Profesorilor li se cere din ce în ce mai mult să promoveze ideologia structurilor de putere, care stă la baza unei părți atât de mari a înțelegerii progresiste despre ființa umană. Un principiu central al ideologiei progresiste este acela că instituțiile sunt cauzele nedreptății și ale eșecului uman, deoarece, dacă nu ar exista instituții și structuri de putere nedrepte, natura umană ar conduce în mod inevitabil la rezultate sociale și economice corecte pentru toți oamenii. Această presupoziție conduce în mod natural la presupunerea că diferențele materiale și de putere socială dintre grupurile de interese minoritare și normele rasiale ale albilor sunt, prin definiție, dovezi incontestabile ale unor nedreptăți structurale care necesită un fel de încercare coercitivă centralizată de a produce aceleași rezultate pentru toți membrii grupurilor identitare.
În urma acestui fapt, devine clar că cerințele de declarare a diversității reprezintă o modalitate de a-i elimina pe cei care pun la îndoială viziunea progresistă asupra cauzelor disparităților și nedreptăților. Aceasta îi respinge, la fel ca în cazul unei declarații de credință religioasă, pe cei care nu sunt dispuși să promoveze ipotezele ideologice ale progresismului. Din păcate, chiar și punerea la îndoială a acestor presupoziții ar putea aduce automat acuzația de rasism și bigotism sau ar putea duce la etichetarea cuiva ca fiind cineva care nu apreciază diversitatea de dragul diversității.
Cercetările arată că, în Statele Unite, cadrele didactice universitare sunt, în general, progresiste din punct de vedere ideologic. Este de la sine înțeles că diversitatea punctelor de vedere nu este inclusă ca obiectiv al „diversității”, cel puțin dacă asta înseamnă să angajezi, în mod intenționat, conservatori sau liberali clasici. La Harvard, doar 2,9% dintre profesorii intervievați din cadrul Facultății de Arte și Științe declară că sunt conservatori sau foarte conservatori – iar declarațiile privind diversitatea sunt o modalitate de a păstra această situație. Dacă declarațiile de diversitate sunt în esență declarații de credință folosite pentru a elimina candidații „necredincioși” dintr-un loc de muncă, atunci universitățile americane vor deveni din ce în ce mai puțin diverse, mai puțin echitabile și mai puțin incluzive, pentru că sunt mai mult conforme cu o singură perspectivă. Eu cred că, dacă universitățile doresc omogenitate ideologică, ar trebui să fie la fel de directe în această privință precum școlile cu specific religios, în loc să folosească o cerință de excludere voalată drept semnal de omogenitate ideologică față de presupozițiile avansate de ideologia progresistă.
Un text de Anthony Bradley pentru Acton Institute
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter