De ce stânga detestă libera exprimare

Să începem cu acest fapt: stânga suprimă întotdeauna libera exprimare. De la Vladimir Lenin și Revoluția bolșevică din Rusia din 1917, nu a existat niciun exemplu de mișcare de stânga care să nu controleze și să nu zdrobească disidența.

Aceasta este una dintre diferențele importante dintre liberali și stânga: liberalismul și liberalii cred în libertatea de exprimare. (Actuala amenințare a stângii la adresa libertății este posibilă deoarece liberalii cred că trebuie să se teamă mai mult de conservatori decât de stânga. Liberalii nu înțeleg că stânga îi consideră pe liberali drept idioții lor utili).

Stânga controlează universitățile. În universități este permisă foarte puțină sau chiar deloc disidență. Stânga controlează aproape toate mediile de „știri”. Există puțină sau deloc disidență în mediile de informare principale – la fel în rubricile de „știri” și rubricile de opinie. Stânga controlează Hollywood-ul. La Hollywood nu este permisă disidența.

Acesta este motivul pentru care avem „cultura anulării” – reducerea la tăcere și concedierea oricui se opune public stângii – nici chiar manifestarea publică nu mai este necesară.

Așadar, ne întoarcem la întrebarea de început: de ce are nevoie stânga să zdrobească orice disidență? Aceasta este o întrebare cu atât mai dură cu cât nu există o paralelă la dreapta: conservatorii nu opresc disidența sau dezbaterea.

Stângismul este venerat de intelectuali. Dar nu există prea multă substanță intelectuală pentru stângism. Este o combinație de doctrină și emoție. Dovada? Cei cu profunzime intelectuală nu înăbușă disidența, ci o salută.

Acesta este motivul pentru care universitățile se opun atât de mult venirii conservatorilor pentru a vorbi în campus. Un singur conservator logic poate anula ani de îndoctrinare de stânga într-o discuție de o oră sau într-o sesiune de întrebări și răspunsuri. Știu acest lucru din experiența personală în campusuri. Și voi puteți face la fel. Urmăriți discursurile ținute de orice conservator căruia i s-a permis să vorbească într-un campus – multe dintre aceste discursuri sunt încă pe YouTube – și veți vedea săli mari pline de studenți care tânjesc să audă altceva decât aberațiile de stânga. Uitați-vă la fețele lor, pline de o atenție extaziată la idei pe care nu le-au auzit niciodată și care au în mod clar un impact. Universitățile au perfectă dreptate să se teamă de discursurile noastre.

Acesta este, de asemenea, motivul pentru care este atât de greu să convingi pe vreunul dintre ei să dezbată cu oricare dintre noi. În 35 de ani de radio, nu am maltratat sau intimidat niciodată un invitat. Am fost mereu politicos cu un simbol al stângii, Howard Zinn, autorul cărții „O istorie populară a Statelor Unite”, care urăște America. Am invitat chiar și un profesor de științe politice și violonist de la UCLA, unul dintre cei șapte membri ai Orchestrei Simfonice din Santa Monica care au refuzat să cânte atunci când am dirijat orchestra într-o simfonie de Joseph Haydn în Disney Concert Hall – doar pentru că sunt conservator. În ciuda scrisorii sale publice, în care m-a acuzat că am avut „poziții oribil de intolerante”, unde a scris: „Vă rog să vă îndemnați prietenii să nu participe la acest concert, care contribuie la normalizarea intoleranței în comunitatea noastră”, l-am invitat totuși la emisiunea mea națională de radio. A fost de acord. L-am avut în studio timp de o oră întreagă și i-am tratat pe el și pe soția sa (care îl însoțea) cu mult respect, în ciuda disprețului meu față de acuzațiile sale false și a susținerii culturii anulării.

Din păcate pentru sănătatea emoțională și intelectuală a societății noastre, el, Zinn și alți câțiva au fost niște anomalii. Din cei aproximativ 100 de autori, profesori și editorialiști de stânga invitați să apară în emisiunea mea, aproape niciunul nu a răspuns afirmativ. Ei preferă să nu fie niciodată provocați.

Opusul, însă, nu este adevărat: fiecare intelectual conservator pe care îl cunosc spune „da” la fiecare dintre (foarte puținele) invitații de stânga pe care le primim. Bineînțeles, nu suntem invitați aproape niciodată. Noi invităm în mod regulat stângiști. Cei de stânga nu ne invită aproape niciodată. Ei pretind că asta se datorează faptului că nu ne ridicăm la nivelul lor intelectual și că nu doresc să-și irosească timpul. S-ar putea crede că ocazia de a arăta public cât de insipizi suntem noi, conservatorii, ar fi prea bună pentru a o rata.

Acum știți de ce stânga suprimă libertatea de exprimare: pentru că trebuie să o facă. Dacă există libertate de exprimare, există disidență. Și dacă există disidență, nu mai există stânga.

Un text de Dennis Prager