Dumnezeu, Slăvitul Iubitor de oameni!

Sărbătoarea aceasta ne înfățișează un Dumnezeu care, în iubirea Lui, dorește să fie aproape de noi, oamenii. Dintru început, realitatea aceasta devine uluitoare, în momentul în care înțelegem cine este El și cine suntem noi. Încă de la creație, Dumnezeu a dorit să fie aproape de omul pe care îl făcuse. Da, cartea Geneza ne arată că a existat o vreme în care Dumnezeu umbla pe pământ cu oamenii. Intervine însă căderea, putreziciunea păcatului, cu vinovăția și rușinea pe care acesta le produce. De atunci, omul se ascunde de Dumnezeul care îl „izgonește” (ce cuvânt, ce realitate!). Dumnezeu nu abandonează însă omenirea. Îl găsim mereu venind aproape: vorbește cu oamenii, îi cheamă, îi mustră, îi binecuvântează, îi pedepsește. Iată-L chiar umblând din nou cu omul creat, cu Enoh, chiar dacă pentru o perioadă scurtă. Mai mult, iată-L locuind din nou în mijlocul oamenilor, în Cortul Întâlnirii și mai apoi în Templu, un fel de reconstituire a Edenului.

La împlinirea vremii însă, iată-L, minunea minunilor (!), umblând ca Om printre oameni. Dumnezeu-Cuvântul, Domnul nostru Isus Hristos Își asumă umanitatea. Dumnezeu locuiește din nou printre oamenii care privesc cu uimire la slava Lui. Unul dintre numele pe care le poartă este „Emanuel”, care înseamnă „Dumnezeu este cu noi”!

Ce facem noi, oamenii, cu Dumnezeul Întrupat, cu Dragostea Întrupată? Aici intervine momentul în care strălucește dragostea lui Dumnezeu și, în același timp, se vădește degradarea, răutatea și nemernicia oamenilor. În mesajul său din ziua Cinzecimii, apostolul Petru este cât se poate de clar: oamenii Îl omoară și nu oricum, ci prin cea mai crudă metodă de omorâre pe care o aveau la dispoziție: răstignirea! Iată cine suntem noi și Cine este Dumnezeul nostru! Am fi fost pierduți pentru totdeauna, dacă în predica apostolului Petru nu ar exista două cuvinte glorioase: „Dar Dumnezeu”! Așa cum planificase încă de la început, Dumnezeu a folosit răutatea și cruzimea oamenilor pentru a-Și manifesta dragostea, astfel că îi mântuiește pe aceștia tocmai prin crucea Fiului Său! Dumnezeu Îl învie pe Domnul Isus Hristos, dar nu pentru a se răzbuna pe omenirea răzvrătită și rebelă, ci pentru a ne învia și pe noi împreună cu El!

A venit însă și clipa despărțirii, momentul în care Dumnezeul-Om s-a înălțat din nou la ceruri, păstrându-și umanitatea! Vom fi din nou despărțiți de Dumnezeu? Ce se va Întâmpla cu lucrarea pe care Domnul nostru Isus Hristos a început-o pe pământ? Aici intervine din nou minunea iubirii divine! După ce Dumnezeu Fiul a coborât pe pământ, acum este trimis și coboară Dumnezeu Duhul Sfânt! Peste cetatea care merita focul judecății, coboară focul Duhului care, prin Cuvântul propovăduit îi cheamă pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu și să fie iertați! În cetatea unde cu câteva zeci de zile mai devreme oamenii strigaseră despre Fiul lui Dumnezeu „La moarte cu El!”, coboară „Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul!” Într-adevăr, judecata va veni peste cetate și, la vremea hotărâtă de sus, va veni peste întreaga lume, dar, până atunci se deschide larg ușa Împărăției! Dumnezeu, Slăvitul Iubitor de oameni, îi primește pe toți care se pocăiesc și cred.

Din iubire pentru lume, Dumnezeu a dat ceea ce avea mai scump: pe Fiul Său. Din dragoste pentru lume, Fiul S-a dezbrăcat de slavă, a devenit sărac și Și-a dat și viața! Tot din dragoste pentru noi, Fiul a înviat și S-a înălțat în slavă. Învierea e din dragoste pentru noi, pentru că și noi suntem înviați împreună cu El. În general, biruitorii folosesc biruința pe a-i exploata pe cei biruiți. El însă o folosește pentru a-i ridica și pentru a-i binecuvânta. Prin înviere, El nu învinge omenirea, ci moartea care nenorocea omenirea, astfel că biruința Lui este biruința noastră. Și da (!), să subliniem, și înălțarea Lui este tot un gest al iubirii față de oameni. El S-a înălțat, dar nu și-a lepădat umanitatea. S-a înălțat ca Dumnezeu, dar și ca om. Astfel, El este Mijlocitorul nostru înaintea Tatălui sau, folosind formularea din Epistola către Evrei: „El trăiește pururea ca să mijlocească pentru noi!” Înălțarea Lui este un gest de dragoste și prin prisma faptului că El „S-a dus să ne pregătească un loc, pentru ca acolo unde este El să fim și noi.” Tot iubirea față de oameni îl va face ca într-o zi să se întoarcă și să ne înalțe și pe noi, împreună cu El, în slavă.

Până atunci, tot din dragoste pentru oameni, Dumnezeu Duhul Sfânt a fost trimis și a coborât la noi. Până când Fiul se întoarce pentru a ne ridica în Împărăția iubirii de sus, Duhul Sfânt ne pregătește pentru acel moment. Trăiește în noi și ne transformă, astfel încât să iubim pe Dumnezeu și sfințenia Lui. Duhul Sfânt scrie legea, dar nu pe table de piatră, precum în vechime, ci pe inimile noastre. Același Duh Sfânt ne învață să ne iubim aproapele.

Împărăția lui Dumnezeu este o Împărăție a iubirii. La Praznicul Coborârii Duhului, revelația Sfintei Treimi se desăvârșește. Dumnezeu ne este descoperit acum, ca Tată, Fiu și Duh Sfânt. Din veșnicie, Persoanele Dumnezeirii trăiesc într-o comuniune perfectă a iubirii. Din preaplinul acestei iubiri, Dumnezeul Triunic creează omul. Tot Dumnezeul Triunic este Cel care salvează omul. În veacul de acum începem să gustăm deja părtășia glorioasă cu acest Dumnezeu minunat, dar nu mai e mult până când părtășia va fi restaurată pe deplin și vom fi primiți, noi oamenii, în părtășia slăvită și strălucită a iubirii divine. Ce concluzie am putea extrage? Cu adevărat, Dumnezeu eate iubitor de oameni!