Fii recunoscător în ciuda suferinței

M-am așezat pe scaunul meu, cu câteva rânduri mai în spate, și am privit mulțimea care se înghesuia în sala de spectacol. Așa cum mă așteptam, publicul era compus în mare parte din bărbați tineri, deși era prezent un număr substanțial de femei, persoane mai în vârstă și chiar și câțiva copii. Bărbatul care stătea lângă mine (care condusese nouă ore din Missouri pentru show) m-a asigurat că, deși vorbitorul nu ține niciodată aceeași prelegere de două ori, o să mă bucur de ea. Eram destul de convins că și mie îmi va plăcea.

Când luminile s-au stins, o tânără a ieșit din culise și l-a prezentat pe vorbitor. Vorbind laudativ despre el (ceea ce nu putea să nu facă, fiind fiica lui), ne-a mulțumit tuturor pentru participare, apoi a făcut un gest spre dreapta ei și ne-a rugat să îi urăm bun venit tatălui ei.

Pe scenă a urcat Dr. Jordan B. Peterson, psiholog clinician, fost profesor la Universitatea din Toronto, scriitor și speaker de renume internațional.

Figura sa slabă, dar impresionantă, a atras imediat toate privirile atunci când a început să vorbească. Cunoscându-și publicul, a început cu o bună și veche critică a „prostiei ideologice” actuale care face ravagii în cultură. Sensibilitatea mea filozofică s-a înviorat când a articulat principiul noncontradicției, observând că nu este de mirare că țările nonoccidentale cred că ne-am pierdut mințile când o femeie nu poate defini ce este o femeie.

Căutând să expună ceea ce se pare că am pierdut în societatea noastră, Peterson s-a lansat într-o explicație aprofundată a poveștilor. Numindu-le „descrieri verbale ale hărților”, el a spus că suntem atrași de povești pentru că acestea ne spun cum să acționăm în lume. Aceste povești sunt mai mult decât fapte, deoarece în procesul de elaborare și relatare a lor, ne forțează să răspundem la întrebarea „Ce fapte contează?” – întrebare care, la bază, este o chestiune etică. În acest sens, „ficțiunea nu este neadevărată; este mai mult decât adevărată. Este adevărul distilat”.

Poveștile, potrivit lui Peterson, se combină pentru a forma o lentilă culturală prin care vedem lumea. Pentru el, poveștile biblice se află în centrul acestei lentile. Acest corpus de texte, cu Biblia în centrul său, formează în noi o idee, un simț al idealului, care funcționează ca „semn distinctiv al judecății noastre” (care amintește de legea naturală, în opinia mea) în analiza vieții noastre și în luarea deciziilor. Cu un astfel de accent pe fundamentele biblice ale viziunii noastre comune asupra lumii, nu a fost o surpriză când Peterson a început să analizeze în detaliu câteva povești biblice familiare.

Începând cu căderea lui Adam, el a evidențiat momentul în care Adam a încetat să mai umble cu Dumnezeu (Gen. 3:7-10). El a subliniat că, atunci când Adam se „trezește” și își dă seama că are defecte, intră în scenă rușinea și își pierde motivația de a continua pe calea lui Dumnezeu. Aceasta este o poveste despre „zorii conștiinței de sine”. Pentru Peterson, conștiința de sine este legată de o orientare spre muncă, deoarece, văzând defectele și slăbiciunile din noi înșine, suntem motivați să ne „pregătim pentru eventualitatea unei catastrofe”.

Acesta este punctul în care perspectiva negativă oarecum notorie a lui Peterson mi s-a părut incompletă. Deși există un element pregătitor pentru un viitor necunoscut care contribuie la înclinația specific umană de a munci (iar narațiunea biblică reflectă acest lucru), există o înțelegere mai largă a muncii care îl vede pe om drept co-creator cu Dumnezeu în munca sa, reflectând demnitatea sa ridicată ca ființă rațională (și există o bază biblică și pentru aceasta). Conștiința de sine joacă un rol esențial, dar motivația de a munci nu se limitează la o reacție de teamă în fața fragilității propriei naturi.

Un text de Sarah Negri pentru Acton Institute