„Elisei s-a îmbolnăvit de o boală…” – devoțional din 2 Împărați 13

Despre cine este vorba aici? Cine era Elisei și ce a făcut el? Să aruncăm o scurtă privire în Scripturi. Este omul peste care profetul Ilie și-a aruncat mantaua, ucenicul care l-a însoțit și care a văzut lucrările glorioase înfăptuite de Dumnezeu prin acesta. Este cel peste care a coborât o îndoită măsură din duhul lui Ilie. Este cel care, după despărțirea de profetul Ilie, a prins mantaua acestuia, a făcut-o sul și a lovit cu ea apele, care s-au despărțit, iar el a trecut ca pe uscat. Este cel prin care Domnul vindecă apele rele. Este cel prin care Domnul înmulțește untdelemnul văduvei sărace. Este cel care profețește Sunamitei că va avea un copil și este cel prin care Dumnezeu învie copilul, aducându-l la viață din moarte. Este cel prin care pâinile sunt înmulțite, iar profeții se satură. Este cel prin care Naaman primește vindecare de lepră. Este cel la al cărui cuvânt securea plutește pe apă. Este cel care… și am putea enumera alte minuni și fapte glorioase pe care Domnul le-a făcut prin Elisei. La un moment dat, ne spune cuvântul, chiar „Împăratul stătea de vorbă cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu și zicea: „Istorisește-mi, te rog, toate lucrurile mari pe care le-a făcut Elisei” (vezi 2 Împărați 8:4). Privind la șiragul de minuni înfăptuite de Elisei, nu putem să le comparăm decât cu minunile înfăptuite de Însuși Domnul nostru.

Tocmai din pricina celor enumerate mai sus, suntem șocați să citim v. 14: „Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit.” El, cel care a primit o măsură îndoită din Duhul lui Ilie, prin care au fost vindecați și înviați oameni, nu a putut fi vindecat? Nu a avut autoritate? Ba da! Nu a avut credință? Ba da! A trăit păcate ascunse? Nu!

Această scurtă frază, „Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit” vine să corecteze înțelegerea noastră deformată. Acea înțelegere care spune că dacă ne mărturisim păcatele și dacă avem credință și dacă poruncim cu autoritate „duhului de boală”, vindecarea va veni negreșit. Într-adevăr, la Dumnezeul nostru nimic nu este cu neputință. Spunem și noi, precum tinerii evrei în Babilon: „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate (…)” (Daniel 3:17). Credem că Dumnezeu poate să intervină și să ofere o vindecare miraculoasă. El nu o va face însă întotdeauna. Nu știm care a fost boala de care a suferit Elisei, dar este cert că aceasta și-a urmat cursul, până când profetul a murit de boala respectivă.

O situație asemănătoare întâlnim și în viața apostolului Pavel. Și el cunoștea și experimentase puterea și minunile lui Dumnezeu. Și el avea o credință de neclintit, dar Dumnezeu îi arată clar că va permite ca boala să rămână în trupul lui și nu îl va vindeca.

Voi formula câteva concluzii, pentru ca lucrurile să fie clare:

În primul rând, și cei neprihăniți suferă. Suferința nu este întotdeauna rezultatul unui păcat specific, a cărui mărturisire produce automat vindecarea.

În al doilea rând, toate „tehnicile de vindecare”, chiar dacă realizăm mai greu lucrul acesta, sunt încercări de „a forța mâna lui Dumnezeu” să lucreze precum dorim noi. În cele din urmă, este o încercare de a-L manipula pe Dumnezeu să acționeze conform dorințelor noastre. O astfel de abordare este în contrast cu rugăciunea Domnului nostru „Nu voia mea, ci voia Ta…”

În al treilea rând, deși noi asociem credința cea mai mare cu vindecarea, probabil este nevoie de o credință la fel de mare, dacă nu mai mare, pentru a accepta că Dumnezeu este cu tine și te iubește deși îngăduie suferința în viața ta.

Exemplul profetului Elisei, al apostolului Pavel, dar mai ales al marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos ne învață că nu doar prosperitatea, ci și suferința face uneori parte din planul lui Dumnezeu. Planul lui rămâne însă mereu binecuvântarea.