Pavel a scris: „Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:27, NLT). Nimeni nu se trezește într-o dimineață și se gândește: „Voi lua astăzi decizii care să garanteze un atac de cord peste zece ani”. Cei mai mulți oameni nu-și fac în mod intenționat viața mai difficilă, dar există ceva care ne determină să plătim mai mult pentru măreție decât merită: frica.
„Dacă spun nu, o astfel de oportunitate s-ar putea să nu mai apară niciodată.”
„Alții sunt mai calificați, așa că trebuie să mă străduiesc mai mult decât oricine altcineva.”
„Dacă nu continui să mă străduiesc, toată lumea va descoperi că sunt un impostor.”
„Cum o să plătesc o educație bună pentru copiii mei?”
Când alegi un Uber care să te ducă unde vrei să mergi, nu te urca niciodată în cel cu un șofer pe nume Frica. Urcă întotdeauna în mașina cu Viziune.
Deciziile bazate pe temeri și nesiguranțe nu ne vor conduce la vieți plăcute lui Dumnezeu, pentru care să ne placă să ne trezim în fiecare dimineață. Doar deciziile bazate pe o viziune gândită și pentru care ne rugăm ne vor duce acolo unde vrem să ajungem. Nu vreau doar să conduc o biserică uimitoare, care să transforme viețile a mii de oameni. Vreau să fiu un tată care crește copii care schimbă lumea și care își văd tatăl ca pe cea mai iubitoare persoană din viața lor, una care îi încurajează mereu. Vreau să fiu un soț care, după cincizeci de ani, face ca soția lui să fie mai entuziasmată de faptul că este căsătorită cu mine decât era în noaptea dinaintea nunții noastre. Nu voi permite ca frica să mă păcălească și să mă facă să iau decizii care să provoace destrămarea familiei mele.
După un răstimp deosebit de dureros în care am condus Union Church, am luat o decizie: voi face orice sacrificiu pe care Dumnezeu îl cere, dar nu mă voi face nefericit încercând să mă străduiesc dincolo de voia Lui pentru viața mea. Nu cred că asta este ceea ce El cere de la mine sau de la oricare dintre noi. Da, vor exista anotimpuri dificile – dar acestea sunt, ca toate anotimpurile, menite să fie temporare.
Acest moment al meu a durat atât de mult timp, încât practic devenise un obicei. Într-o după-amiază din acea perioadă, mă aflam pe terenul de golf jucând o rundă de unul singur și am dat o lovitură incredibilă – și nimeni nu era acolo să mă vadă. Stăteam acolo de unul singur, zâmbind cu gura până la urechi, și l-am auzit pe Duhul Sfânt spunând: „A trecut mult timp de când nu te-am mai văzut zâmbind. Mi-a fost dor de asta.” (Nu era o voce audibilă; m-am obișnuit să aud vocea interioară a lui Dumnezeu la care are acces orice creștin). El a continuat: „Mă face să zâmbesc să te văd zâmbind.”
Acel moment m-a marcat pentru toată viața. Am continuat să ratez diverse lovituri, dar am plecat cu o frază care va fi motto-ul vieții mele: Fă-l pe Dumnezeu să zâmbească.
Pentru toți visătorii și vizionarii, cei care urmăresc măreția și care trec prin durerea progresului ca un cuțit cald prin unt: Fă-l pe Dumnezeu să zâmbească. Fă-ți familia să zâmbească. Și nu uita să zâmbești și tu.
Un text de Stephen Chandler pentru The Stream
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter