În lumea noastră plină de ură incriminantă – în care ne dorim mai mult să îi etichetăm pe cei care nu ne plac ca fiind sexiști, imperialiști, rasiști, homofobi, transfobi și, în același timp, să ne catalogăm pe noi înșine drept victime –, uităm adesea câteva adevăruri istorice importante. Iată unul pe care îl ignorăm, respingem sau luăm în derâdere în mod convenabil: nimic în lume nu a adus mai multă egalitate și dreptate decât religia creștină.
Cu siguranță, diverse curente păgâne – cum ar fi Logosul heraclitanian, etica socratică și filozofia stoică – au căutat și ele universalul. Cu toate acestea, fiecare dintre ele s-a lovit de ziduri de rezistență și de concurența acerbă a sistemelor gnostice neegalitare.
Creștinismul însă a fost primul care a fundamentat o egalitate adecvată, justă și serioasă într-un mod radical și semnificativ.
În jurul anului 50 d.Hr., Biserica creștină a ajuns la prima sa criză. Trebuia să devii evreu înainte de a deveni creștin? Creștinii care ieșiseră din școlile fariseice au spus că da, promovând litera Legii oriunde și oricând era posibil, indiferent de câte obstacole ar fi ridicat acestea împotriva convertiților non-evrei la credință.
„Au venit însă din Iudeea unii care îi învăţau pe fraţi astfel: «Dacă nu sunteţi circumcişi, după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi!». S-a stârnit o mare neînţelegere şi dispută între Pavel şi Barnabas, de o parte, şi ei, de cealaltă parte. Drept urmare, fraţii i-au desemnat pe Pavel, pe Barnabas şi pe alţi câţiva dintre ei să se suie la Ierusalim pentru această problemă, la apostoli şi la bătrâni. Aşadar, după ce au fost însoţiţi de către biserică, ei au călătorit prin Fenicia şi Samaria şi au istorisit despre cum s-au convertit neamurile. Şi le-au făcut astfel o mare bucurie tuturor fraţilor. Când au ajuns în Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de bătrâni şi au povestit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei. Atunci unii din partida fariseilor care crezuseră s-au ridicat şi au spus că şi neamurile trebuie să fie circumcise şi că trebuie să li se poruncească şi lor să păzească Legea lui Moise.” (Faptele apostolilor 15:1-5)
Pentru a rezolva criza, Petru, Pavel și alți lideri s-au întâlnit la Ierusalim și au dezbătut problema. Deși povestea din Faptele Apostolilor este relatată doar în puține detalii, putem observa taberele care s-au format, cu Petru și Pavel de partea lui nu, argumentând vehement împotriva creștinilor farisei. „Bărbaţi, fraţilor, voi ştiţi că de o bună bucată de vreme, Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.”, a spus Petru cu multă pasiune, cu oarecare căldură și cu profunzime logică, mai ales având în vedere normele culturale ale Antichității. „Și Dumnezeu, care cunoaște inima, le-a dat mărturie, dându-le Duhul Sfânt, așa cum a făcut cu noi, și nu a făcut nicio deosebire între noi și ei, după ce le-a curățat inimile prin credință. Acum deci, de ce-L puneţi la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici strămoşii noştri şi nici noi nu l-am putut purta? Dimpotrivă, noi credem că suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus, la fel ca şi ele.” După ce Pavel și Barnaba au povestit despre convertirile neamurilor, Iacov, patriarhul Ierusalimului, a oferit judecata sa (și a Bisericii): „De aceea, eu sunt de părere să nu le pricinuim greutăţi acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu, ci să le scriem să se ferească de lucrurile pângărite de idoli, de adulter, de animale sugrumate şi de sânge. Căci încă din generaţiile din vechime Moise are în fiecare cetate oameni care-l proclamă în sinagogi, el fiind citit în fiecare Sabat.” (Faptele Apostolilor 15:19-21)
Când le-a scris creștinilor din Galatia, la patru ani după Conciliul de la Ierusalim, Pavel a reiterat din nou judecata lui Iacov de la Ierusalim.
„Înainte de a veni credinţa, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care urma să fie descoperită. Astfel, Legea a fost îndrumătorul nostru spre Cristos, pentru ca noi să fim îndreptăţiţi prin credinţă. Dar acum, după ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. În Cristos Isus, voi toţi sunteţi copii ai lui Dumnezeu, prin credinţă. Căci toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat, nici femeie, pentru că voi toţi sunteţi una în Cristos Isus. ar dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi sămânţa lui Avraam şi moştenitori după promisiunea făcută.” (Galateni 3: 23-29)
În lumea actuală, aceste versete s-ar putea traduce prin: nici alb, nici negru, nici bărbat, nici femeie….
Se poate găsi o declarație la fel de profundă de egalitate în ultimul capitol al Evangheliei după Matei:
„Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, la muntele la care le spusese Isus să meargă. Când L-au văzut, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. Isus S-a apropiat de ei şi le-a vorbit astfel: «Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului! »” (Matei 28:16-20)
Isus nu a spus „convertiți toate neamurile, cu excepția celor cu pielea de culoare x” sau „convertiți toate neamurile, cu excepția acelor câteva insule din Pacificul de Sud”. El a spus: „faceți ucenici din toate neamurile”. În porunca Sa nu este inclus niciun asterisc sau avertisment. Astfel, creștinismul, prin însăși natura sa, este o religie evanghelică.
Până când noi, creștinii, nu vom recunoaște cât de radicali suntem – cât profund umană și universală este credința noastră –, vom permite forțelor seculare ale lumii să ne bage în confuzie și să ne zăpăcească. Cu toate acestea, a fi creștin a fost întotdeauna contracultural, antagonist față de lume și, prin însăși natura și existența sa, trebuie să fie întotdeauna astfel.
Un text de Bradley J. Birzer pentru The Imaginative Conservative
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează