Curioșii de pe Facebook!

4 februarie 2004. A fost ziua când s-a lansat, în mod oficial, Facebook-ul! De atunci și până azi, mașinăria aceasta a cucerit întreaga planetă, iar implicațiile încă dau peste cap măsurătorile și calculele sociologilor, ale psihologilor, teologilor și altor profesioniști interesați de cultura FB. De la copiii de gimnaziu până la cei mai în vârstă, de la savanți până la ciobanii de pe vârf de munte, de la țări emergente până la marile puteri ale lumii, FB nu cunoaște limite, pârjolește tot! Este, fără îndoială, un bun instrument de studiu antropologic. Platforma FB ne ajută să cunoaștem aluatul din care e făcută lumea și noi înșine (Socrate), mai bine decât am fi sperat.

Două trăsături profund umane ne mână în galaxia FB: curiozitatea și dorința de a primi like-uri. Mai sunt și alte motive (legarea de prietenii, promovarea unor idei, instituții, afaceri, nevoia de entertainment, crearea unor grupuri ș.a.), dar rămân la cele două aspecte amintite mai sus și încerc să sap puțin în jurul lor.

Curiozitatea are părțile ei bune, fără discuție! Ne mișcă din băltire, ne face să fim inventivi, duce la progres și maturizare. Dar cât de curioși să fim? Mă întreb: oare, de ce ziceau bătrânii noștri că cei curioși mor repede? Cu siguranță, înțelepciunea sedimentată în conștiința strămoșilor asociază curiozității anumite riscuri. Da, curiozitatea te motivează, te scoate din letargie dar te și împinge pe drumuri necunoscute, pe căile pierii.

Curiozitatea ne face să intrăm pe FB pentru a vedea ce imagine a mai postat X, ce a mai scris Y, ce s-a mai întâmplat cu T, cu cine s-a mai certat Z, etc. Practic, sărim  dintr-un univers în altul, cât ai zice „click!”, fără să ne gândim la preț. Știm bine că universul propriilor ființe este deja destul de complicat și solicitant, însă o viață trăită în „multivers” este de-a dreptul epuizantă! Ne împovărăm sufletele cu povești care nu ne privesc, ne vârâm nasul în răfuielile altora, ne injectăm cu doze de suferință letale psihicului nostru fragil, ne obișnuim cu ironia și miștocăreala, ne expunem voluntar la propagande de diverse soiuri, ne dilatăm până la disoluție identitatea spirituală și nucleul convingerilor, ne omorâm … timpul și așa mult prea scurt!

​Fiind curioși prea tare de viețile altora, uităm de noi și de ai noștri. Nimeni nu poate să devină mai bun, să îmbrățișeze virtuțile, să gândească profund și aplicat, să-și drămuiască propria ființă, dacă nu rămâne cu sine însuși. Da, trebuie să ne vedem fața, dar în oglindă, nu pe FB! (În paranteză fie spus, febra selfie-urilor este o adevărată probă de narcisism!). Văzându-ne propria față (fără să o vadă neapărat și alții) ne numărăm ridurile, ne inspectăm firele de păr alb, ne privim proprii ochi la capătul cărora se află ele, sufletele noastre! Și, dacă suntem onești, vedem balaurii a căror țeste trebuie să fie retezate, ne auzim gândurile pe care nu îndrăznim să le rostim cu voce tare și, pe de altă parte, vedem niște frunzulițe firave care ies din ramurile omului nou, prevestind ivirea altei lumi. Condiția esențială pentru „a vedea” e să fim curioși de noi înșine, să folosim puținele momente de respiro din timpul zilei pentru introspecție, nu pentru a plonja ritualic în viețile altora!

​Nu de puține ori mi-a trecut prin gând să închid pagina de FB. Încă iau în calcul, uneori, această variantă. Am rămas, pentru că am impresia că o fi bine… Cred că FB poate fi folosit și în mod pozitiv, nu spun că nu. Am mai rămas pe FB și să văd ce postează alții, de ce să nu recunosc? Mă străduiesc măcar să nu fiu prea curios, că altfel începe să-mi sune în cap zicala aceea din bătrâni…

(Va urma)

Costel Ghioancă

Sursa foto: Photo by Chase Clark on Unsplash