Sărbătoarea nașterii este, prin excelență un timp al apropierii. Copiii care acum stau departe se întorc acasă, pentru a petrece sărbătorile alături de părinți. Studenții părăsesc marile orașe și se întorc în mijlocul familiilor. Cu siguranță, aceste reuniuni de familie sunt o binecuvântare, dar sărbătoarea Întrupării înseamnă mult mai mult decât aceasta. Întruparea înseamnă, propriu-zis, apropierea Cerului de pământ.
La această sărbătoarea, îngerii s-au coborât pe pământ. (După cum spune o bine cunoscută poezie de Ioanid, „Puiule, în noaptea asta/ își despică norii creasta/ și vin îngerii în zbor.”) Un înger apare înaintea lui Zaharia în templu. Un înger vine înaintea Mariei. Un înger îi vorbește în vis lui Iosif. Îngeri aduc vestea nașterii păstorilor, după care izbucnesc în cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu.
Doar acest fapt, în sine, ar fi minunat, dar sărbătoarea înseamnă infinit mai mult. În cartea Genesa 11, citim despre oamenii care încearcă să zidească un turn al cărui vârf să atingă cerul. Este vorba despre încercarea de a te apropia de Dumnezeu prin propriile lor eforturi. Efortul lor este sortit eșecului și la fel este orice altă încercare de a ne apropia de Dumnezeu prin sforțările noastre.
Cu mulți ani după ce oamenii încearcă să zidească turnul „al cărui vârf să atingă Cerul”, un tânăr este nevoit să fugă de acasă. Doarme în câmp deschis și sub cap nu are o pernă confortabilă ci doar o… piatră. În aceste condiții aspre, visează însă cel mai frumos vis. O scară care, precum în „visul” oamenilor de la Babel, atinge cerul. Pe ea urcă și coboară îngerii lui Dumnezeu, iar El Însuși este prezent acolo. Iacov însă se trezește…
Vor trece multe sute de ani, până când un alt OM va spune, de data aceasta nu în vis, ci aievea: „Adevărat, adevărat vă spun că de acum încolo veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul omului” (Ioan 1:51). În felul acesta, se identifică pe Sine drept „Scara lui Iacov”, scara care apropie și chiar leagă cerul de pământ.
Această apropiere începe cu coborârea Fiului în iesle și se desăvârșește cu înălțarea Lui, înălțare care, în termenii lui Ioan, înseamnă răstignirea pe o cruce. Tocmai prin înălțarea Sa pe Cruce, Hristos ne înalță și pe noi la Cer, iar primul pentru care Cerul se deschide este chiar tâlharul răstignit lângă El. Mai târziu, Hristos se va înălța la Cer ca Mare Preot al nostru, pentru totdeauna. El poate însă să Se înalțe ca Mare Preot, doar pentru că mai întâi a fost înălțat ca jertfă, ca Miel al lui Dumnezeu pe Cruce. Ieslea ne vorbește despre apropierea lui Dumnezeu, iar crucea despre împăcarea cu Dumnezeul care S-a apropiat.
Nativity with St. Francis and St. Lawrence, Caravaggio
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter