Este dragostea mesajul esențial al lui Cristos?

„ὑμεῖς δὲ οὐχ οὕτως ἐμάθετε τὸν Χριστόν”

Efeseni 4:20

Dragostea nu este nicidecum mesajul esenţial al lui Isus Cristos şi nici scopul fundamental pentru care S-a Întrupat, mai ales dacă scoatem fraza „Dumnezeu este dragoste”din contextul literar, dar şi din contextul vieţii şi lucrării Mîntuitorului. Această expresie atît de întîlnită deasupra baptisteriilor din bisericile noastre baptiste ar trebui completată cu „Dumnezeu este Sfînt, Sfînt, Sfînt”. De trei ori Sfînt. Dragostea nu- anulează sfinţenia, sfinţenia nu-I sufocă dragostea.

Acest gen de frazări (Dumnezeu este dragoste!) nu numai că degenerează în lozinci, dar conturează deja cadrul pentru însămînţarea unei teologii pe care am văzut-o popularizată între tinerii din Statele Unite încă din anul 2008. Nimic nou sub soare însă, cine cunoaşte istoria gîndirii creştine ştie că astfel de idei nu sînt cu totul noi. Una este cauza, alta este scopul. Din păcate prepozițiile din limba română și modul în care noi le folosim nu ne ajută prea mult să recurgem la rafinamente din acestea contrastante, precum o face, spre exemplu limba greacă, unde prepozițiile și conjuncțiile care ne arată scopul sau introduc finalele sunt separate de cele care arată cauza. La noi avem încăpățînatul ”pentru că”. Pentru că (cauza!) Dumnezeu a iubit lumea L-a dat pe Fiul Său pentru ca (scopul!) cei credincioși să aibă viață veșnică

Cei care fac teologie după oarece folcloristică teologică sau după filme de genul Patimile lui Cristos, regizat de Mel Gibson, ar putea susţine acest lucru, şi anume că mesajul Mîntuitorului ar trebui să fie mesajul Iubitorului. Crezul ne spune că S-a făcut carne pentru noi şi pentru a noastră mîntuire. De aceea îl vom numi Mîntuitor. Trailerul lui Mel Gibson spune: His Message was Love.

Să îl ascultăm pe Mîntuitorul vorbind. Este în faţa lui Pilat Ponticul, cînd este pus în discuţie tocmai scopul existenţei Sale, învinuirea supremă. Discuţia alunecă spre identitate şi rol, lucrare şi scopul înfăţişării în istorie.

Ioan 18:33 Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” 34 Isus i-a răspuns: „Dela tine însuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine!” 35 Pilat a răspuns: „Eu sînt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mîna mea: ce ai făcut?” 36 „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s’ar fi luptat ca să nu fiu dat în mîinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” 37 „Atunci un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sînt Împărat. Eu pentru aceasta M’am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” 38 Pilat I-a zis: „Ce este adevărul?”

Isus a venit să mărturisească despre Adevăr, fiind Adevărul (Calea, Adevărul şi Viaţa, vezi Ioan 14), a venit să mărturisească şi despre Dragoste, fiind Dragostea, a venit să mărturisească deopotrivă şi despre sfinţenie, fiind Sfîntul lui Dumnezeu.

Fiul Omului a venit să caute şi să mîntuiască ce era pierdut! (Matei 18:11) Cine este El? Adevărul! Ce a venit să facă El? Să ne mîntuiască! Mîntuirea în Adevăr şi adevărul despre mîntuire sînt împletite şi în dialoguri (vezi dialogul cu Pilat şi cu bogatul din Marcu 10 sau Matei 19) şi în predicare şi în lucrare. Şi oare nu putem defini problema omului în jurul acestor două lucruri, ieşirea din întunericul Mincinosului, o problemă epistemică, prin metanoia, înnoirea minţii, şi renaşterea la nouă viaţă, prin palingenesie, din păcat, o problemă de ontologie? Nu putem cunoaşte Adevărul fără a fi mîntuiţi, nu putem fi mîntuiţi fără a afla adevărul.

Cînd ne întrebăm care este mesajul esenţial al lui Isus Cristos nu trebuie să uităm o clipă că El este Cuvîntul. Cînd ne întrebăm de ce a venit de la Tatăl, nu trebuie să ascundem prin lăcaşul minţii că El este Chipul văzut al Dumnezeului nevăzut. Perspectiva trinitară nu trebuie sacrificată nici aici.

Ce va fi însemnînd aceasta? Că predicînd dragostea lui Dumnezeu, nu trebuie să îl transformăm pe Isus într-un Pink Jesus. Privind icoana (lăuntrică în cazul meu ca baptist) Pantocratorului nu trebuie să lăsăm un zîmbet de carton să inunde urgia ochilor înflăcăraţi. Istoria începe cu un Dumnezeu zîmbitor, satisfăcut de creaţia Sa, continuă cu un Dumnezeu încruntat, Care îşi fugăreşte creatura din creaţie, Se frînge apoi în două prin frîngerea Dumnezeului-Om pe calvar şi sfîrşeşte cu un Isus cu ochi ca para focului, dar care strigă Vino, dar numai Miresei, prin Duhul.

Să nu uităm că Cel care a spus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi” (Matei 11:28) va spune şi „Depărtaţi-vă de la Mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea!” (Matei 7:23). Cel ce a spus că a venit nu ca să judece lumea (Ioan 3), va sta pe scaunul de judecată şi va împărţi omenirea în două precum îşi separă păstorul oile de capre (Matei 25). Acelaşi strigă: cine nu adună cu Mine risipeşte, cine nu este cu Mine este împotriva Mea (Matei 12:30).

Îmi pare rău, nu avem un Cristos mai puţin radical. Toţi cristoşii blîndoci s-au epuizat, toţi idolaşii cîrlionţaţi, amoraşii pletoşi şi bucălaţi, toţi s-au vîndut deja. Isus Cristos nu a venit ca să ne transmită un mesaj de dragoste generală, toleranță tîmpă şi solidaritate cu specia.

În urmă cu ceva vreme în Japonia a fost un cutremur devastator. Ce disciplină, ce sobrietate, ce ethos! La Vaslui, urmașii lui Ștefan s-au bătut pe zahărul de la promoție! Exact în același timp! După cum se vede, dînşii se descurcă cu dragostea, sacrificiul, solidaritatea şi iubirea de aproapele mai bine cu Shinto şi Budismul decît cu religia lui Cristos. Moldovenii încreştinaţi de mai bine de 2000 de ani s-au bătut vitejeşte pe niște pachete de zahăr, şi-au călcat femeile în picioare şi au rupt uşile benefactorului, pe cînd japonezii stau cuminţi şi îşi împart porţiile cu străinii, se duc la slujbe și ne dau zilele acestea una dintre cele mai umilitoare lecţie de iubire faţă de semeni.

Am cunoscut oameni mai buni decît mulţi creştini între yoghini şi între budişti. Există o sectă yoghină în India ai cărei adepţi mătură înaintea lor cu grijă ca nu cumva să calce vreo musculiţă. Sînt buni, mult mai buni decît noi. Eu sînt un criminal fără milă la cîţi ţînţari am ucis şi schingiuit. Dacă se poate acel lucru şi fără Cristos înseamnă cu siguranţă că nu acela este mesajul esenţial, fundamental al lui Isus Cristos. Înseamnă că trebuie să fie altul. Ceva ce omul nu poate face singur, ceva ce umanitatea nu poate realiza nici prin cultură, nici prin civilizație, nici prin disciplină.

Care? Adevărul! Adevărul despre Adevăr, adevărul despre Dumnezeu? Probabil că da, cel puţin dacă ne limităm lectura la Ioan, „apostolul Dragostei”. Aici este un alt mit care trebuie demontat şi anume cum că Ioan Apostolul ar fi fost un senin senil care umbla la bătrîneţe din loc în loc purtat pe braţe împrăştiind printre binecuvîntări amnezice mesajul „esenţial” al maestrului său: „iubiţi-vă unii pe alţii, iubiţi-vă unii pe alţii”.

Să ne amintim că acelaşi scrie:

„2Io 1:9 Oricine o ia înainte, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n’are pe Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. 10 Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!” 11 Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele.”

Toate ca toate, dar pînă la adevăr, pînă la Adevăr! Prieteniile şi iubirea se încheie. „Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul” se poate traduce şi în creştinism fără teamă că vom rata miezul credinţei.

Chiar cel mai cunoscut verset din sfintele Scripturi, Ioan 3: 16, scris de acelaşi iubitor apostol, conţine o ameninţare: „să nu piară” şi această piere pare a fi veşnică, după cum înţelegem din Matei 25; 46. Dacă viaţa este de veci, atunci pedeapsa este pentru veşnicie, dacă viaţa veşnică de răsplătire este fără sfîrşit şi în afara timpului, atunci şi pedeapsa, păstrînd paralelismul, este eternă.

Îmi pare rău că pe piaţa de religii la ofertă nu avem un Dumnezeu mai iubitor! Ar fi fost foarte cool! Şi din acest fel de dumnezei avem stocuri epuizate.

Dragostea va birui pînă la urmă! Cum spune Rob Bell? Oare? Cum de poate descrie Biblia un Dumnezeu care aruncă în iazul de foc cea mai mare parte a fiinţelor create de El?

Ca tradiţionalişti, putem predica despre Iad? Da, să predicăm cristologic, dar mai ales trinitarian, dintr-o perspectivă trinitariană, aş spune eu. Cred că miezul acestei dezbateri nu stă în demonstraţia unii către alţii că există sau nu există iad, ci trebuie să ne frămîntăm cu modul în care există Dumnezeu. Să continuăm, aşadar, pe urmele capadocienilor şi ale lui Augustin. Dacă Îl vom fi cunoscut pe El cu adevărat, atunci Iadul şi Raiul îşi găsesc locul la stînga şi la dreapta Sa, lumina şi întunericul, viaţa şi moartea, de asemenea, iar iubirea Sa nu se va pierde între acestea.

Pînă una alta să ne aducem aminte de unde am pornit: Este dragostea mesajul esenţial al lui Isus Cristos? Dar oare am putea reduce mesajul lui Isus Cristos la o schiţă, la o platformă program, la o schemă ideologică, la ceva în trei sau şapte puncte? Cînd spunem „esenţial” sau „fundamental”, presupunem că există şi o parte a mesajului Său care poate fi considerat secundar, lateral, periferic, nu-i aşa?

Oare nu este El Însuşi Mesajul? Cuvîntul? Atunci cînd afirmăm acest lucru nu facem distincţia între central şi periferic în învăţătura Domnului, nici între învăţături de primă mînă şi cele care pot fi indexate ca suplimente. Apropierea de învăţătura lui Cristos se face prin Persoana acestuia, în Duhul, atraşi fiind de dragostea Tatălui. Abordarea este ultimă, holistică, finală şi definitivă, ca o scufundare de botez. Nu mai există învăţături importante şi altele mai puţin importante, cu toatele fiind cuvintele Cuvîntului, viaţă din Viaţă. Apostolul spune: „ὑμεῖς δὲ οὐχ οὕτως ἐμάθετε τὸν Χριστόν” (Voi nu L-ați învățat așa pe Cristos!) Efeseni 4:20

Marius David Cruceru pentru Edictum Dei

Articolul a apărut într-o altă formă pe blogul personal