Este creșterea copiilor simplă sau complicată? – cu Tedd Tripp

R: Precum ai spus, cred că parentingul necesită efort, timp, concentrare și intenționalitate, dar nu cred că trebuie neapărat să fie extraordinar de complicat. Una dintre problemele pe care le avem în cultura noastră modernă este că oamenii vor să aibă copii, însă nu-și doresc neapărat să fie părinți. Ne privim uneori copiii ca pe niște posesiuni: “Am copii. Nu-i așa că sunt drăgălași?”, mai ales când sunt micuți și toată lumea exclamă la vederea lor. Însă chemarea de a fi părinte este o datorie cu normă întreagă. Trebuie să fie unul din lucrurile principale în care ești implicat atunci când îți crești copiii.

A păstori, nu doar a administra

Cred că a-L cunoaște pe Dumnezeu și a trăi după voia Lui pentru a fi un model pentru copiii noștri este imaginea de ansamblu: sunt creștin, Îl iubesc pe Dumnezeu și vreau să-mi atrag copiii în lumea spirituală a acestui Dumnezeu minunat, a dragostei de El și a plăcerii Sale, să-i ajut să vadă și să îmbrățișeze bunătatea căilor lui Dumnezeu și bogăția adevărului Său. Aici vreau să îmi îndrept copiii mereu.

În termenii cei mai simpli, aceasta este ideea principală cu care îmi doresc ca părinții să rămână după ce citesc lucrările mele despre creșterea copiilor: scopul nu este doar reglarea comportamentului. Scopul este păstorirea unei inimi. Scopul este cultivarea, astfel responsabilitatea mea de părinte nu este numai să controlez, să constrâng, să limitez spectrul de alegeri și să mă ocup de acest copil astfel încât joacă după cum îi cânt și face lucrurile pe care îmi doresc să le facă. Cred ca mulți părinți nu au un scop mai profund decât acesta, nici chiar părinții creștini.

Însă eu îmi doresc să îi păstoresc inima. Vreau ca el să înțeleagă că din inimă curg izvoarele vieții: “Păzeste-ți inima mai mult decât orice, căci din ea curg izvoarele vieții.” (Proverbe 4:23). Toate alegerile, dorințele și scopurile unei persoane sunt strâns legate de inimă, astfel deciziile pe care le facem sunt bazate pe ceea ce este atrăgător și important pentru noi. 

Vorbind inimii copilului tău

Pe toată perioada creșterii copiilor, acesta este lucrul pe care vreau să-l fac. Felul în care o faci va fi foarte diferit la un copil de doi ani față de un adolescent. Un copil de doi ani nu va fi conștient de motivare. Nu pot să îl întreb despre inima lui. Nici măcar nu înțelege. Îi lipsește vocabularul, introspecția, interacțiunea cu ideile pentru a percepe întrebarea. Începi să vorbești despre inimă cu copiii tăi atunci când începi corecția. Un copil își trântește sora și îi ia jucaria, iar eu vreau să corectez acest comportament: “Dragul meu, nu. Nu trebuie să faci asta. Sora ta se juca cu jucaria aceea. O să i-o dam înapoi.”

Când îmi corectez copilul, voi folosi un limbaj potrivit atitudinilor inimii pentru a descrie situația: “Dragul meu, nu ești bun cu sora ta. Te iubești pe tine, nu o iubești pe ea. Te slujești pe tine. Nu o slujești pe ea. Trebuie să îi dai jucaria înapoi surorii tale. Ea se juca cu ea. Așa îți poți arăta dragostea față de ea.”

Astfel, chiar și când corectez comportamentul unui copil de doi ani, voi vorbi despre lucruri mai profunde decât: “Dă-i înapoi jucaria. E rău ce faci. Nu fii rău. Fii bun cu sora ta.” Acești termeni nu înseamnă nimic. Nu au niciun conținut. Voi adăuga conținut vorbind despre inimă. Cu copiii mai mari, evident, poți să vorbești despre problemele inimii mai amănunțit și chiar să îi înveți în anii adolescenței despre atitudinile inimii și felul în care comportamentul este direcționat de ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru.

Astfel, creșterea copiilor țintește, prin harul lui Dumnezeu, la a crește copii credincioși.

Bineînțeles, îmi doresc să cresc copii care înțeleg lumea și realitatea. Există un Dumnezeu în ceruri. Este glorios. Este bun. Și vreau ca ei să vadă bunătatea Lui.

Tedd Tripp, Desiring God

Photo by Annie Spratt on Unsplash