Read it Later
You did not follow anybody yet.

Ar putea părea ciudat să punem în aceeași oală somnolența și beția. Nu e ca și cum ar fi echivalente din punct de vedere moral. Dar exact asta face Pavel în 1 Tesaloniceni 5:6, spunându-ne „De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji”.

Pavel nu lansează un apel la insomnie în masă. Mai degrabă, el apelează la o metaforă biblică comună a păcatului ca somnolență și stupoare; neprihănirea apare ca trezire și sobrietate. Adăugați niște imagini cu lumina și întunericul, ziua și noaptea, și veți obține o imagine puternică de transformare prin înnoirea minții noastre, în loc să ne conformăm acestui veac rău (Rom. 12:1-2).

Acest pasaj este încadrat în ziua viitoare a Domnului, când Isus va aduce o înfrângere bruscă asupra dușmanilor Săi (1 Tes. 4:13-5:3). Scopul lui Pavel aici este de a ne ajuta să ne trezim și să ne pregătim pentru aceasta.

Ce înseamnă să rămâi treaz?

Rețineți cealaltă metaforă a lui Pavel: „De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji”. Deși sunt diferite din punct de vedere moral, Pavel pune laolaltă dormitul și beția din două motive.

În primul rând, pentru că ambele se întâmplă în mod normal noaptea: „Căci cei ce dorm, dorm noaptea şi cei ce se îmbată se îmbată noaptea.” (1 Tes. 5:7). În al doilea rând, ambele îți scad apărarea și te lasă vulnerabil. Dacă cineva ar vrea să îți fure din buzunar cu costuri minime și o speranță maximă de succes, cel mai sigur pariu ar fi să aștepte până când ești beat sau dormi, deoarece atunci ți-ai lăsat garda jos.

Dar dacă ești treaz și de veghe, poți fi atent și vigilent. Poți să pe fază din punct de vedere mental și spiritual. Pavel vrea ca noi să ne păstrăm mintea limpede. Să ne pregătim mintea pentru acțiune. Să ne păstrăm controlul ferm asupra realității. Să vedem lucrurile așa cum sunt cu adevărat – nu așa cum apar ele într-un vis sau într-o stare de beție.

El nu ne spune pur și simplu să evităm halucinogenele sau alcoolul, deși acest lucru este cu siguranță valabil (Rom. 13:13; Ef. 5:18). Nu vă înșelați: a fi beat sau drogat este o stare rușinoasă care ne răpește rațiunea, îi pune în pericol pe alții și ne face ținte sigure pentru Diavol. Ar trebui să le evităm ca pe o ciumă.

Dar trebuie, de asemenea, să ne dăm seama că există mult mai multe lucruri care ne pot întuneca mintea.

Somnul mortal al lumii

Lumea este inundată de narcotice spirituale. Satana a poluat atmosfera cu ele. Aerul acestui veac rău din prezent este plin de suficiente substanțe intoxicante pentru a ne ține să ne împiedicăm într-o ceață spirituală până când fie murim, fie ziua Domnului ne lovește ca un tren (1 Tes. 5:3) – ceea ce, desigur, este exact ceea ce vrea Satana.

Cuvântul de modă veche pentru acest tip de somn este „lumesc”. Este lucrul cu privire la care ne-a avertizat apostolul Ioan (1 Ioan 2:15-17). Este vorba despre a lua darurile bune ale lui Dumnezeu și a le transforma în înlocuitori. Este vorba despre aspirațiile nechibzuite ale unor idei false din cultura pop, cum ar fi „Ascultă-ți inima”, „Fă ce crrezi” și „Ai dreptul la fericire”.

Acestea sunt modalitățile prin care Satana îi ține pe oameni în orbire față de realitatea spirituală. El vrea fie să ne umple mintea cu idei false (precum cele de mai sus), fie (la fel de probabil) să ne inunde mintea cu banalități și prostii pentru a ne împiedica să ne gândim profund la orice lucru care contează. După cum spunea demonul din Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr al lui C. S. Lewis,

„Treaba ta este să îi fixezi atenția asupra fluxului imediat a ceea ce poate vedea, atinge și auzi. Învață-l să o numească „viața reală” și nu-l lăsa să întrebe ce înțelege prin „reală”… După felul în care vorbesc unii dintre voi, tinerii diavoli ispititori, oricine ar presupune că este treaba noastră să îi învățăm asta!”

Cu alte cuvinte, „Ține-l departe de lucrurile serioase. Nu-l lăsa să se gândească prea mult la lucruri pe care nu le poate vedea – asta l-ar putea trezi!”.

Trezirea pentru ziua veșnică

A fi adormit înseamnă să trăiești viața ca și cum Dumnezeu nu ar exista. A te trezi înseamnă să realizezi că există un Dumnezeu căruia îi vei da socoteală pentru viața ta.

A fi adormit înseamnă să-ți petreci timpul și banii ca și cum acest veac ar fi tot ce există. Trezirea înseamnă să realizezi că această viață este un abur, că veșnicia este infinit mai importantă, iar viața reală abia a început (1 Tim. 6:19).

A fi adormit înseamnă să te vezi pe tine însuți ca fiind centrul universului. A te trezi înseamnă să-L consideri pe Dumnezeu și pe aproapele mai importanți decât tine însuți (Fil. 2:3).

A fi adormit înseamnă să presupui că, dacă Dumnezeu există, este tolerant și te va accepta atâta timp cât ești sincer cu tine însuți și faci tot ce poți. A te trezi înseamnă să realizezi că Dumnezeu este mai bun decât ai visat vreodată, că tu ești mai rău decât ți-ai imaginat vreodată și că tot ce faci tu mai bine nu va fi niciodată suficient de bun.

A fi adormit înseamnă că ziua Domnului te va surprinde ca pe un hoț. Trezirea înseamnă că ziua Domnului va fi mai degrabă ca o petrecere surpriză despre care știai că va veni, dar nu știai exact când.

Epoca rea în care trăim este ca o noapte lungă – dar este o noapte lungă care trece și care va fi înlocuită în curând de o zi veșnică (Apoc. 21:25). Pentru poporul lui Dumnezeu, viitorul este luminos. Chiar și acum „lumina adevărată strălucește deja” (1 Ioan 2:8).

Sfințirea este o chestiune de reducere a șocului cultural al trăirii în cerurile noi și pe pământul nou. Ca să modificăm metafora, am putea spune că este ca și cum am reduce strălucirea orbitoare a veacului ce va să vină, privind la Hristos prin credință (2 Cor. 3:18). Se apropie. El vine. „Noaptea aproape a trecut şi ziua este aproape ” (Rom. 13:12).

Este timpul să ne trezim.

Un text de Justin Dillehay pentru The Gospel Coalition

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close