Disciplinele spirituale – o Menorah a luminii harului

sursa imaginii

Disciplinele spirituale sînt ferestre și porți ale oikonomiei harului în viața discipolului creștin. Merităm noi revelația naturală și scrisă? Nu! Dar avem descoperiri ale Adevărului divin și asta este har. Trebuie doar să deschidem mîna și să apucăm prin studiu ce ni se dă. Este har!

Merităm noi să ne vorbească Dumnezeu Însuși, merităm să stăm în fața Sa, să Îi vorbim fără să ne mistuie sau să ne pedepsească? Nu! Și totuși ne dă voie să ne rugăm și avem acces în Sala Tronului Său, avem audiență neoprită oricînd la Creatorul tuturor, ca niște fii. Este har!

Merităm noi vizita în singurătate a Tatălui Ceresc în cămăruțele noastre, în ascuns? Merităm noi să spunem taine cu Cel mai bun Prieten, merităm intimitatea cu Însuși Creatorul? Nu, și totuși în solitudine ne vizitează! Este har!

Merităm să zburdăm liberi prin creația Sa, ca niște fii și ca niște fiice, neavînd multe, dar avînd ca Tată pe Cel Care a creat și stăpînește totul, căci al Lui este pămîntul cu tot ce este pe el, și noi sîntem tot ai Lui! Nu! E har să nu avem și să avem, să cerem numai ce avem nevoie și să ni se dea la vreme și cît e cuvenit!

Merităm să Îi fim robi cînd plata păcatului este moartea? Merităm să Îi fim onorabili supuși, cînd sîntem în delict ontologic, pentru că n-ar fi trebuit să existăm? Merităm să fim folosiți în Împărăție angajați ca slujitori ai Săi? Merităm noi invitația la Nuntă și la Marea Sărbătoare fără sfîrșit? Nu, dar este har!

Este har că am fost morți și am fost înviați împreună cu Cristos, am fost vînduți și am fost răscumpărați, am fost robi, dar am fost eliberați! Toate disciplinele reprezintă echilibrul unei cumpăniri între stînga și dreapta, toate adunate în jurul axului din mijloc care reprezintă eliberarea ucenicului.

Din această pricină disciplina simplificării este centrală, făcînd medierea între ipostatic și extatic, între disciplinele lăuntrului și cele îndreptate spre relații; între cele individuale, familiale și cele comunitare, sociale; între disciplinele spirituale (rugăciunea și meditația) și cele somatice (pelerinajul și postul), între cele ale minții (studiul) și cele ale concretului și vizualului (sărbătorirea).

Sărbătorirea, atît de extrovertă, corespunde studiului, atît de închis. Stăruința în rugăciune și meditație corespunde slujrii, acelei discipline care, comunitar de acestă dată, are nevoie de aceeași continuitate, perseverență, consecvență. Solitudinea, postul și pelerinajul, adică un fel de preumblare de unul singur, ar fi într-adevăr o pierdere de sine, dacă nu ar fi contrabalansată de disciplina 5, supunerea, care ne plasează în mijlocul comunității structurate pe nivele de autoritate. Locul simplificării vieții în economia disciplinelor spirituale este central, pentru că este la intersecția dintre viața lăuntrică – unde trebuie să cultivăm simplitatea și relația cu cele exterioare, (relația cu persoane, relații cu lucruri și cu natura) unde trebuie să cultivăm simplificarea.

Disciplina simplificării este centrală unui imaginar candelabru care ne luminează viața de ucenici ai Domnului Isus prin har, pentru că simplificarea ne aduce eliberare și ne proiectează spre comunitate.

Dacă ne-am imagina disciplinele structurate în forma unei Menorah și am aprinde disciplina STUDIULUI, apoi pe cea a STĂRUINȚEI în rugăciune și meditație, apoi pe cea a SOLITUDINII în post și pelerinaj – toate acestea fiind discipline ipostatice, personale, care țin de relația pe verticală cu Dumnezeu –, apoi prin disciplina SIMPLIFICĂRII obținem eliberarea pentru a ne îndrepta spre disciplinele comunitare, relaționare, extatice: SUPUNEREA socială și eclesială, în ucenicie, SLUJIREA comunitară, socială și eclesială și apoi SĂRBĂTORIREA – celebrarea familială și eclesială, cu o componentă anamnetică și una escatologică.

Disciplinele spirituale nu sînt chin și corvoadă, nu sînt pricină de oftat și de zdroabă, nu sînt activități care trebuie făcute și bifate în căsuțe ca fiind îndeplinite, nu sînt sarcini apăsătoare, poveri de purtat, canoane de împlinit, ci sînt modalități de celebrare a faptului că lumina harului s-a aprins în viața noastră; toate aceste acțiuni sînt rodul unei imitatio Christi din pasiune și iubire.

Este început de an. Sîntem în momentul în care luăm tot felul de hotărîri și vom programa tot felul de proiecte. Pe unele le vom abandona în luna ianuarie, pe altele abia prin martie. Nu sîntem chemați la proiecte urieșești, la călătorii ulisiene, nici la cuceriri columbiene. Viața ucenicului creștin este compusă dintr-o serie de rutine, de obiceiuri și reguli de viață care nu numai par plictisitoare și chinuitoare, ci uneori chiar provoacă suferință carnalității noastre. Discipolul creștin este cioplit în fiecare zi tot mai mult în asemănare cu Domnul său prin acțiuni prea la îndemînă uneori, realizate în ascuns, în privat, fără spectatori, repetitive, simple, ca destinate idioților (în sens etimologic al cuvîntului).

Uneori practica acestor discipline nu vine din pasiune și entuziasm, ci din necesitate și convingere. Convingerea că nu există altă cale de urmare a lui Isus Cristos decît să mergem pe urmele Sale și nu oricum, ci așa cum ne-a propus Dînsul: „Cine vrea să vină după Mine să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze!”. Chinul crucii se amplifică prin faptul că trebuie luată sisific de la capăt „în fiecare zi”.

Crucea reprezenta un instrument de tortură cumplită, o pedeapsă îngrozitoare, care pornea în pedepsit procese ireversibile de distrugere a corpului. Moartea devenea iminentă, iar salvarea, chiar și în cazul unei grațieri, devenea imposibilă.

Disciplinele spirituale sînt porți ale harului și deopotrivă pot fi cuie ale crucificării, care ne țin trupul pe cruce și mintea spre Cristos, pentru că nu există altă rațiune internă a disciplinelor spirituale decît aceea de a fi urmași, discipoli ai lui Cristos și, dacă Cristos a mers pe această cale și le-a practicat pe toate acestea, atunci probabil că va trebui și noi să mergem pe același drum pe care a mers Învățătorul nostru, sperînd că dragostea pentru El va depăși apăsarea zilnică a crucii.