Ajungem astfel la întrebarea originală. Învinge prezența răului creștinismul? Este această problemă călcâiul lui Ahile al credinței creștine? Nu. De fapt, eu susțin că prezența păcatului și răului nu înving creștinismul, ci îl susțin. Problema păcatului este fundamentul planului de mântuire a lui Dumnezeu. Fără păcat, nu am avea nevoie de cruce. Fără cruce, nu am înțelege niciodată neprihănirea, îndurarea și dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu, pentru a-și demonstra neprihănirea și sfințenia, a permis ca răul să intre în lume. În Romani 3:5 Pavel vede acest adevăr și pune întrebarea: “Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia?”. Păcatul nostru, prin contrast, ne face să vedem mai clar sfințenia lui Dumnezeu. Când explic acest lucru copiilor mei, le spun adesea: “Cum putem să evidențiem cel mai bine frumusețea albului?”, iar copiii mei răspund, “Colorând cu negru în jurul lui”. Este o ilustrație simplă, însă principiul ramane valabil.
Câteva capitole mai încolo, Pavel continuă să explice scopul lui Dumnezeu în permiterea existenței păcatului și răului, în Romani 9:22-23, unde spune: “Şi ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire, şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?”. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu a permis existența păcatului pentru ca noi să cunoaștem bogăția slavei Lui? Fără păcat și suferință nu am fi cunoscut niciodată iertarea, harul, mila, sfințenia, neprihănirea, îndurarea și dragostea lui Dumnezeu. Datorită prezenței păcatului și răului vedem strălucirea gloriei lui Dumnezeu.
Pot însemna toate acestea că Dumnezeu nu dorește ca răul și păcatul din lume să dispară? Prezența acestora înseamnă că El le aprobă? Cu siguranță că nu! (1 Ioan 3:8, 1 Ioan 1:5).
Înseamnă că Dumnezeu are un scop mântuitor pentru intrarea păcatului în lume și, potrivit înțelepciunii Sale perfecte, a stabilit că lumea păcătoasă îi va aduce cea mai mare slavă, dar și cea mai profundă închinare a noastră.
Cu alte cuvinte, ca orice altceva din univers, păcatul și răul îi aduc slavă lui Dumnezeu. În cele din urmă, mânia și judecata Sa, dar și păcatul nostru vor sluji la mărirea gloriei lui Dumnezeu. În 2010, la Conferința Națională Ligonier, R.C. Sproul a spus: “Răul nu este bun, însă este bine că există rău.” Cu câțiva ani înainte, John MacArthur a făcut o afirmație similară la aceeași conferință: “Este Dumnezeu mai glorificat datorită existenței răului sau mai puțin glorificat? Răspunsul este, cu certitudine, mai glorificat! Cele mai profunde laude aduse Lui sunt datorită lucrurilor pe care Le-a făcut să învingă răul!”.
Scopul existenței păcatului și biruința lui Dumnezeu asupra lui este văzut cel mai clar în moartea pregătită dinainte pentru Fiul Său pe cruce. Dumnezeu, lăsând răul și păcatul în lume, a permis existența durerii și suferinței. Însă nu a facut-o doar pentru noi. Dumnezeu a venit pe pământ, în trupul unui om numit Isus, Cristosul. El nu a păcătuit niciodată, însă a experimentat efectele păcatului. El – la fel ca noi – a simțit durerea și suferința răului. A experimentat ispite, trădare, minciuni, demoni, boli, vreme rea și, în cele din urmă, moartea.
Tu ai păcătuit și meriți suferință, însă singurul Om din istorie fără păcat a experimentat mai multă suferință decât vom simți noi vreodată. Noi merităm mânia și judecata lui Dumnezeu pentru neascultarea noastră, însă singurul Om care a umblat în perfectă ascultare a luat mânia lui Dumnezeu în locul nostru. Cea mai neagră zi din istoria omenirii, crucificarea și omorârea lui Isus Cristos, fiul nevinovat și fără pată a lui Dumnezeu, Împăratul împăraților, a sacrificat pentru noi ce a avut mai scump. A făcut acest lucru pentru un motiv: ca noi, cei care credem, să putem învinge păcatul și răul prin sângele Fiului Sau și să-i aducem lauda. Acea zi, cea mai rea zi din istoria omenirii, se numește acum Vinerea Mare.
Nu avem toate răspunsurile la întrebările despre motivul și modalitatea prezenței răului și păcatului în lume, însă știm că avem un Dumnezeu care a permis ca păcatul să existe pentru a-și arăta neprihănirea și dragostea față de noi, cei care credem în Fiul Său. Știm câ a triumfat asupra răului și păcatului și că a promis că se va reîntoarce pentru a face un pământ nou și pentru a îndepărta tot păcatul și efectele sale pentru totdeauna (Apocalipsa 21:4). Trebuie să credem ce spune Pavel în Romani 8:18: “Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” Aceasta lume este coruptă. Păcatul și răul sunt dureroase. Însă Dumnezeu le va folosi pe toate pentru binele celor ce Îl iubesc pe El și sunt chemați după planul Său.
Permiteți-mi să închei cu un citat al marelui scriitor puritan, Richard Baxter:
“Este un lucru neînsemnat în ochii tăi să fii iubit de Dumnezeu, să fii fiul, fiica, mireasa, dragostea și desfătarea Împăratului slavei? Creștine, crede lucrul acesta și meditează la el: datorită lui Cristos vei fi cuprins pentru eternitate de brațele dragostei care a fost dintotdeauna și va fi pentru totdeauna, a dragostei care L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu din cer pe pământ, de pe pământ pe cruce, de pe cruce în mormânt, din mormânt în slavă, acea dragoste care a biruit păcatul, acea dragoste care a fost obosită, înfometată, ispitită, batjocorită, biciuită, lovită, scuipată, crucificată, străpunsă, care a postit, s-a rugat, a învățat, a vindecat, a plâns, a asudat, a sângerat și a murit. Acea dragoste te va îmbrățișa pentru totdeauna.”
Dale Partridge, Relearn
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter