La o întâlnire recentă a bisericii noastre care a avut ca temă copiii și tehnologia, am exemplificat discret eșecurile mele din anii în care copiii mei erau adolescenți. Chiar și când povesteam aceste lucruri, simțeam un gol de panică în stomac, la fel ca și atunci când s-au întâmplat evenimentele respective.
Nimic nu ne provoacă atâta teamă în interiorul nostru ca atunci când responsabilitățile noastre de părinte se intersectează cu realitățile dure ale lumii din jurul nostru. Părinții de azi au parte de o doză însemnată de frici legitime.
Între rețelele de socializare, etică sexuală schimbătoare, scandaluri de abuzuri sexuale, pandemie, pornografie și toate celelalte provocări care vin cu creșterea copiilor, opinia generală este clară: este greu să fii părinte în ziua de azi. Părinții creștini se tem azi, poate mai mult decât am văzut din cei 25 de ani de slujire.
Ne dorim să ne protejăm copiii de tentații și influențe negative, însă sarcina pare imposibil de realizat. Ne simțim neputicioși, de parcă ni s-ar cere să navigăm ape necunoscute pline de monștrii în dreapta și-n stânga. Însă în mijlocul fricilor mele de părinte, Dumnezeu mi-a dăruit un ajutor atemporal care să mă ghideze ca o busolă: mi-a adus aminte de ceea ce nu se schimbă niciodată.
Au întâmpinat copiii mei provocări fără precedent din partea tehnologiei și a presiunii sociale? Într-o măsură, da. Însă la o privire mai atentă, acestea erau provocări vechi îmbrăcate cu haine noi. Cartea Eclesiastului dedică un spațiu însemnat ideii că nu există nimic nou sub soare.
Am considerat mereu acest mesaj ca fiind puțin deprimant, însă în vremuri tumultoase, a ieșit la iveală ca o forță stabilizatoare de care aveam nevoie. Aceste provocări noi nu erau fără precedent. Aceste ape nu erau necunoscute. Dumnezeul cel veșnic se uită la această generație și nu vede probleme noi. Mai mult decât atât, El e gata, la fel cum a fost întotdeauna, să rămână credincios față de această generație la fel cum a fost și va fi față de toate.
Era un lucru cert că odraslele mele vor fi copleșite de ispitele din jurul lor? Slavă Domnului, nu. Am fost recunoscătoare multă vreme pentru încredințarea oferită în 1 Corinteni 10:13, în care ni se spune că Dumnezeu a pregătit mijlocul de a scăpa din ispită. Crescând adolescenți, am ajuns să meditez asupra acestui verset: “Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.” Ispitele pe care această generație le întâmpină nu sunt noi și nemaivăzute. Sunt la fel de vechi precum istoria omenirii.
Ceea ce ni se pare că este fără precedent nu e decât un alt mecanism prin care poți comite un păcat vechi, o metodă modernă de a ceda unei ispite antice. Tehnologia ne oferă noi metode de a ceda bătrânei ispite a poftei. Tendințele culturale ne oferă căi noi de a ceda vechilor tentații ale autodeterminării, încăpățânării și închinării la sine. Părinții îngrijorați trebuie să își amintească că aceste păcate corespund aceleași metode de scăpare oferite de Dumnezeu.
Părinții tuturor generațiilor s-au luptat cu tot felul de temeri, atat întemeiate, cât și neîntemeiate. Cred că părinții creștini ai generațiilor anterioare, care și-au crescut copiii în foamete, persecuție, sărăcie, boli, sclavie și război nu ar considera că întâmpinăm provocări excepționale în generația actuală.
Aceleași fântâni adânci de înțelepciune care le-au fost puse la dispoziție atunci ne sunt disponibile și nouă. Aceleași mijloace de scăpare din ispite ne sunt la îndemână nouă și copiilor noștri. Același Dumnezeu, care a fost stânca și cetățuia lor, este la fel și pentru noi.
Oricât de mult ne-am dori, nu ne putem proteja copiii de lume. Ceea ce putem face este să îi creștem având frică de Domnul, să fim conștienți de riscurile din jur și să rămânem ancorați în promisiunile lui Dumnezeu.
Tim Kimmel spunea că ceea ce ni se cere nu este să creștem copii care să fie în siguranță, ci copii puternici. Copii au un “nas spiritual” sensibil. Simt când ne e frică. Le datorăm mireasma lui Cristos în interacțiunile noastre zilnice cu ei. Lasă ca acțiunile tale ca părinte să fie motivate nu de frică pentru generația noastră, ci de frica de Domnul.
Frica de Domnul este începutul înțelepciunii. Părinții motivați de această frică vor oferi o mireasmă distinctă, de care copiii au nevoie pentru a crește puternici într-o lume care este, a fost dintotdeauna și va rămâne mereu nesigură.
Când noi, părinții, oferim un exemplu de pace în fața incertitudinii și înțelepciune în fața ispitei, îi chemăm pe copiii noștri să-și însușească aceeași putere de caracter. Îi chemăm la frica cuvenită în această era neremarcabilă.
Jen Wilkin, Christianity Today
Sursa foto: Photo by Ramin Talebi on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter