Doliul în preajma sărbătorilor

Crăciunul este perceput de majoritatea dintre noi ca fiind perioada bucuriei, a timpului petrecut alături de cei care ne sunt cei mai dragi. Evanghelistul Luca prezintă evenimentul nașterii ca un motiv de bucurie, bucurie văzută în cântărea Mariei, a lui Zaharia și a îngerilor. Însă nașterea Mântuitorului este presărată și cu evenimente mai puțin pline de bucurie. Unul dintre cele mai triste este relatat de evanghelistul Matei.

Irod, auzind că un Rege s-a născut în regatul lui, întrucât magii nu i-au spus cine este pruncul, dă ordin ca toți băieții sub doi ani, din Betleem, să fie omorâți. William Albright estimează că populația Betleemului la acea vreme era în jur de 300 de persoane. Prin urmare, s-ar putea estima că ar fi fost în jur de 6-7 băieți sub doi ani. Cele mai mari estimări posibile ar fi undeva în jur de 20-30 de copii care au fost omorâți. Comparativ cu sursele patristice, care vorbesc de mii sau zeci de mii de copii omorâți, numărul pare mic. Însă și o singură moarte este o tragedie, cu atât mai mult moartea mai multor copii. Cursul natural al vieții presupune că părinții sunt îngropați de copii și nu invers.

Evanghelistul Matei subliniază tragedia produsă de Irod citând din Ieremia 31:15:

„Un țipăt s-a auzit în Rama,

plângere și bocet mult:

Rahela își jelea copiii

și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.” (Matei 2:18)

Una din întrebările mele cu privire la acest text a fost rolul Rahelei în această prorocie. Pentru aceasta e nevoie să înțelegem contextul în care scrie Ieremia. Prorocul lacrimilor a văzut cu ochii lui cucerirea, căderea și distrugerea Ierusalimului. În acest proces, mii de iudei, poate chiar zeci de mii, au murit de foame, de boală sau de sabie. Dintre cei care au scăpat, mulți au fost strămutați în Babilon. Locul în care aceștia au fost adunați de babilonieni pentru a fi exilați, conform Ieremia 40:1, era Rama. Ieremia se afla printre cei gata să fie exilați când a fost eliberat de căpetenia gărzilor deoarece a profețit tot ceea ce s-a întâmplat. Rama reprezintă deci locul suferinței și tragediei. Totodată, nu prea departe de Rama din Beniamin, murise Rahela când i-a dat naștere patriarhului Beniamin (Geneza 48:7). E drept că mormântul ei a fost mai aproape de Betleem, însă vorbim de o distanță de doar 8 km între Rama și Betleem. Rahela reprezintă figura maternă, femeia care și-a dorit copii cu disperare. A ajuns până în punctul în care i-a spus soțului ei, Iacov, „dă-mi copii sau mor” (Geneza 30:1). Moartea și-a găsit-o chiar în nașterea lui Beniamin, probabil ca urmare a blestemului rostit de Iacov când Rahela luase, pe ascuns, idolii lui Laban.

Rama, locul de strângere a prizonierilor de război, era în teritoriul lui Beniamin, tocmai fiul a cărei naștere a dus la moartea Rahelei. Rama reprezintă locul despărțirii și suferinței. Ieremia face apel la toate aceste informații cunoscute de evrei. Mama lui Israel, metaforic vorbind, plângea pierderea copiilor ei. De altfel, fiecare mamă din Iuda își plângea copiii la vremea cuceririi Ierusalimului. Tot așa, în vremea lui Irod, mamele care și-au pierdut copiii ca urmare a ordinului nemilos au suferit văzându-și copiii omorâți. Cea mai mare durere pe care o poate suferi cineva este când îi moare copilul, mai ales la o vârstă fragedă.

Iată că evenimentele nașterii Mântuitorului n-au fost doar bucurie, ci au însemnat și suferință și durere. Crăciunul, pentru mulți, înseamnă și suferință. Este probabil sărbătoarea în care pierderea celor dragi se simte cel mai intens. Scaunul gol, amintirile adunate de-a lungul anilor aduc la suprafață suferința interioară. De ani de zile mergem să colindăm în perioada aceasta a sărbătorilor. Cele mai multe lacrimi le-am văzut la cei care au pierdut pe cineva drag. Deși ar trebui să se bucure, nu pot. În trecut se bucurau împreună cu soțul sau soția, copilul sau părinții.

Știu că e o sarcină extrem de grea, dar să încercăm să fim sensibili la suferința acestor oameni. Dacă putem, să încercăm să stăm alături de ei. Nu vom putea umple niciodată golul pierderii cuiva drag, după cum nici mamele din Israel n-au putut fi mângâiate, dar putem să încercăm să micșorăm acest gol. O vizită, un telefon, un colind sau simpla companie pot ajuta. Să nu facem din perioada aceasta doar o sărbătoare pentru cei care se pot bucura, ci să-i includem și pe cei cărora le este greu să se bucure. Să-i ajutăm să găsească și un dram de bucurie în mijlocul lacrimilor lor.