Dialogul de la cruce

„Împreună cu El duceau și pe doi făcători de rele, care trebuiau omorâți împreună cu Isus. Când au ajuns la locul numit «Căpățâna», L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și unul la stânga.

Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea și zicea:

«Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi!»

Dar celălalt l-a înfruntat și i-a zis:

«Nu te temi tu de Dumnezeu, tu care ești sub aceeași osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar Omul Acesta n-a făcut niciun rău.»

Și a zis lui Isus:

«Doamne, adu-Ți aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!»

Isus a răspuns:

«Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu mine în rai.»”

(Luca 23:32-33, 39-43)

La cruce se aud multe vorbe. Cele mai multe sunt cuvinte de ocară pentru Cel țintuit pe crucea din mijloc. Fruntașii, ostașii, trecătorii insistă cu toții să arunce o vorbă de batjocură; iar când vine vorba despre batjocură, inima omului a dovedit mereu o creativitate fără margini. Luca este însă singurul evanghelist care relatează că, la un moment dat, se înfiripă un dialog și între cele trei cruci.

Ne întrebăm ce ar mai putea să-și spună? Nu e ușor să vorbești de pe cruce. Durerile sunt inimaginabile și, din cauza poziției trupului, aerul devine tot mai scump, tot mai prețios. De ce să îl mai irosești pe vorbe, acum, în ultimele clipe de viață?

Primul, ia cuvântul unul dintre tâlhari. Acesta se adresează Domnului nostru. Foarte repede ne dăm seama că omul acesta își alătură vocea corului batjocoritorilor de lângă cruce. În esență, acesta și aceștia spun ceva de genul: „Te-ai lăudat că ești Mesia, adică cel care va salva națiunea noastră. Iată-Te însă răstignit tocmai de romanii de care trebuia să ne salvezi, fără putința de a te apăra, de a Te salva pe Tine Însuți. Dacă ești Mesia, dovedește-Ți puterea de a salva, salvându-Te pe Tine, adică dându-Te jos de pe cruce. Dacă nu o faci, înseamnă că ești neputincios și, în consecință, un impostor vrednic de batjocură.”

Este ceva teribil aici! Să alegi să îți folosești ultimele cuvinte, ultimele suflări pentru a batjocori pe Cineva, tu, care te afli într-o situație similară. Lucrurile sunt însă și mai uluitoare! Să ne gândim la acest om care a tâlhărit o viață întreagă. Acum și-a primit osânda, dar are inimaginabila șansă de a fi răstignit lângă Cel ce este Salvatorul Lumii. Acum, în ultimele secunde, una dintre mâinile bătute în piroane ale lui Hristos îi este întinsă lui, iar cealaltă colegului-tâlhar! (În chip simbolic, evident.) Ce mare milă îți arată Dumnezeu să te mai cheme și acum când mai sunt doar câteva secunde din ceasul mântuirii tale. Nici acum nu vrea să îți dea drumul, ci mâna Lui stă încă întinsă. Ce faci tu? Lovești mâna. N-o mai poți face cu un bici, precum romanii, așa că îți folosești biciul limbii.

Acestui tâlhar, Hristos nu îi spune nimic. Cuvânt mântuitor nu îi poate spune, pentru că prin ocara lui tocmai a refuzat mântuirea. Cuvânt de judecată nu are rost să îi spună, pentru că și l-a rostit singur. Practic, în ce-l privește de primul tâlhar, nu avem de-a face cu un dialog real, pentru că de pe crucea din mijloc nu se aude nimic. Cumplit lucru, cel mai cumplit dintre toate: să nu aibă Dumnezeu nimic să îți spună.

Iată însă că ia cuvântul și cel de-al doilea tâlhar. Acesta se adresează mai întâi colegului și apoi Domnului. Nu, de pe cruce nu se poate face o teologie elaborată, dar, prin ce spune, tâlharul acesta arată că a înțeles esențialul. Acel esențial pe care trebuie să îl priceapă orice om înainte de a pleca de aici, spre lumea de dincolo.

El înțelege că e un păcătos vinovat. Știe că suferința lui este „dreaptă”, adică bine meritată. Știe și recunoaște că a făcut rău, este vinovat și vrednic de pedeapsă. Nu își găsești scuze și nu intră în jocul comparațiilor.

Dar acum vine partea frumoasă și glorioasă: el înțelege că Cel de pe Crucea din mijloc „nu a făcut niciun rău.” Da, tâlharul privește la sine și vede un făcător de rele, dar privește la Hristos și vede omul care niciodată nu a greșit. În toată istoria lungă și zbuciumată a omenirii există un singur astfel de OM, Dumnezeul-Om, Isus Hristos!

Iată însă ciudățenia: Cel care nu a făcut niciun rău, este așezat între făcători de rele, lumina desăvârșită, între doi tâlhari. Nici soborul iudeilor nu găsise nimic rău. Nici Pilat nu a găsit nimic rău. Și totuși de ce e condamnat cu cei mai răi? Răspunsul Scripturilor este glorios de simplu: El este așezat acolo, între tâlhari, în locul meu! Eu eram tâlhar, eu trebuia să ocup acel loc, dar S-a așezat El și a luat asupra lui toată mânia, toată osânda și toată ocara.

Dialogul continuă însă, iar acest tâlhar se adresează mai apoi Domnului. Pe lângă pocăința pe care a dovedit-o când și-a recunoscut vina, acum dovedește și o credință uimitoare. Toți se uită la Cel de pe crucea din mijloc și văd un impostor. El vede un Împărat. Și știe că împăratul va veni și își va așeza Împărăția. Glorioasă credință! El, tâlharul, nu are acum decât o singură dorință: să fie și el primit când acea împărăție va veni.

Minunea se produce! Cel de crucea din mijloc vorbește, iar cuvântul Lui este unul salvator: „Astăzi vei fi cu mine în rai!” De acum, așa cum observau părinții bisericii, heruvimul cu sabia învăpăiată se dă deoparte, iar raiul se deschide din nou. Da, se deschide și pentru tâlhari ca mine și, îmi este teamă să spun, ca tine! Nu, nu vrednicia noastră ne duce acolo, pentru că nu suntem vrednici niciunul. El ne va duce! El a deschis ușa! Eu sunt doar un tâlhar care s-a pocăit și a crezut!