Cum Pride Month a devenit o sărbătoare religioasă

În patru ani, paradele s-au răspândit în zeci de orașe din Statele Unite. Marșurile, evenimentele și festivalurile Pride au devenit un eveniment obișnuit de la mijlocul anilor 1970 până în anii 1990. În 1999, președintele Clinton a desemnat oficial luna iunie drept „Luna mândriei pentru gay și lesbiene”. Din 2009 până în 2016, președintele Obama a declarat, de asemenea, luna iunie ca fiind Luna mândriei LGBT. S-a născut o nouă sărbătoare seculară.

Pride Month LGBT este adesea comparată în mod eronat cu Luna istoriei negrilor sau cu Luna națională a moștenirii hispanice. Dar există deja o Lună a istoriei LGBT (în octombrie). Aceasta a fost creată în 1994 de către o coaliție de organizații din domeniul educației, iar în 1995 a fost inclusă în cadrul unei liste comemorative de către cel mai mare sindicat al profesorilor, National Education Association (NEA).

Luna mândriei LGBT nu este doar o comemorare seculară, ci o celebrare religioasă a unei credințe – credința că „Gay Is Good” (este bine să fii gay) și că opoziția morală față de comportamentul homosexual sau față de ideologia transsexuală este în mod inerent intolerantă.

În America, homosexualii, lesbienele și bisexualii sunt mult mai puțin predispuși decât adulții heterosexuali să se afilieze unui grup religios. Patru din zece (41%) se identifică ca fiind atei, agnostici sau „nimic anume”, în comparație cu doar 22% dintre adulții heterosexuali care spun același lucru. Totuși, oamenii sunt religioși prin natura lor. Dacă abandonează o credință, vor adopta în cele din urmă o alta. Pentru unele persoane din comunitatea LGBT, acest lucru a însemnat îmbrățișarea satanismului. Dar pentru majoritatea persoanelor LGBT „non-europene” a însemnat îmbogățirea unei credințe pe care o aveau deja cu simbolism religios. Acesta este motivul pentru care Luna Mândriei LGBT a devenit echivalentul secular al Adventului.

Cuvântul advent derivă din cuvântul latin adventus, care înseamnă „venire”. Pentru creștini, Adventul este o celebrare de aproape o lună a anticipării nașterii lui Hristos. După cum explică Justin Holcomb, Adventul simbolizează situația actuală a bisericii în aceste „zile din urmă” (Faptele Apostolilor 2:17, Evrei 1:2), în timp ce poporul lui Dumnezeu așteaptă revenirea lui Hristos în glorie pentru a desăvârși împărăția Sa eternă.

Pentru comunitatea LGBT, însă, Adventul lor laic are un obiectiv diferit. Mai degrabă decât venirea lui Hristos, ei așteaptă cu nerăbdare ziua în care un comportament pe care Dumnezeu l-a numit păcătos (1 Cor. 6:9-10 și altele) nu numai că va fi tolerat, dar va fi și celebrat ca fiind „bun” de către toți oamenii. Este o viziune conturată în proclamația din 2014 a președintelui Obama privind Luna Mândriei: „Națiunea noastră a făcut pași mari în recunoașterea a ceea ce acești indivizi curajoși știau de mult timp că este adevărat în inimile lor – că dragostea este dragoste și că nicio persoană nu ar trebui să fie judecată după altceva decât după caracterul său… Fac apel la poporul Statelor Unite să elimine prejudecățile, oriunde acestea există.”

Deoarece agenda LGBT de normalizare a homosexualității și a transsexualității intră în conflict cu creștinismul, pentru a „elimina prejudecățile” este necesară anatemizarea convingerilor creștinilor care cred în Biblie.

Acesta este motivul pentru care Luna Mândriei LGBT este, de asemenea, o formă de Pessah. În Pessah original, israeliții puneau sângele unui miel pe stâlpii ușilor pentru ca Dumnezeu să „treacă peste” casa lor și să nu aducă judecată asupra oamenilor dinăuntru (Ex. 12:7-13). Astăzi, poporul american flutură un steag curcubeu, poartă o insignă sau își schimbă avatarurile din rețelele de socializare pentru a arăta că respectă Luna Mândriei LGBT. Făcând acest lucru, ei arată că au plecat capul în fața cauzei LGBT și că nu vor suporta mânia care se va revărsa asupra celor care nu sunt susținători ai cauzei.

Ar trebui să ne așteptăm la un astfel de comportament supus din partea corporațiilor, care au adoptat în mod necritic „capitalismul woke”. De asemenea, ne putem aștepta la așa ceva și din partea agențiilor guvernamentale, cum ar fi ambasadele SUA, din moment ce acestea sunt deseori supravegheate de președinți care susțin LGBT, precum Clinton, Obama și Trump. Corporațiile și guvernele pot fi absolvite pentru că își arată sprijinul pentru cauze anticreștine. Dar ce scuză au creștinii?

De ce atât de mulți credincioși declarați adoptă un simbol care arată lumii că se opun Cuvântului lui Dumnezeu? Și de ce trecem cu vederea astfel de manifestări de idolatrie din partea celor care pretind a fi atât „aliați” ai LGBT, cât și frații și surorile noastre în Hristos?

Așa cum am scris acum multă vreme, de prea mult timp, noi, cei din biserică, am bombănit doar pentru noi sau am tăcut în legătură cu această idolatrie fățișă. Ne temem că, dacă subliniem prea clar sau cu forță că nu poți să-L slujești pe Dumnezeu și să aprobi păcatul, oamenii ar putea părăsi congregațiile noastre. Părem mai preocupați că putem să pierdem voluntarul de duminică dimineața decât sufletele celor care se află în rebeliune deschisă și fără de pocăință împotriva lui Dumnezeu. Suntem atât de tulburați de gândul că susținătorii LGBT se vor îndepărta de credință, încât nu reușim să vedem că ei au respins deja credința creștinismului istoric și au înlocuit-o cu o erezie idolatră – una la fel de distructivă și plină de ură ca oricare alta care a venit înaintea sa.

Nu ne iubim aproapele atunci când îi spunem că poate continua să se angajeze în rebeliune nepocăită împotriva lui Dumnezeu. Nu putem continua cu mentalitatea de „a merge cu valul pentru a ne înțelege”, care îi conduce pe cei pe care pretindem că îi iubim spre distrugere. Dacă îi iubim cu adevărat pe frații noștri LGBT, trebuie să rostim Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală (Fapte 4:31). S-ar putea să trebuiască să acceptăm faptul că cei care au căzut în dizgrație s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată, dar nu ar trebui să fim prea lași să le spunem că Evanghelia cere pocăință.

Noi trebuie să alegem cui vom sluji. Ne vom iubi aproapele și vom sta alături de singurul Dumnezeu înțelept, sau îi vom urî pe prietenii noștri LGBT, aliindu-ne cu cei care făuresc un idol din Luna Mândriei LGBT?

După un text de Joe Carter pentru The Gospel Coalition