Disperarea, un păcat pe care îl aduce păcatul

Să ne imaginăm un creștin care a făcut lucruri scârboase, scandaloase și probabil, ca mulți alți tineri, s-a implicat în păcate sexuale mizerabile. Acum e la punctul în care s-a pocăit, a renunțat și îi este o scârbă grozavă de tot ce a făcut. Poate în dorința lui extraordinară de a fi eliberat a fost în stare să facă lucruri extreme și radicale. Are chiar o perioadă de biruință. Dar este neliniștit și deseori se afundă în disperare.

Dar are o problemă. El crede că prin păcat a invitat blestemul, iadul și demonii prin în viața și casa lui. Crede că păcatul l-a deteriorat într-o asemenea măsură încât este total nepotrivit pentru a-l sluji în vreun fel pe Dumnezeu. Crede că orice ar face există repercusiuni asupra copiilor și familiei sale etc. Îi este teamă să se căsătorească, iar dacă este deja căsătorit crede că a adus nenorocire în casa lui într-un manieră care nu poate fi remediată. E măcinat zi și noapte de acest gând.

Nu vreau să intru acum în aspecte care țin de restaurare și consiliere, pași spre vindecare și eliberare etc., dar acest tip de paralizie post-păcat este foarte întâlnită. Înainte de păcat Satan te va ispiti să crezi că păcatul nu este chiar atât de grav, rușinos și devastator, iar după aceea te va minți să crezi că este prea grav, prea rușinos și prea devastator ca să mai aibă rost să faci ceva. În ambele cazuri scopul diavolului este să te dezarmeze și, în special, după săvârșirea păcatului, să te descurajeze profund ca să te bălăcărești în păcat fără să mai depui vreun efort pentru a-l birui.

Descurajarea adusă de păcat este dezastruoasă pentru că paralizează toate eforturile de schimbare, sfințire și eliberare. Dacă orice ai face, oricât efort ai depune, orice progres ai avea, nu poate afecta cu nimic pângărirea și mizeria pe care ai adus-o în viața ta, întrebarea e logică: ce rost mai are să lupt? Cu o astfel de gândire te prăpădești în disperare și păcate mai grozave. Acest fel de disperare are o putere devastatoare asupra frânelor și frâielor morale – le va rupe și va produce o insensibilitate fantastică.

Ne uităm deseori la oameni scufundați în păcat și „pur și simplu nu înțelegem” de ce acei oameni nu fac niciun efort pentru a fi eliberați, iar răspunsul este că au ajuns la o stare de disperare păcătoasă care se manifestă cu o intensitate draconică. Nu există oprire pe această spirală a disperării. Nu vorbesc de oameni care sunt la punctul în care gustă plăcerile păcatului din plin, ci oameni care au un vagon de vinovăția pe conștiința lor. Ei refuză să mai asculte orice sfat pentru că pur și simplu au recunoscut și știu că-s vinovați, dar acest lucru nu i-a ajutat cu nimic.

Dacă ajungi să crezi că păcatul din trecut îți definește prezentul și viitorul, ceea ce poate fi adevărat în anumite privințe specifice, ai făcut din păcat factorul definitoriu al vieții tale, ceea ce îți va distruge identitatea spirituală ca un cancer. Ai ridicat păcatul la nivelul lui Dumnezeu deoarece numai El poate să ne definească identitatea. Aceasta este o negare frontală a Evangheliei.

Trebuie să fii convins de acest adevăr și să ți-l spui: nu, vina mea trecută nu îmi va aduce blestem în tot lucrul mâinilor mele, lucrurile scârboase pe care le-am făcut nu îmi vor opri progresul în sfințenie, păcatul meu trecut nu îmi va distruge lucrarea din viitor și faptele mele nelegiuite trecute nu vor deschide o gură neînchisă a iadului în sufletul și familia mea. Dar atenție! Poți spune acest lucru doar dacă te-ai pocăit, te-ai mărturisit, te-ai așezat la piciorul crucii lui Hristos.

În Evanghelie disperarea este condamnată ca cel mai mare tâlhar deoarece Isus este nădejdea slavei pentru orice păcătos, oricât de murdar ar fi fost, oricât de multe rele ar fi făcut și oricât de pângărit ar fi ajuns. Isus îți definește acum identitatea, viitorul și veșnicia, nu păcatul. Acest lucru este valabil pentru toți fără excepție care se întorc la Dumnezeu cu pocăință.

Din păcate multe dintre predicile de evanghelizare preamăresc puterea păcatului. Mulți predicatori știu să ne spună cât de grav este păcatul – el aduce alte păcate, el blesteamă, el ne învinovățește, el ne târâie până în iad dacă nu ne pocăim. Dar ce poți să-mi spui despre Isus? El trebuie să fie mult mai grozav! El trebuie să fi făcut o lucrare mult mai mare, mai adâncă și mai eficientă. Cum vindecă Hristos sufletul de păcatul pe care tocmai mi l-ai descris?

Credeți acest lucru pentru că este inspirat divin! Dumnezeu primește pocăința și mărturisirea. El curățește și iartă orice nelegiuire. El ne definește identitatea prin Hristos indiferent cine am fost și ce am făcut. El ne dă o altă direcție, un alt drum, un alt destin. Evanghelia este o Evanghelie a speranței și ne dă un Hristos plin de nădejde. Da, într-un sens, pentru tine nu mai este speranță, dar numai dacă Îl scoți pe Hristos din ecuație. Dar nu Îl poți scoate pe El din calcul! De fapt, El este factorul definitoriu al tuturor lucrurilor!

Are rost să te împotrivești până la sânge împotriva păcatului! Dumnezeu îți va da putere și va binecuvânta toate eforturile tale. Orice progres, orice pas înainte, orice întărire a obiceiurilor bune, orice închidere a ecranului, orice întoarcere a privirii, orice rugăciune în plus, părtășie în plus, sfătuire în plus, toate toate toate sunt extrem de importante. Umple vidul, umple casa goală, umple golurile cu lucrurile lui Dumnezeu.

Un text scris de Andrei Croitoru