Draga mea Lilith,
Mă bucur să aud vești de la tine, scumpa mea! Sunt foarte bucuroasă că mi-ai scris. Amărel, sărmanul, face ce poate, dar nu înțelege perspectiva feminină. Bineînțeles, asta nu-l oprește din a se purta de parcă le-ar știi pe toate și i-am spus-o de o mie de ori. Sunt convinsă că va fi mai bine dacă vom păstra unele lucruri doar între noi, fetele.
Am auzit că ai fost desemnată să te ocupi de mai multe cazuri simultan. Cred că ești extenuată. Secretarele acelea ridicole nu au nici cea mai mică idee despre cum să-și facă datoria și nu am habar cum de le este permis să aibă funcții de conducere.
Îți scriu pentru a putea discuta despre nemulțumire. Nu contează subiectul de care este atașată nemulțumirea. Caută orice colțișor ascuns în sufletele femeilor unde poți să semeni semințele nemulțumirii, asigurându-te că prind rădăcini. Cu unele femei, cel mai bine e să plantezi semințele nemulțumirii undeva în jurul subiectului înfățișării lor: fața, greutatea, silueta.
Dacă, din întâmplare, semințele nu încolțesc, leagă-te de problema relațiilor. Nemulțumire față de soț, față de lipsa unui soț, față de copii, față de lipsa copiilor – semințele nemulțumirii pot crește în orice tip de sol, ceea ce le face foarte eficiente. Poți să abordezi orice: oportunități ratate, nedreptăți care li s-au făcut în trecut, ambiții neîmplinite. Toate acestea sunt puncte bune de plecare.
Primul pas pe care trebuie să îl faci cu fiecare dintre fete este să găsești acel lucrușor care le face nefericite, apoi să-l întreții. Întreținerea înseamnă să le ții concentrate asupra lucrului respectiv și să nu le lași să observe starea în care se află sufletul lor. Fă-le să privească la eșecurile soților lor (“pare că nici nu-i pasa de nevoile mele!”) și nu la propria lor inimă. Fă-le să privească mereu “în oglindă”.
Bineînțeles, asta înseamnă să le ții departe de cartea Dușmanului. Dacă se întâmplă să nu le poți face să citească deloc, poți câștiga puncte dacă te asiguri că gândurile lor sunt concentrate asupra felului în care soțul lor nu trăiește conform instrucțiunilor din carte. Acest lucru îți va sluji scopului tău.
Nu e nici pe departe un lucru rău dacă le poți face să vorbească despre nemulțumire cu prietenele lor – bineînțeles, dacă acestea sunt genul potrivit de prietene. Trebuie să încurajezi prieteniile care vor alimenta și crește nemulțumirea în loc să o dezrădăcineze. Chiar și grupurile de rugăciune sau ucenicizare sunt locuri minunate pentru ca lucrurile acestea să se întâmple, dacă știi cum să le coordonezi.
Odată ce nemulțumirea este bine înrădăcinată și înfloritoare, în fața ta sta o treabă foarte ușoară. Poți îndrepta nemulțumirea în oricâte direcții ai dori, ai nevoie doar de puțină creativitate. Gândește-te la nemulțumire ca la o scânteie. Trebuie să o direcționezi într-o grămadă de paie uscate și se va extinde foarte repede.
Să spunem că îți vei face una din victime foarte nemulțumită de starea căsniciei ei. Necesită puțin efort din partea ta pentru a-i direcționa atenția către alte căsnicii care par mai bune decât a ei. De aici poți să generezi invidie față de prietena sau sora ei. Dacă nu poți să faci ca invidia să rezulte într-o prietenie ruinată, mă dezic de tine. Minciuni, bârfe, infidelitate, neiertare – toate sunt ușor de obținut odată ce ai reușit să implementezi nemulțumirea.
Unul dintre lucrurile mele preferate este, însă, amărăciunea. Este pe termen lung într-un mod delicios și e foarte satisfăcător să-ți privești victima din ce în ce mai veștejită de aceasta. Îi lipsește spectacolul care vine odată cu infidelitatea, desigur, dar adeseori este mai profitabilă în timp. Dacă îți supraapreciezi forțele și îți îndrepți victima către ceva evident cum ar fi adulterul, atunci este foarte ușor ca să se pocăiască subit, iar atunci toată munca depusă este dărâmată. Însă amărăciunea aduce aceleași rezultate ca adulterul și are un înalt coeficient de siguranță.
Fă-o nemulțumită, convinge-o că nu merită nimic și apoi îndrum-o spre tot felul de tendințe auto-distrugătoare. Fă-o sclava frumuseții, lăsând-o nemulțumită după ce ține biciul care o aleargă. Dacă poți să o faci profund absorbită de sine și mândră, atunci vei putea să stai deoparte satisfăcută de munca ta. Ironia este că femeile prostuțe nu observă niciodată că fie că sunt obsedate de propria frumusețe, fie că se rănesc intenționat, nouă ne este totuna. Câștigăm oricum.
Ca întotdeauna, transmite dragostea mea bătrânului și ocupatului Amărel.
Mătușa ta iubitoare,
Duessa
Rebekah Merkel, Desiring God
Sursa foto: Photo by Allef Vinicius on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează