Ești cuprins de disperare când privești la cultura modernă? Ai destule motive să mergi înainte!

Sentimentul de neputință și disperare resimțit de mulți creștini în fața schimbărilor sociale dramatice este unul din lucrurile care au dus la aceste schimbări. Dacă revoluția sexuală este înrădăcinată în noțiunea de un sine nestânjenit de obligații către ceilalți și liber să-și creeze propria identitate și să-și urmeze propriile plăceri după cum crede de cuviință, atunci acesta este și motivul pentru care atât de mulți creștini sunt deznădăjduiți. Motivul frustrării nu este că am uitat de obligațiile pe care le avem pentru cei din jur (protejarea celor nenăscuți, a copiilor, a categoriilor vulnerabile), ci îngreunarea împlinirii lor. Gândim pe termen scurt și ne dorim rezultate imediate. Uităm că munca noastră nu este doar pentru prezent, ci pentru generațiile viitoare.

O mentalitate de termen scurt

Este necesar să privim la generațiile trecute pentru ne ajusta perspectiva. Dacă privim la Domul din Köln, care este poate cel mai spectaculos exemplu de arhitectură medievală gotică pe care a produs-o Europa, înțelegem ce înseamnă tăria mentală. Lucrările au început în anul 1248, însă construcția nu a fost finalizată până în anul 1880. Bineînțeles, aceste întârzieri s-au datorat numeroaselor războaie care au sfâșiat Europa Occidentală din sec. al XVI-lea până în al XIX-lea. Însă primii arhitecți și cioplitori în piatră au știut că nu vor trăi destul să vadă construcția finalizată, să intre pe porțile impunătoare sau să se închine în splendoarea sanctuarului. Și totuși, au considerat că efortul acesta merită osteneala. Toată munca depusă și riscul fizic imens asumat a fost considerat ca un preț mic de plătit pentru a construi ceva atât de măreț, de care poate că nu se vor putea bucura niciodată.

Toate acestea sunt de neînțeles pentru noi astăzi. Gândul ca am putea trudi pentru ceva de care nici chiar nepoții noștri nu se vor bucura este un concept total străin de cultura noastră. Suntem rodul unei ere a satisfacției imediate, fiind legați de lucrurile profunde și însemnate ale vieții cât și de consumerismul efemer cu care ne înconjurăm.

Trebuie să ne întrebăm de ce e așa. Oamenii din sec. al XIII-lea se vedeau pe ei înșiși și lumea în care trăiau ca o parte a unui întreg mult mai mare, ținut de puterea lui Dumnezeu și care transcende lumea materială și momentul trecător al existenței sale. Coloși arhitecturali precum Domul din Köln erau posibili deoarece oamenii nu erau datori numai față de ei înșiși, ci și față de multele generații care vin după ei. Astfel, nu mai conta dacă ei vor vedea rezultatul final sau nu. Generațiile viitoare se vor bucura de munca lor și vor avea un loc splendid unde sa aducă laudă lui Dumnezeu.

Mentalitatea medievală, cu ajutorul căreia individul găsea semnificație și scop chiar în faptul că nu se vedea pe sine ca fiind centrul universului, ci ca parte a unui întreg, care poartă responsabilitate pentru generațiile viitoare este ceea ce ar trebui să ne motiveze și pe noi azi. Reîntorcându-ne la întrebarea: există speranță sau suntem îndreptățiți să fim disperați? Răspunsul este că s-ar putea să nu existe nicio speranță ca contextul cultural de azi, de săptămâna viitoare sau de anul viitor se va schimba. S-ar putea să nu se schimbe în timpul vieții noastre. Însă acest lucru nu înseamnă că nu lucrăm aici și acum pentru beneficiul generațiilor viitoare pentru care avem o obligație. Poate că nu vom trăi să vedem schimbarea, însă asta nu ne scapă de responsabilitate.

Suntem chemați la credincioșie, chiar dacă nu vedem rodul muncii noastre. Punem temelia pe care urmașii noștri spirituali vor putea rămâne și clădi. Speranța nu stă în ziua de mâine, ci în generațiile viitoare, iar negurile prezentului nu trebuie să ne împiedice să ne îndeplinim obligațiile față de ei.

Modelul pentru o viață creștină al Noului Testament ne îndreaptă către o astfel de gândire. Trebuie să urmăm învățătură apostolică, Cuvântul adevărului și prin mărturia și închinarea noastră să transmitem credința generațiilor viitoare. Pavel știa bine lucrul acesta, de aceea vedea încercările și suferințele lucrării sale ca dureri ușoare, de moment atunci când le compara cu slava viitoare. Cu toții avem nevoie să ne ațintim privirea spre răsplătire dacă dorim să luptăm fără a ne pierde curajul. Trebuie să avem în vedere planul divin din care suntem privilegiați să facem parte.

Carl R. Trueman, Crossway

Photo by Eduard Militaru on Unsplash