Dieta de la Worms

Așezate pe o masă, în camera imperială, stăteau toate scrierile lui Luther: „Așadar, răspunde întrebării pe care ți-a pus-o Majestatea Sa, de a cărui bunătate ai avut parte când ai cerut timp de gândire: vrei să-ți aperi toate aceste cărți sau vrei să retractezi ceea ce ai scris în ele?”[1]

Răspunsul lui Luther a vizat o împărțire a scrierilor sale în trei categorii, dar secretarul imperial a cerut din nou un răspuns direct și lipsit de ambiguitate. Atunci Luther a răspuns: „Pentru că Maiestatea Voastră și domniile voastre doriți un răspuns simplu, voi răspunde fără aprindere și fără scrâșnire. Dacă nu mi se demonstrează din Scriptură și pe baza rațiunii simple…, conștiința mea se supune Cuvântului lui Dumnezeu. Nu pot și nu voi retracta nimic…”.[2] Voi semnala câteva convingeri prin care Luther a demonstrat afirmația sa, „conștiința mea se supune Cuvântului lui Dumnezeu”.

Centralitatea lui Cristos

Pentru Luther, centrul Scripturii e Cristos, prezent atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Cristos e Cuvântul etern a lui Dumnezeu, prezent în VT sub forma promisiunii, prezent în NT în persoana lui Isus şi prezent în biserică prin Cuvânt şi sacrament. În toate aceste cazuri, Cristos-Cuvântul e mijlocul eficient al harului. Centrul sau miezul Scripturii este ceea ce conduce la Cristos, ce predică pe Cristos, ce promovează sau arată spre Cristos.[3] Centralitatea lui Cristos includea și condamnarea oricărei forme de mândrie a predicatorului. Doar Cristos Domnul este Cel vrednic de a primi gloria când este vorba de această carte, Scriptura. Sfaturile sale pentru predicatorii și învățătorii asaltați de mândrie sunt cât se poate de dure:

„Dacă totuşi simţi şi eşti tentat să crezi că ai realizat ceva, măgulindu-te cu micuţele tale cărţi…, că ai făcut o treabă bună şi ai predicat excelent; dacă eşti foarte încântat când cineva te laudă în prezenţa altora; dacă alergi după laude, şi devii îmbufnat sau vrei să renunţi pentru că nu le primeşti…, atunci apucă-te de urechi şi dacă le vei lungi bine vei avea o pereche frumoasă, mare, lungă şi aspră de urechi de măgar. Apoi, nu fă nici o economie. Împodobeşte-le cu clopoţei de aur, pentru ca oamenii să te audă peste tot pe unde mergi, să arate cu degetul spre tine şi să spună: priviţi, priviţi, pe acolo trece dobitocul cel mai înţelept, care scrie cele mai alese cărţi şi ştie să predice atât de bine! În acele momente vei fi binecuvântat, binecuvântat peste măsură în împărăţia cerurilor. Da, acel cer în care focul iadului e pregătit pentru diavol şi îngerii lui.”[4]

Predicarea Cuvântului

În Wittemberg a existat o campanie vastă de predicare. Programul săptămânal de predicare, încărcat şi diversificat, arată importanţa predicării: „Duminica, aveau loc trei servicii publice: de la cinci la şase dimineaţa, pe teme din epistolele pauline; de la nouă la zece pe teme din evanghelii; iar după-masa, la ore variabile, avea loc o continuare a temelor prezentate dimineaţa sau se luau teme din catehism. Peste săptămână, din Evanghelia după Matei; joia şi vinerea se predica din epistolele apostolice, iar sâmbăta seara, se predica din Evanghelia după Ioan.”[5] Luther nu a contribuit de unul singur la această muncă colosală, dar frecvența și varietatea predicării arată importanța atribuită Scripturii, iar predicarea era elementul central al liturghiei.

Autoritatea Cuvântului

Luther a considerat că Dumnezeu a lăsat două feluri de domnii sau autorități între oameni: una spirituală și una lumească. Cea spirituală nu folosește sabia, ci Cuvântul, pentru ca oamenii să se facă cucernici și drepți, iar prin dreptate să poată dobândi viața veșnică.[6]

Scriptura a rămas autoritatea supremă pentru Luther. Nici măcar Biserica prin conciliile ei nu poate crea alte doctrine, rolul lor fiind cel de a păstra învăţăturile Scripturii. Conciliile nu pot spune decât ceea ce Scriptura a spus deja: „pentru Luther, conciliile nu inventează termenii doctrinei, ci confirmă ceea ce este spus deja în Scriptură.”[7] Această autoritate îl face pe predicator să proclame cu îndrăzneală mesajul Scripturii, chiar dacă prin el supără audiența. Predicatorii care se tem de cuvintele aspre de judecată, pentru că acestea ar jigni pe „marii mahări” care stau în biserică, sunt catalogați drept „lichele care trăncănesc de la amvon”, dar care nu proclamă adevărul.[8]

Simplitatea Cuvântului!?

Într-un sens, putem să spunem că Reforma a fost, la bază, o revoluţie hermeneutică. Contribuţia majoră a reformatorilor în hermeneutica biblică a fost insistenţa lor asupra înţelesului clar al Scripturii[9]. Cu toate acestea, trebuie să fim atenţi cum folosim această observaţie. Există o mitologie şi o interpretare greşită asupra principiului reformator, al unui singur înţeles simplu al Scripturii. Abia în perioada post-Reformă s-a aplicat ideea de claritate asupra cuvintelor Scripturii, mai ales în funcţia lor semantică! Pentru Luther și ceilalți reformatori, claritatea sau perspicuitatea se aplică nu la cuvinte şi propoziţii, ci la mesajul mântuirii![10] Pentru a transmite acest mesaj, Luther a depus un efort colosal, fiind primul traducător modern care a pornit de la textul ebraic al VT și de la cel grec al NT. Deși între 1466-1522 au fost publicate 14 ediții ale Bibliei în limba germană, toate se bazau pe versiunile latine ale Vulgatei, nu pe textele originale.[11]

Considerăm noi azi că explicarea Scripturii e centrală în întâlnirile liturgice sau ea devine periferică, punând la loc de cinste divertismentul, muzica, tradiția eclesială sau forma ritualică? Dacă este ea autoritară, suntem gata la nevoie să modificăm comportamentul și convingerile noastre, sau tradițiile și structurile eclesiale pe care le deținem pentru a ne conforma tot mai mult chipului biblic? Ne asumăm riscul de a suferi nedreptăți și chiar amenințări pentru că suținem autoritatea ei în fața autorităților umane care pot pretinde loialitate absolută? Tu ce eforturi depui pentru a înțelege mai bine Scriptura?

[1]Mark A. Noll, Momente cruciale în istoria Bisericii, traducere de Corneliu C. Simuț (Cluj-Napoca: Logos, 2008), 179.

[2]Roland H. Bainton, Luther: omul și reformatorul, traducere de Daniel Tomuleț (Oradea: Casa Cărții, 2017), 168.

[3]Kenneth Hagen, „The History of Scriptures in the Church”, în ed. Kenneth Hagen, The Bible in the Churches: How Various Christians Interpret the Scriptures (Milwaukee: Marquette University Press, 1998), 14-17.

[4]Timothy George, Reading Scriptures with the Reformers (Downers Grove: IVP Academic, 2011), 163-164.

[5]Roland H. Bainton, Luther: Omul şi Reformatorul, 307.

[6]Martin Luther, Dacă și soldații pot fi mântuiți, în Scrieri, vol. II, traducere de Petru Forna (Cluj-Napoca: Logos, 2006), 307.

[7]Tom Greggs, „Biblical Hermeneutics and Relational Responsability”, în eds. Stanley E. Porter şi Matthew R. Malcolm, The Future of Biblical Interpretation (Downers Grove: IVP Academic, 2013),124.

[8]Timothy George, Teologia reformatorilor, traducere de Teofil Stanciu (Oradea: Casa Cărții, 2017), 101.

[9]Moisés Silva, Has the Church Misread the Bible? (Grand Rapids: Zondervan, 1987) 77-78.

[10]Anthony C. Thiselton, „The Future of Biblical Interpretation and Responsible Plurality in Hermeneutics”, în The Future of Biblical Interpretation, 13.

[11]Liana Lupaș, De la Gutenberg la internet: O istorie a Bibliei în era tiparului (Oradea: Ratio et Revelatio, 2022), 46-47.

Sursa foto: Luther at the Diet of Worms, by Anton von Werner, 1877