Poți să strigi către Dumnezeu în închinare, la fel ca David în Psalmul 6, și asta va fi plăcut Lui. Poți să te plângi lui Dumnezeu în durerea ta și să fii un creștin credincios.

În Psalmul 6, David ne învață să ne rugăm. Adesea ne gândim că rugăciunea ar trebui să fie despre a-L lăuda pe Dumnezeu pentru cine este și pentru ceea ce a făcut, dar rugăciunea este, de asemenea, despre oameni disperați care Îl imploră pe Dumnezeu să facă ceea ce nu pot face pentru ei înșiși. La asta ajunge David aici chiar de la început – versetul 1-2 începe cu o rugăminte pasionată ca Dumnezeu să-și amintească de el și să fie milostiv cu el.

Așadar, David ne arată cum să simțim, ne arată cum să ne închinăm și ne arată cum să ne rugăm, toate acestea în acest psalm pătruns de o mare angoasă. Acest lucru este încurajator în timp ce ne luptăm cu o durere care nu pare să se mai oprească. Dumnezeu ne călăuzește prin dificultățile noastre, pentru că, atunci când durerea îți răvășește trupul sau mintea, nu ai energia necesară pentru a-ți da seama ce să spui sau cum să te închini. Aici, Dumnezeu ne spune, prin David: Lăsați-mă să vă ajut să găsiți cuvintele de care aveți nevoie.

Cuvintele pe care David le găsește pentru durerea și angoasa lui sunt crude, dar normale, atunci când suntem copleșiți de durere:

“Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta şi nu mă mustra cu urgia Ta. Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele. Sufletul mi-e îngrozit de tot. Şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?” (v 1-3)

Durerea te poate face să simți că Dumnezeu este împotriva ta. Te poate face chiar să simți că Dumnezeu te urăște. La apogeul suferinței noastre, mintea noastră ne poate juca feste – trezind îndoiala chiar și în cei mai puternici credincioși. În acea emoție brută, ne întrebăm: “Cât timp?”. Durerea poate duce la anxietate și îndoială, poate fi epuizantă din punct de vedere emoțional:

“Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul şi-mi scald patul în lacrimi. Mi s-a supt faţa de întristare şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc.” (v 6-7)

Durerea are niște efecte secundare care tind să se persiste și să ne secătuiască de orice energie rămasă. Ai sentimentul că, pentru David, aceasta este o luptă aproape constantă. Se întâmplă pe tot parcursul nopții. Durează de mult timp.

Durerea pune sub semnul întrebării ceea ce știm și ceea ce credem, și nu ne slăbește nicio clipă. Durerea pune multe întrebări, dar nu dă niciodată răspunsuri. Durerea ne încurcă. Nu lasă să intre nicio lumină. Te întrebi când se va sfârși durerea și, la fel ca David, s-ar putea să plângi toată noaptea.

Iar durerea ne poate face unul din două lucruri.

În primul rând, fie ne poate îndrepta spre Dumnezeu cu încredere, pentru că Îl cunoaștem pe Dumnezeu și știm că ne iubește, în ciuda a ceea ce sugerează durerea:

“Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul!” (v 4)

Sau, în al doilea rând, ne poate îndepărta de Dumnezeu, făcându-ne să-L respingem și să ne întoarcem împotriva Lui din cauza a ceea ce vedem că se întâmplă în noi sau în jurul nostru.

Ca cineva care s-a confruntat cu dureri fizice severe pentru perioade lungi de timp în ultimii ani, știu că, în acele momente, te bazezi pe ceea ce știi deja că este adevărat pentru a putea continua. Când durerea se apare, ai nevoie de combustibil în rezervor pentru a te conduce până acasă.

În durere, fie Îl vei asculta pe Dumnezeu, care este suveran peste durerea ta, fie vei asculta durerea care îți strigă că Dumnezeu nu te poate ajuta sau că nu poți avea încredere în el. Durerea are un mod de a te împlânta și mai bine pe drumul pe care l-ai ales. Sau, altfel spus, durerea are un mod de a-ți sublima personalitatea și de a-ți arăta cine ești cu adevărat. Te poate demasca în rătăcirea ta și te poate atrage înapoi la Dumnezeu, sau te poate apropia de Dumnezeul în care te-ai încrezut tot timpul – sau poate dezvălui că nu ai avut niciodată o bază sigură, ca sămânța care a căzut pe solul uscat și spinos din Matei 13. Și astfel, durerea este, în mod ciudat, o oportunitate nesolicitată care ne eliberează de ceea ce poate ne este prea drag, împingându-ne înapoi acolo unde ar trebui să fim și arătându-ne că Dumnezeul nostru atotputernic este singurul în care merită să ne încredem (Iov 23 v 10).

Un fragment din cartea “Învață-mă să simt”, de Courtney Reissig, preluat de pe The Good Book