice manifestare a binelui. Este greu de conceput, deoarece chiar și cea mai nefericită persoană beneficiază într-un fel sau altul de binecuvântările lui Dumnezeu: respirăm aerul creat de El, ne hrănim cu hrana pe care El o face să crească și experimentăm diferitele aspecte ale harului Său.

Pe pământ, chiar și ateii profită de consecințele bunătății Sale. Dar în iad, aceste binecuvântări nu vor mai exista. Va exista amintirea bunătății lui Dumnezeu, conștientizarea desfătărilor nesfârșite ale raiului, dar ele vor fi inaccesibile. Acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu va fi total absent din iad – El rămâne omniprezent (Ps. 139:7-8). A fi separat de Dumnezeu și aruncat în iad nu înseamnă a fi scăpat în sfârșit de El. Vei rămâne răspunzător pentru totdeauna în fața Lui; El rămâne Domn peste existența fiecăruia. Însă, în iad, vei fi despărțit de bunătatea, îndurarea și harul Său. Vei avea de-a face doar cu mânia Lui.

În al doilea rând, iadul este un loc al asocierii. Isus a spus ca focul cel veșnic al iadului a fost ‘pregătit diavolului şi îngerilor lui’ (Matei 25:41). Oamenii au fost făcuți pentru Dumnezeu, iar iadul pentru diavol. Totuși, oamenii care mor în păcat, fără ca Isus să fie Domnul și Salvatorul lor, vor petrece o eternitate în iad împreună cu acela care este fundamental diferit de Dumnezeu. Este o tragică ironie că cei care își petrec viața aceasta negând existența diavolului, o vor petrece pe următoarea chinuiți cu el în iad.

În al treilea rând, iadul este o pedeapsă. Isus îl descrie ca fiind “foc” și un loc de “osândă”. Iadul este un loc de condamnare, unde justiția este îndeplinită prin plata încălcărilor legii. Pedeapsa trebuie să fie pe măsura fărădelegii. Durerea și chinul iadului arată gravitatea și ticăloșia păcatului. Cei care susțin că doctrina iadului este prea drastică, își trădează înțelegerea limitată asupra grozăviei păcatului. Ar fi o greșeală judiciară ca păcătoșilor să li se dea altă sentință.

În ultimul rând, iadul este o condiție veșnică. Deși unora le-ar plăcea ca această condiție să fie scurtată, cuvintele lui Isus sunt clare. El folosește aceleași adjective pentru a descrie atât viața, cât și pedeapsa (v. 46). Dacă iadul nu este veșnic, atunci nici raiul, nici noul pământ nu vor fi veșnice.

Cum poate Dumnezeu să ofere o pedeapsă infinită pentru un păcat finit? În primul rând, pentru că persoana împotriva căreia este comis păcatul este infinită. Fărădelegile comise împotriva Celui infinit de bun, infinit de sfânt și care este Stăpânitorul suprem al lumii merită o pedeapsă nesfârșită. În plus, cei care vor merge în iad vor continua să păcătuiască – acolo nu există pocăință. Pedeapsa și păcatul sunt perpetue.

Grozăvia iadului ne adâncește recunoștința pentru mântuirea pe care o avem în Cristos. Iadul este ceea ce merităm. Cristos a experimentat iadul pe cruce, în locul nostru.

Cunoscând adevărul despre iad poți fi motivat să îi convingi și pe alții să se împace cu Dumnezeu. Prin harul Său, credincioșii au fost salvați de la această soartă. O viziune mai clară asupra acestei realități ne va da o dragoste mai profundă pentru Dumnezeu și pentru oameni.

Tom Ascol, Ligonier

Sursa foto: Photo by Duncan Sanchez on Unsplash