Evlavia copiilor

Scripturile ne spun: ”în păcat m-a zămislit mama mea” și ”nebunia este lipită de inima copilului”. De la Augustin încoace acceptăm ca dogmă depravarea totală încă din pîntecele maicilor noastre. Urmele de nevinovăție sînt datorate ignoranței. Uneori copiii, ca să ne facă pe plac, ne imită în manifestările noastre religioase sau, mai rău, se tem de consecințe și mimează trăiri pioase.

Este o mare greșeală să exploatăm aceste manifestări și să insistăm să îi facem cucernici pe copii, fără ca aceștia să fi avut o convertire reală, o apropiere de Mîntuitorul și o înțelegere minimală a Evangheliei și consecințele acceptării drumului creștin.

Am făcut și noi această greșeală. Am crezut în cucernicia naturală a copiilor. În naivitatea noastră, am crezut că tot ce trebuie să facem este să cultivăm niște obiceiuri, niște reflexe religioase, niște ritualuri, și totul va fi bine. Dacă îi învățăm să se roage, dacă îi învățăm imnuri, dacă îi ducem la biserică, dacă îi plasăm în medii ”sănătoase”, copiii vor dezvolta în mod ”natural” devoțiunea.

Cea mai mare greșeală? Dacă au ”alunecat” în rugăciuni fără participare mentală, mecanice, ne-am încruntat. Dacă n-au fost atenți la ”lectio divina”, la citirea Scripturilor, i-am certat, i-am întors, am luat-o de la capăt, ca să ”se învețe minte”. Ani la rînd am avut ambiția de a citi cu ei Biblia de la un capăt la celălalt, lucru pe care îl consider de dorit și admirabil și acum.

Dar sînt copii și copii. Unii au mai multă răbdare, alții au mai multă atenție, alții mai multă energie, alții au o minte extrem de activă, care zboară de la un subiect la altul cu viteze de neimaginat. Alții au capacitatea de a imagina toată narațiunea și de a pune întrebări din cele mai neașteptate. Adesea, în loc să ne oprim la întrebările lor, la ”alunecărilor” lor din sfera subiectelor biblice, i-am întors la Text ca să ne urmăm porția, ca să bifăm capitolele de citit.

Toate acestea pot crea copiilor reacții adverse la cele spirituale. Plictisul în fața listelor din Cronici, căscatul la descrierea jertfelor din Pentateuh, la pomenirea uneltelor cortului sau chicotelile la Cîntarea Cîntărilor, sînt absolut normale. Să îmi spuneți voi, dragi prieteni, ca adulți, ca abia așteptați să ajungeți la enumerarea familiilor și la porțiile de jertfe pe care trebuie să le aducă fiecare! Să fim onești! Nici noi nu tremurăm ca în sevraj înainte de a începe asemenea pasaje. Știm că anumite porțiuni din Scripturi sînt ca niște medicamente. N-au gust bun, dar trebuie să le luăm.

Acum să ne întoarcem la copii!

Să nu le facem viața mai grea prin mustrări și puneri la punct, dacă nu se manifestă așa cum ne-am dori. Nu toate fetițele au materialul Sfintei Parascheva, nici toți băieții nu au în ei structura lui Ieremia sau Isaia.

Dacă ai noștri copii vor fi căscat la rugăciunile noastre prea lungi sau la cititul a patru capitole pe seară, sînt copii absolut normali, care, sperăm noi și ne rugăm noi, vor fi chemați și mîntuiți prin harul Domnului, nu prin eforturile noastre de a-i îndopa cu Biblia pînă la saturație sau prin seri de vegheri și rugăciuni în care îi ținem pe genunchi cu jumătățile de oră.

Acum, cu Noah, procedăm altfel. Îl lăsăm pe el să se roage. De obicei se roagă o rugăciune scurtă, cam aceleași subiecte. Apoi, eventual, îl ajutăm ”să completeze” prin amintirea fraților lui, a nepotului lui, a ”celor dragi ai noștri” și gata! Apoi ne rugăm cu toții ”Tatăl nostru”.

După care citim cîte un capitol din Proverbe sau cîte un psalm scurt, în alternare cu narațiuni scurte din Evanghelii sau din literatura veterotestamentară. Îl lăsăm să pună întrebări. Preferăm discuțiile cu el, decît să ne ”facem porția”, să bifăm programul.

Dacă îi vine în timpul lecturii cîte o idee despre rachete (noua lui pasiune), discutăm despre rachete cîteva minute și apoi, cu tact și răbdare, ne întoarcem la cititul și apoi la culcare. Dimineața este mult mai răbdător. Atunci este momentul în care poate asculta mai mult la pieptul și la vocea mamei sale.

Să nu aveți așteptări nelegitime de la copii. Copiii noștri nu sînt evlavioși pentru că nu sînt mîntuiți încă. Vor deveni pioși, cucernici, atunci cînd Își vor fi cunoscut Mîntuitorul. Pînă atunci să așteptăm cu răbdare Harul și să avem har în creșterea lor!

Marius David Cruceru pentru Edictum Dei

Sursa foto: Photo by TOMMY VAN KESSEL on Unsplash