Discursul convenţional cu privire la copii şi avantajul de a avea copii mai devreme

Pun pariu că, la fel ca mine, mulţi dintre dvs. l-aţi auzit, cel puţin o dată, pe unul dintre prietenii dvs. spunând unul dintre aceste lucruri. Pun pariu că, la fel ca mine, când aţi auzit chestiile astea, le-aţi ignorat – dacă nu cumva l-aţi luat pe prietenul respectiv peste picior.

La fel, pun pariu că, la fel ca mine, unii dintre dvs., care poate aţi devenit părinţi după 30 de ani, aţi ajuns să le daţi până la urmă dreptate acelor prieteni.

Discursul mainstream, în societatea de azi, cu privire la copii are trei direcţii dominante.

(1) Să amânăm, pe cât se poate, momentul în care vom face copiii. Să ne terminăm studiile; să facem şi un master, ba poate chiar şi un doctorat – sau un MBA; să prindem burse pe afară; să ne distrăm şi să călătorim cât mai mult; să ne trăim tinereţea; să ne construim cariera; apoi să ne consolidăm cariera. Pentru toate acestea, copiii ne vor sta în cale. Aşadar, să profităm cât mai mult şi să ne distrăm cât mai mult în anii tinereţii; e timp mai încolo pentru copii.

(2) Devine, apoi, tot mai răspândită mentalitatea că un copil trebuie să vină nu doar peste o sumă de realizări, ci şi peste un cont bancar gras – naşterea copilului e condiţionată, de pildă, de acumularea a 50.000 de euro într-un cont. Dacă nu am 50.000 de euro (eventual, bătuţi pe muchie), nu pot să mă încumet să am un copil.

(3) În sfârşit, ni se transmite mesajul că un copil „e scump“. Un copil îţi ia tot – banii (sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le cumperi); timpul (trebuie să te ocupi foarte mult de copil); libertatea (că nu mai reuşeşti să te întâlneşti cu prietenii când ai chef – sau nu mai mergi în club sau la terase oricând îţi doreşti); pe scurt, un copil ţi-ar răpi viaţa (acum ai responsabilităţi, nu mai trăieşti după bunul plac). Aşadar, dacă vrei să te „răsfeţi“, să te pui pe tine însuţi pe primul plan, poate că e mai bine să nu faci copii deloc.

Voi discuta cele trei obiecţii pe rând – bazându-mă pe experienţa proprie, dar şi pe unele cercetări sociologice făcute pe temă.

(1) Îmi amintesc că mi-a trecut acum ceva vreme prin faţa ochilor şi un studiu (pe care, din păcate, nu îl mai găsesc în arhiva de linkuri), studiu care compara evoluţiile sociale ale unor femei care au făcut copii de foarte tinere, cu restul. Ei bine, nu există mari diferenţe, ba chiar se sugera un mic avantaj pentru primele. În plus, conform unei cercetări realizate de University of New South Wales, femeile care au copii au o speranţă de viaţă mai mare, cu fiecare copil pe care îl aduc pe lume.

O altă cercetare conturează un profil al cuplurilor care vor copii, dar nu îi pot avea: au un statut social peste medie, sunt căsătoriţi, au venituri nete ce depăşesc 5.000 de lei pe lună şi deţin diplome universitare sau postuniversitare. Însă la baza problemelor de infertilitate stă, între altele, şi vârsta înaintată la care cuplurile decid să devină părinţi, avertizează specialiştii. Potrivit acestora, odată ce trec de 30 de ani, femeile încep să se confrunte cu diverse probleme de sănătate, care s-au accentuat faţă de anii precedenţi.

Pe calea experienţei proprii am ajuns şi eu, cu întârziere, la concluzia că amânarea deciziei de a deveni părinte nu este, neapărat, o alegere înţeleaptă. Constat că şi aproape de 40 de ani fiind mă simt la fel de tânăr şi plin de energie – şi mă gândesc cât de bine ar fi fost dacă aş fi făcut copiii pe la 23-25 de ani, la fel ca părinţii mei. Acum eram si bine aşezat cu cariera, cu veniturile, eram în floarea vârstei şi puteam să profit mai mult de aceşti ani, în loc să dădăcesc copii de grădiniţă; ba, văzându-i pe alţii, cred că la 25 de ani aş fi avut energie să mă şi distrez pe lângă creşterea copilului, iar acum aş fi recuperat prin călătorii şi vacanţe mult mai relaxate. Sau, cum spune vărul meu care are cam aceeaşi vârstă cu mine, şi care a făcut copii mai devreme: o să începeţi şi voi să simţiţi toate bucuriile vieţii de familie după ce scăpaţi de cărucioare, de biberoane şi de sterilizatoare.

La această oboseală se adaugă faptul că părinţii mai înaintaţi în vârstă au tendinţa să devină hiperprotectivi şi să-şi dădăcească prea mult copilul. Aceşti părinţi devin mai stresaţi, mai anxioşi, mai panicaţi şi mai surmenaţi – iar consecinţa directă e faptul că scade entuziasmul faţă de ideea de a avea al doilea şi al treilea copil.

Uitându-mă în urmă, nu pot spune că am făcut mai multe lucruri în cariera mea pentru că nu am avut copii înainte de 30 de ani – şi nici că m-am distrat mai mult pentru că nu am avut copii. Nu am făcut mai multe lucruri în acel deceniu – dar nu am făcut nici copii. Din acest punct de vedere, pentru mine, unul, acela este un deceniu în care m-am risipit şi m-am irosit urmând fix mindset-ul (sau iluziile) pe care le-am aşezat în capul acestui eseu.

Privind lucrurile prin prisma copiilor, eu unul mă bucur, încă, de sprijinul părinţilor mei, care sunt „oameni în putere”. Pe de altă parte, nu ştiu dacă eu voi reuşi să fiu, la o vârstă înaintată, un bunic „în putere” pentru copiii copiilor mei – în special dacă şi următoarele generaţii vor urma trendul de acum.

(2) Un depozit bancar de 50.000 de euro nu garantează, de pildă, că nu te vei confrunta cu problemele de sănătate sau de infertilitate pe care le presupune înaintarea în vârstă – pe care le-am menţionat la punctul de mai sus. Ba chiar rezolvarea lor (dacă mai este posibilă) s-ar putea să coste mai mult de 50.000 de euro.

Iar românul mai are şi vorba: „Unde Dumnezeu îţi dă un copil, îţi dă şi o pâine să îl creşti” (care trebuie corelată cu vorba „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în sac” – şi aceste mijloace materiale nu sunt garantate dacă hărnicia lipseşte cu desăvârşire sau dacă părinţii suferă de vicii cronice cu care nu se luptă în nici un fel; fie şi de dragul copiilor).

Poate că resursele financiare disponibile la 25 de ani sunt mai mici decât cele de la 35 de ani – dar şi energia şi încrederea părinţilor sunt mai mari, bunicii mai tineri – şi poate şi copiii mai zdraveni.

(3) Un copil îţi „fură” sau alungă, într-adevăr, multe. Îţi alungă egoismul (eşti capabil să îţi sacrifici timpul şi să te sacrifici pentru ca o altă fiinţă umană să se bucure de această viaţă); îţi alungă prieteniile superficiale care pot fi adesea distructive (nu mai ai timp să stai zi de zi „la terasă” cu aceiaşi prieteni din facultate care discută aceleaşi lucruri şi îşi plâng la nesfârşit de milă); îţi alungă comoditatea (deşi nu e deloc o corvoadă să te joci cu copilul – şi să redescoperi bucuria jocurilor simple).

Deseori, un copil îţi alungă şi alte boli sau vicii – şi îţi „fură” inima; sau ţi-o vindecă şi ţi-o re-învie. Un copil nu îţi „fură” viaţa – un copil îţi împlineşte viaţa.

Există, aşadar, certe avantaje să faci copiii la tinereţe. Ai multă energie, mai mult curaj, şi o anumită inconştienţă. Prezenţa copiilor vine cu multe daruri şi cu multe binecuvântări; rolul de părinte este cel care te aşază într-o perspectivă matură, în timp ce redescoperi cu adevărat bucuria jocului – îţi retrăieşti copilăria prin ochii copilului tău.

Bazându-mă pe propria experienţă, eu unul vă îndemn să faceţi copiii mai devreme. Din păcate, discursul acesta despre amânarea sine die a momentului în care ar trebui să avem copii face victime în continuare. În timp ce noi, cei care i-am dat curs, putem da mărturie că părinţii noştri ştiau mai bine – şi făceau mai bine.

Un text de Cătălin Sturza

Sursa foto: Photo by Andriyko Podilnyk on Unsplash