Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt, nădejdea nezdruncinată a bisericii!

În primul rând, trebuie să pornim de la faptul că Dumnezeu este suveran. Psalmiștii nu obosesc să ne amintească acest adevăr: „Domnul împărățește, îmbrăcat cu măreție!”, ne spune Ps. 93. „Dumnezeul nostru este în ceruri. El face tot ce vrea!”, completează Ps. 115. Lumea poate părea adeseori scăpată de sub control, prăvălindu-se cu repeziciune înspre dezintegrare, dar această aparență nu schimbă cu nimic realitatea domniei lui Dumnezeu. Tronul Lui este veșnic.

Multe dintre imnurile noastre transmit același adevăr: „Nu te-ndoi, ci crede,/ că dincolo de tot/ veghează Dumnezeul, Puternic, Savaot./ Că niciun păr nu-ți cade/ și nicio clipă nu-i,/ că nu-i nicio-ncercare/ decât prin voia Lui.” „Ieri, azi și veșnic ești biruitor”, spuneau versurile unei alte cântări. Sunt superbe cuvintele din Psalmul 60, unde Dumnezeu, pur și simplu, Își postulează victoria: „Voi ieși biruitor.” Fără eforturi, fără zvâcniri, fără temeri. Biserica este în mâna Dumnezeului suveran, veșnic biruitor, ale Cărui planuri se vor duce la îndeplinire, iar Scripturile ne învață că El are planuri minunate pentru biserică.

În al doilea rând, biserica nu ne aparține nouă, ci Îi aparține Lui Hristos. Nu doar că Îi aparține, dar ea este scumpă și prețioasă înaintea Sa. De-a lungul vieții, achiziționăm tot felul de lucruri. De unele uităm repede, le neglijăm, ba chiar ne debarasăm de ele, pentru că au fost ieftine, nu ne-au costat mare lucru. Nu la fel se întâmplă și cu lucrurile pentru care am plătit un preț mare. Pe acelea le așezăm la loc de cinste, le protejăm de hoți și intemperii, le îngrijim cu mare băgare de seamă și ne lăudăm cu ele. Să ne amintim că Biserica este a Domnului Isus Hristos și că este prețioasă în ochii Lui. Atât de prețioasă încât Și-a vărsat sângele, și-a dat viața pentru răscumpărarea ei. Iată de ce avem încredințarea că nu o va uita, ci o va îngriji și o va păstra, până când va ajunge în glorie.

În al treilea rând, nu ar trebui să uităm niciodată că, pentru a-și realiza menirea, pentru a putea săvârși lucrarea ce i-a fost încredințată, biserica a primit cel mai minunat dar: Darul Sfântului Duh. Atunci când privim la resursele noastre atât de dramatic de limitate, tindem să deznădăjduim. În astfel de momente trebuie să ne amintim că lucrarea bisericii nu se face prin puterea noastră, ci prin puterea Duhului Sfânt. Acel Duh Sfânt care este cu noi și în noi și care rămâne cu noi, până când lucrarea lui Hristos pe pământul acesta se va sfârși. Să fie lamentările noastre o dovadă că am uitat acest lucru?

Da, ne luptăm! Uneori trebuie să ne luptăm cu propriile noastre îndoieli, dezamăgiri și falimente. Uneori suntem dezamăgiți de frații și surorile noastre, iar alteori copleșiți de presiunile lumii de lângă noi. În toate acestea însă, suntem „mai mult decât biruitori”. Nu, nu suntem triumfaliști, dar avem speranță. Acum vedem pete și zbârcituri, dar avem nădejde, iar nădejdea aruncă un arc peste timp. Până în acea vreme când mireasa va fi fără pată și fără zbârcitură.

Să îmi fie îngăduit să închei cu una dintre cele mai bine cunoscute și îndrăgite rugăciuni ale bisericii: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, slavă Ție!”.