Doi eroi neglijați: Anania din Damasc și Barnaba – devoțional din Fapte 9

În primul rând, să nu uităm rolul deosebit de important pe care Anania, „un ucenic din Damasc” (v. 10), îl joacă în acest episod. Acesta este trimis de Domnul să se roage pentru ca Saul să își capete vederea. În primă fază protestează, iar motivele nu sunt deloc neîntemeiate: „am auzit de la mulți despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim; ba și aici are puteri din partea preoților celor mai de seamă, ca să lege pe toți ce cheamă Numele Tău” (vezi v. 13-14). După ce Domnul îi vorbește despre alegerea lui Saul și despre schimbarea survenită în traiectoria acestuia, Anania pleacă. Este sublim modul în care acest ucenic se adresează lui Saul: „Frate Saul (…)!” Avem de-a face cu un om care crede în puterea Evangheliei! În faptul că Saul, omul care venise la Damasc să îi prigonească pe credincioși, a devenit fratele lor. Aceștia, începând cu Anania, îl recunosc ca atare. Să nu neglijăm nici faptul că Domnul, care se arătase în mod direct lui Saul, ar fi putut să îl vindece de orbirea cu care l-a lovit la fel de direct. Cu toate acestea, Domnul alege să lucreze prin ucenicii Lui! Este un mod prin care Saul se smerește, iar legătura cu el și biserica din Damasc este formată. Este întotdeauna dorința lui Dumnezeu ca cei care se întorc la El „să se lipească” de biserica Lui. Să nu uităm că Domnul dorește să se folosească și de noi, cu același scop, azi.

În al doilea rând, nu trebuie să uităm nici rolul crucial pe care îl joacă Barnaba. Dacă Anania și ucenicii din Damasc l-au acceptat pe apostolul Pavel în mijlocul lor, cei din Ierusalim sunt mai reticenți. Aceștia îl cunoșteau mai bine și, cu siguranță, au avut mai multe de suferit din pricina lui, astfel că nu trebuie judecați prea aspru. Situația este ușor hilară, dar și umilitoare pentru Saul: „Când a ajuns la Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toți se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic” (vezi v. 26). Aici intervine rolul capital al lui Barnaba care „l-a luat cu el, l-a dus la apostoli și le-a istorisit cum pe drum Saul văzuse pe Domnul care i-a vorbit și cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus” (vezi v. 27). Pe bună dreptate, Barnaba este un „fiu al mângâierii”, un om care aduce încurajare (Fapte 4:36). Trebuie să ne facem mai mult timp pentru a-i integra, pentru a-i încuraja și pentru a-i motiva pe cei de lângă noi. Cap. 4 ne spune că Barnaba a vândut un ogor și a depus banii la picioarele apostolilor. Cea mai mare binecuvântare pe care o aduce bisericii însă nu e legată de donația făcută, ci de vorba bună pe care a pus-o pentru Saul care începea să devină marele Apostol Pavel.

Caravaggio –  The Conversion of St Paul