Presupunem că băieții și fetele deopotrivă sunt credincioși, iar în Cristos, toți suntem frați și surori. În 1 Timotei 5:1-2 citim: “Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi; pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.”
Acesta este un sfat demn de urmat în raporturile noastre zilnice, atât în cele ce privesc biserica, cât și în celelalte domenii ale vieții. Dacă băiatul este în Cristos, trebuie să îl tratezi ca pe un frate.
Ce înseamnă lucrul acesta? Dacă ai un frate sau mai mulți acasă, atunci știi la ce mă refer. Există (sau ar trebui să existe) afecțiune adevărată între frați și surori, există dorința de a-i vedea pe ceilalți reușind, crescând în credință și umblând în smerenie înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Toate pasajele biblice care sunt adresate fraților și surorilor în Cristos sunt derivate din felul în care ar trebui să relaționeze frații și surorile în cadrul familiei. Frații și surorile ar trebui să se sprijinească unul pe altul și să trăiască dragostea prezentată în 1 Corinteni 14.
Acesta este felul de relație pe care ar trebui să îl cultivi cu frații tăi în Cristos, dintre care unul ar putea avea potențialul să îți devină soț. Când îl tratezi în felul acesta, indiferent dacă îl întâlnești online, la biserică sau printr-un prieten, prietenia are potențialul de a crește în ceva mai mult. Dacă el se va dovedi a fi mai mult decât un prieten, timpul în care l-ai tratat frățește nu va face decât să adauge vigoare relației voastre. Dacă îți va rămâne doar prieten, atunci relația se poate termina frumos, fără toată urâțenia divorțului care apare dacă v-ați purtat de parcă ați fi fost căsătoriți.
Cultura noastră spune că dacă crezi că un bărbat ar putea fi un soț bun, ar trebui să îl tratezi ca atare. Poartă-te acum cu el ca și cu un soț, înainte să vă căsătoriți. Dacă crezi că ar fi un iubit bun, ar trebui să-l tratezi ca pe un iubit și să te culci cu el. Dacă crezi că ar fi un coleg de cameră bun, ar trebui să vezi dacă e adevărat și să vă mutați împreună. Este extrem de ciudat ca în zilele noastre, atunci când ești interesată de un bărbat, să îl tratezi ca pe un frate – asta din cauză că zilele pe care le trăim sunt ciudate. Scriptura ne arată o cale mai bună. Ne învață să îi tratăm pe bărbați cu puritate absolută. Asta înseamnă să îi tratăm pe bărbații mai în vârstă ca pe tații noștri, iar pe cei tineri ca pe frați. Până când unul dintre acești bărbați nu îți va deveni soț, acestea ar trebui să fie raporturile dintre voi. După căsătorie îl vei putea trata ca pe un soț, iubit și coleg de cameră, împreună cu toate privilegiile care vin la pachet cu aceste slujbe.
Ce înseamnă toate acestea pentru tine, pentru prietenia care a început în mediul online și care are potențialul de a deveni ceva mai mult?
Ai dreptate când spui că a întâlni pe cineva online mărește probabilitatea ca să nu-l cunoști pe deplin, fiind privată de anumite indicii vitale care vin cu întâlnirea și observația în persoană. De aceea este esențial ca să introduci această relație în contextul comunității. Ai nevoie de ajutorul mamei și tatălui tău sau a pastorului și soției acestuia sau liderii apropiați ție – cineva care este căsătorit și îți dorește binele și propășirea spirituală -, care să te ajute să navighezi în această nouă relație. Noul tău prieten nu trebuie să interacționeze numai cu tine, ci – cât de curând posibil – cu oamenii importanți din viața ta.
Aș încuraja întâlnirile dintre tine, prietenul și persoanele de încredere din viața ta. Dacă este posibil, roagă-l pe tatăl tău sau alt bărbat credincios din viața ta să vorbească cu el la telefon; astfel nu vei fi singura care îl cunoaște. Cineva în care ai încredere trebuie să-i afle intențiile pe care le are cu privire la tine. Acest lucru mărește șansele ca să îți dai seama cine și cum este el de fapt și îl va împiedica să se joace cu sentimentele tale. Orice bărbat care nu își caută o nevastă (Proverbe 18:22) va da bir cu fugiții la gândul că trebuie să aibă astfel de conversații. Acesta nu e un lucru rău. Te va împiedica să îți pierzi timpul.
Relațiile care încep “pe nevăzute”, la sugestia unei persoane în care ai încredere și care vă cunoaște pe amândoi, au la bază constatarea cuiva, care poate fi de ajutor. Cea mai stânjenitoare problemă este că el știe că tu știi că cineva pe care îl cunoașteți amândoi crede că v-ați potrivi. În acest caz, ceva care să spargă gheața poate risipi tensiunea. Dacă poți să treci cu vederea întâlnirea aranjată, cu atât mai bine. Încercați să vă dați seama împreună ceea ce i s-a părut cunoștinței voastre că aveți în comun: Cărțile? Biserica? Contextul familial? Educația? Pasiunile? Astfel veți rezolva misterul și veți deveni mai familiari unul cu altul. Scopul unei astfel de întâlniri este să fiți îndeajuns de relaxați pentru a fi voi înșivă și a vorbi nestingheriți.
În toate aceste noi prietenii, care au potențialul de a deveni relații romantice, trebuie să relaționați cu toată curăția, având în vedere interesele celuilalt, rugându-vă pentru voia lui Dumnezeu și prioritizând găsirea unui partener care va lua inițiativa și pe care să-l respecți îndeajuns pentru a i te supune ca Domnului (Efeseni 5). Întâlnirile ar trebui să aibă ca scop căsătoria după voia lui Dumnezeu, asezonat cu puțin amuzament. Niciodată invers.
Domnul să îți calauzească pașii,
Candice Watters, Boundless
Sursa foto: Chris Jarvis on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează