De la energiile lui Zalmoxis la Hristos

Am ajuns în situaţia în care omului i se pare că tot ce e simplu şi natural trebuie pus sub semnul întrebării. Din acest motiv inventează scenarii apocaliptice – unele de o absurditate colosală – pentru că ele îl fac să se simtă viu. Inventează conspirații din te miri ce și trăiește cu impresia că ceilalţi nu înţeleg realitatea aşa cum o înţelege el. Ei sunt ca o turmă de oi, dar el are lumina şi deţine cheia cunoaşterii. El face parte din grupul select al elitelor care au descoperit „secretul” existenţei umane. Şi iată cum se naşte iluzia distrugătoare a superiorităţii ! Din acest motiv, omul e permanent încordat  şi îi este teamă să se relaxeze, ca nu cumva să devină – Doamne fereşte ! – un ignorant banal. Ca ceilalți.

Starea aceasta de tensiune îi va oferi un sentiment ciudat de certitudine, pe care va căuta să-l alimenteze încontinuu. Cum ? Cu tot mai multe fantasme, desigur. Va născoci scenarii pe care orice om normal le va cataloga drept absurdităţi schizofrenice. Însă nu îi poţi lua iluziile unui om care fuge de adevăr. Confruntarea cu adevărata realitate – nu-i așa? – este dureroasă şi implică o schimbare personală radicală. Când mă ascund în mulţime şi în ideologiile delirante ale figurilor mesianice, de fapt fug de propria-mi schimbare. Fug de mine însumi. Ceva e profund dezechilibrat în fiinţa mea când văd la tot pasul „cai verzi pe pereţi” şi când vorbesc despre viaţă cu siguranţa unui robot atotcunoscător.

Cum putem altfel explica psihoza de masă produsă de nişte discursuri demenţiale ? Cum putem justifica sacrificarea adevărului revelat? Ghiveciul de idei spiritualiste care ni s-a servit în ultima vreme nu ni s-a pus în gât ? Când adevăratul Dumnezeu – Eternul Eu Sunt, care ni s-a revelat în mod personal că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – este coborât mişeleşte în sferele energiilor, vibraţiilor cosmice, gnosticismului, panteismului şi sincretismului, nu ne scandalizăm ? Ne uităm hipnotizaţi de pe margine, fără să înţelegem mare lucru, dar simţim noi cumva că asta ar fi calea pe care trebuie să o urmăm. Dar unde duce această cale ? Ce forţe influenţează aceste concepţii păgâne ? Ce relație există între Hristos şi sfintele energii carpatine, ascunse de la începuturile lumii la noi în ogradă ? Cum putem accepta mesaje care afirmă că strămoşii noştri sunt încă vii? Sunt toate acestea CREŞTINISM ?

Am fost atras în tinereţe de spiritualitatea asiatică şi am flirtat, din pură curiozitate, cu ideile misticismului hindus. Am citit – prea mult şi inutil – cărţi despre ezoterism şi chiar am încercat să îmi creez, prin meditație, o experienţă extrasenzorială. Nu am vorbit public despre experienţa mea şi nu voi vorbi în detalii nici acum. Nu sunt sigur dacă experiența avută – care pentru mine a fost cât se poate de reală – a fost doar un produs al minţii mele. Dar ştiu că Dumnezeu a intervenit „miraculos” ca să mă oprească. Aud şi acum strigătul  lui Dumnezeu în mintea mea : „opreşte-te acum !”. Parcă şi astăzi, când scriu aceste rânduri, simt cum am tresărit cu toată fiinţa mea, îngrozit de calea pe care începusem să păşesc. M-am oprit, m-am pocăit şi nu m-am mai uitat înapoi.

Am fost nevoit să îmi muşc limba şi să îmi încleștez degetele în ultimele zile. Promovarea obsedantă a energiilor şi vibraţiilor cosmice e o chestiune personală pentru mine. Poate că vouă vi se pare o simplă metaforă şi pentru unii chiar o glumă. Ştiu că în ultimele săptămâni competențele şi specializările cuiva nu prea au mai contat. Cu toţii am devenit cunoscători, că doar avem acces la apa sfântă de izvor. Iar apa – cum ni s-a tot spus – e informaţie, nu H2O, cum afirmă oile necunoscătoare. Dar calea energiilor cosmice este demonism în formă pură. Vibraţiile sfinte ale Carpaţilor sunt pulsaţiile îngerilor malefici prezenţi în toate religiile păgâne. Lacrimile zeului Zalmoxis (sau Zamolxis), din care – chipurile – s-ar fi născut poporul român, sunt nişte aberaţii groteşti. Mai contează că Mircea Eliade ne spune că numele lui Zalmoxis vine din frigianul zalmos care înseamnă lup ? Cum se poate împăca Hristos, Mielul lui Dumnezeu, cu Zalmoxis, zeul dacilor ? Poate un creștin să onoreze religia unui popor păgân, cunoscut pentru sacrificiile umane pe care le oferea zeului Zalmoxis?

Se pare că diavolul şi-a schimbat discursul. Lucifer şi-a pus mantia de lumină şi ne soptește ritmat că „totul în jur este Dumnezeu”, „apa este Dumnezeu”… tu eşti dumnezeu. Vă sună cunoscut mesajul ?

Laurentiu Balcan pentru Edictum Dei