Educația: învățare de dragul învățării?

Joseph Pieper, în lucrarea sa Leisure: The Basis of Culture, susține că viața activă dedicată muncii nu este opusul leneviei, ci o specie a acesteia. Akedia este o lipsă de a fi una cu sinele, de a nu vrea să fii pe deplin uman. În lumea modernă, avem tendința de a vedea akedia ca pe o lipsă de ambiție sau de productivitate. Mai degrabă, Pieper o vede opusă nu de „spiritul harnic al efortului zilnic de a-și asigura traiul”, ci mai degrabă de „afirmarea veselă de către om a propriei sale existențe, a lumii în ansamblul ei și a lui Dumnezeu”. (Ne întrebăm de ce nici măcar o universitate nu a adoptat acest lucru ca declarație a misiunii). Un anumit tip de inactivitate, de petrecere a timpului liber, este, așadar, o împlinire a poruncii de a ține Sabatul, în timp ce „industria” poate încălca ideea de odihnă în și cu Dumnezeu.

O astfel de odihnă, legată de natura noastră veșnică, ne eliberează de simpla lenevire sau de simpla muncă și ne îndreaptă, susține Pieper, spre închinare și speranță festivă. Cunoașterea născută din îndeletnicire nu poate fi dirijată de nimic și nu poate servi unui alt scop decât ea însăși – altfel ar fi mai degrabă servilă decât liberală. A subordona educația liberală nevoilor statului sau economiei înseamnă a distruge educația liberală, pentru că atunci ea devine doar un mijloc și nu un scop.

Odihna în Dumnezeu unifică sinele. Fără mișcarea unificatoare a activității într-o astfel de odihnă (și concepția subiacentă a ceea ce înseamnă să fii om), devenim difuzi și disipați. Neînțelegând odihna, nu putem înțelege nici munca. Și, neînțelegând munca, nici nu putem înțelege cum să umplem zilele elevilor, sau pe ale noastre, într-un mod semnificativ. Viciem sala de clasă de scopurile sale nobile și creăm o educație indulgentă, dar nu coerentă.

Studenții dedică mai puține ore studiului, iar școlile compensează această pierdere de timp prin construirea unor centre de recreere mai mari, oportunități mai mari de distracție, o organizare a vieții studențești care le distruge bugetul și acces permanent la centrul de consiliere. Creșterea problemelor de sănătate mintală în rândul studenților a fost dramatică în ultimele decenii, iar procentul studenților care solicită servicii de consiliere face ca aceste birouri să funcționeze aproape 24 de ore din 24. Studenții din prezent au aproximativ 50% șanse de a deveni clinic deprimați în timpul facultății.

Acum este mai important ca niciodată ca universitățile de arte liberale să regândească ceea ce sunt și ceea ce fac și să lucreze pentru a crea moduri alternative de comunitate. Cu siguranță că la asta se referea Alasdair MacIntyre când a observat că rezistența la Imperiul Roman s-a coagulat atunci când indivizii „au încetat să mai identifice continuarea civilizației și a comunității morale cu acel imperiu” și au început să formeze noi comunități în care viața morală în integralitatea sa ar putea fi susținută în mijlocul barbariei care se apropia.

Acest lucru se leagă de afirmația lui Michael Oakeshott din Vocea educației liberale, potrivit căreia „ideea Școlii este aceea de detașare de lumea imediată, locală a celui care învață, de preocupările sale curente și de direcțiile pe care le dă atenției sale”. Un colegiu sau o universitate, argumentează el, „este un loc aparte în care moștenitorul își poate întâlni moștenirea morală și intelectuală, nu în termenii în care aceasta este folosită în angajamentele și ocupațiile curente ale lumii exterioare (unde o mare parte din ea este uitată, neglijată, ocultată, vulgarizată sau ciuntită), ci ca o moștenire, întreagă, neetichetată și neîngrădită”.

Oakeshott afirmă că universitatea face parte din societate, dar nu contribuie „la un alt tip de activitate în societate”, ci este preocupată doar de „a fi ea însăși și nu un alt lucru. Prima sa activitate este urmărirea învățării”. Universitățile și-au pierdut calea atunci când nu i-au mai încurajat pe studenți să fie „în căutarea averii intelectuale”, ci în schimb să „dorească doar o calificare pentru a-și câștiga existența sau un certificat care să le permită să intre în mecanismul de exploatare a lumii”.

Un text de Jeffrey Polet pentru Acton Institute