De ce faci și pentru ce faci ceea ce faci?

Întotdeauna există două planuri: planul văzut și planul nevăzut, două ipostaze posibile în care ne putem găsi, două articulări ideatice. Dacă sîntem urmași ai lui Cristos, atunci Îi urmăm exemplul, după cum El Însuși ne-a cerut.

Așa cum aminteam în textele anterioare, cauza decadenței în ce privește etica muncii la evanghelicii din Romania este în primul rînd părăsirea paradigmei teologice care a decurs din teologia practică a Reformei, abandonarea unei gîndiri teologice asupra actelor în favoarea unui pragmatism sălbatic. Antecesorii noștri au fost oameni simpli, de la țară, care au învățat să citească buchisind pe Sfintele Scripturi, dar, după ce le-au înțeles, și-au motivat acțiunile teologic, cu o claritate și o intuiție demnă de invidie, chiar dacă nu posedau termenii tehnici și aparatul conceptual specific.

Zilele trecute i-am întrebat pe meșterii care lucrează în spatele casei mele (pocăiți din Oradea) de ce lucrează atît de dichisit și atît de atent. Mi-au dat un răspuns neașteptat pentru niște zidari, constructori, meșteri, răspuns care motivează seria aceasta de texte: „noi muncim ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru client!”. Mi-a uns sufletul acest răspuns. Sînt tineri, iată că există speranță!

1. Persona versus persoană. Teologia trinitară ne învață să facem distincție între persoană (ipostas), care are conotație ontologică și persona (rolul oiconomic). Persona, în cazul nostru, aplicat la situația discutată, reprezintă rolul atribuit de societate sau pretins de noi. Persona este constituită în încrengătura și păienjenișul de relații în care sîntem angrenați. Am o persona familială, sînt fiul mamei, soțul soției, tatăl copiilor, bunic al nepotului, așa cum am o persona profesională, sînt profesor studenților, capelan bolnavilor, subaltern rectorului, am o persona socială, sînt cetățean al țării, parte a unei comunități angrenate într-un sat dintr-o comună. Aceste roluri sociale, profesionale, familiale se pot transforma, pierde, cîștiga.

Persoana, versus persona istoricizată, este constituită la un alt nivel relațional și ontologic: metaistoric, metatemporal. Persoană rămîn după ce sînt dezbrăcat de toate măștile (pentru că persona înseamnă mască), după ce sînt decupat din toate relațiile istorice posibile. Ce rămîne din noi, după ce sîntem extrași din istorie, prin moarte, lepădînd pînza relațiilor în care am fost țesuți? Aceea este persoana. Sînt fiu de Dumnezeu prin creație, o dată, prin înfiere, a doua oară. Și în acest fel sînt coegal, coetern și cosubstanțial cu toți creștinii care vor fi trăit în toată istoria, pe toată suprafața pămîntului.

Așadar, atunci cînd îmi exercit profesia, port o persona, determinată de angajamentele instituționale și relaționale istorice în care sînt angrenat, dar nu slujesc din pricina cîștigului și pentru o miză istorică, ci slujesc profesional în virtutea statutului ontologic de fiu de Dumnezeu, adică slujesc în virtutea statutului meu de Persoană.

Cum să cer atunci mită ca medic? Cum să-mi bat joc de glet? Cum să nu mă documentez temeinic pentru procesul semenului ca avocat? Cum să nu predau cu pasiune ca profesor? Cînd sîntem la locurile noastre de muncă, în oricare dintre rolurile sociale pe care le avem, noi sîntem altceva decît ne spun aparențele, așa cum în fața lui Pilat stătea Împăratul unei alte Împărății (Persoana) și totuși un condamnat la moarte de către un guvernator roman, din punctul de vedere al istoriei (persona). Și o perspectivă și cealaltă sînt perfect adevărate și coerente una față de cealaltă. Una este persona în care ne manifestăm social și temporar, și alta este persoana, în care ne manifestăm etern și constituiți în relație cu Dumnezeu.

2. Planul vizibil și planul invizibil. Acțiuni și gînduri. Întotdeauna sînt două aspecte ale realității, cea care se vede și cea care nu se vede. În Ioan capitolul 13 există un curs al acțiunilor vizibile: Isus șade la masă, se ridică de la masă, se dezbracă de haine, se încinge cu un ștergar, pune apă în lighean și spală picioarele ucenicilor. În același text, Ioan împletește acest curs al acțiunilor vizibile cu parcursul gîndurilor lui Isus: motivațiile și obiectivele Sale. Isus, pentru că știa de unde vine, unde se duce, al cui Fiu este, pentru că știa că avea toată puterea în cer și pe pămînt, pentru că i-a iubit pe ai Săi și a dorit să le arate iubirea pînă la capăt, pentru că a vrut să îi învețe lecția smereniei și slujirii…

În text nu sînt enumerate doar CE-urile, acțiunile, ce anume face Cristos Învățătorul și Domnul, ci și DE CE-urile și PENTRU CE-urile. Isus, pentru că știa Cine este și ce putere are a făcut un act atît de suprinzător al slujirii.

3. Motivații și scopuri. Întotdeauna există două planuri: planul vizibil și cel invizibil, două ipostaze posibile, persona și persoana, două articulări ideatice, motivație și scop. Dacă știm cine sîntem cu adevărat ca persoane în relație, dacă admitem că există un plan invizibil, dincolo de palpabil și sensibil, atunci în acest plan putem distinge între de ce-urile și pentru ce-urile acțiunilor. Acțiunile noastre sînt prinse între motivații și scopuri. Putem da un pahar cu apă unui însetat cu motivații diferite: din milă, pentru că așa ne-a poruncit Cristos, dar și cu scopuri diferite: gratificația imediată a faptelor bune, sau pentru un fel de contract cu divinitatea de tipul do ut des.

În planul vizibilului poți descoperi pe cineva care lucrează excelent, are rezultate, performanțe, succes, însă din perspectivă creștină este mult mai important să analizăm motivațiile și scopurile acțiunilor noastre decît realizarea acestor acte. Aparatul ideatic din spatele faptelor noastre este cu mult mai important decît faptele însele. Dar aceste structuri lăuntrice, analiza structurii motivaționale și proiecțiile finalității, rămîn în sarcina fiecăruia ca temă de autoanaliză.

Ceea ce pare uneori inutil, neașteptat, suprinzător, șocant, făcut de cine nu te aștepți, cînd nu te aștepți, pentru motive pe care nu le bănuiești și pentru scopuri pe care nu le-ai suspecta, aceea poate fi slujire creștină, uneori, da, chiar slujire în haina profesiei, a meseriei.