Dreptatea Mielului (1) – meditație din Apocalipsa 15

În lumea noastră răul trece adeseori nepedepsit. Cartea Apocalipsa ne oferă însă un final diferit. Apocalipsa, cap. 4-11, oferă speranță celor care caută siguranță într-o lume nesigură. Capitolele 15-16 oferă speranță celor care caută dreptate într-o lume nedreaptă. Nu putem decât să ne lăsăm cuprinși de bucurie, atunci când realizăm că Apocalipsa nu este o cartea de ficțiune, ci un tablou al realității, așa cum se desfășoară și așa cum se va consuma, la finalul istoriei.

Suntem la începutul unei noi secțiuni, organizată în jurul cifrei 7 (vezi, până acum, cele 7 peceți și cele 7 trâmbițe): cele 7 potire ale mâniei lui Dumnezeu. Această secțiune ne conduce însă la un punct culminant: „căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu” (15:1). Această secțiune este inaugurată de copiii lui Dumnezeu care Îi cântă laudele: „Și am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; și pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei și ai numărului ei” (15:2). Aceștia stau pe o mare de sticlă. Marea, în limbajul acestei cărți, simbolizează răul dezlănțuit, haosul necontrolat. Marea este legată de dezlănțuirea răului din pricina zbuciumului permanent al valurilor ei. O „mare de sticlă” (v. 2) ne vorbește despre liniște, pace și despre anihilarea răului și a forțelor care îl generează.

Cele șapte potire provin din templul lui Dumnezeu din Cer, loc pe care Ioan îl numește „Templul Cortului Mărturiei” (v. 5). Acest lucru înseamnă că judecata lui Dumnezeu nu este una arbitrară, ci se bazează pe voia Sa revelată („mărturia”). Îngerii care aduc la îndeplinire judecățile sunt îmbrăcați precum Hristos, întrucât aceștia sunt reprezentanții Lui (compară v. 6 cu Apocalipsa 1:13). Originea divină a acestor judecăți este subliniată din nou în 15:8, unde fumul slavei lui Dumnezeu umple templul. Nici măcar îngerii nu pot să intre în templu în această vreme, cu atât mai puțin omenirea păcătoasă. Întregul tablou ne amintește de cele petrecute la Muntele Sinai (Exodul 19). De data aceasta însă Dumnezeu nu a venit doar pentru ca oamenii să aibă înaintea ochilor frica Sa, ci pentru a-Și duce judecățile până la capăt.

Cele șapte potire de aur sunt pline cu mânia lui Dumnezeu (15:7) revărsată de pământ (16:1). La fel ca cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe, acestea simbolizează evenimente care se vor petrece în istoria omenirii. Ele se aseamănă cu urgiile pe care Moise le-a adus asupra Egiptului, dar și cu avertismentele pe care Domnul le adresează poporului Său în Leviticul 26:21. Ținând cont de contextul imediat, acestea fac referire la judecățile care au căzut peste Imperiul Roman. De pildă, cel de-al șaselea potir descrie adunarea regilor din întreaga lume împotriva Romei. Aceștia vin inițial din răsărit, direcția de unde Roma se temea de invazia parților. Toate celelalte elemente sunt simbolice și amintesc despre judecățile lui Dumnezeu din trecut, în mod deosebit uscarea Râului Eufrat.

​Această adunare a regilor are însă de-a face cu adunarea lumii pentru a lupta împotriva Mielului, în marea bătălie de la Armaghedon. Armaghedon înseamnă „Dealul Meghido.” Câmpia Meghido se afla la o distanță de două zile de mers pe jos față de Ierusalim și fusese un câmp de bătălie (2 Împărați 23:29 și Zaharia 12:11). Ioan folosește acest loc al luptelor ca un simbol pentru bătălia finală.
Impactul celor șapte potire este similar cu cel al celor șapte trâmbițe și al celor șapte peceți, după cum urmează:

-pământul (16:2)

-marea (v. 3)

-râurile (v. 4)

-soarele (v. 8-9)

-tărâmul întunericului (v. 10-11)

-o armată dinspre Eufrat (v. 12-14, 16)

-judecata finală, incluzând fulgere, tunete, cutremure și grindină (v. 17-21).