Cum a încetat știința să-i mai susțină pe atei și să arate spre Dumnezeu

Pastorii și alți lideri religioși au atribuit această tendință mai multor factori: tineri crescuți în afara bisericii, o lipsă de familiaritate cu liturghia și cultura bisericească, chiar și COVID-19.

Am găsit un alt răspuns în sondajul nostru pentru motivele care stau la baza acestei necredințe în creștere: o înțelegere greșită a științei.

Poate este surprinzător, dar sondajul nostru a descoperit că mesajul perceput al științei a jucat un rol principal în pierderea credinței. Am descoperit că teoriile științifice despre evoluția neghidată a vieții au determinat, în special, mai mulți oameni să respingă credința în Dumnezeu decât îngrijorările legate de suferință, boală sau moarte. De asemenea, s-a arătat că 65% dintre cei care se autointitulează atei și 43% dintre agnostici cred că „descoperirile științei [în general] fac mai puțin probabilă existența lui Dumnezeu”.

Este ușor de înțeles de ce a proliferat această percepție. În ultimii ani, mulți oameni de știință au apărut ca purtători de cuvânt celebri pentru ateism. Richard Dawkins, Lawrence Krauss, Bill Nye, Michael Shermer, regretatul Stephen Hawking și alții au publicat cărți populare în care susțin că știința face credința în Dumnezeu inutilă sau neverosimilă. „Universul pe care îl observăm are exact proprietățile la care ar trebui să ne așteptăm dacă, în fond, nu există niciun scop, niciun design… nimic altceva decât indiferență oarbă și nemiloasă”, a scris Dawkins în mod faimos.

Cu toate acestea, între mesaj și realitate există o deconectare majoră. În ultimul secol, descoperiri științifice importante au contestat dramatic ateismul bazat pe știință, iar trei dintre acestea, în special, spun acum o poveste cu siguranță mai favorabilă lui Dumnezeu.

În primul rând, oamenii de știință au descoperit că universul fizic a avut un început. Această descoperire, susținută de observațiile astronomice și de fizica teoretică, contrazice așteptările ateilor care cred în puterea științei, care au prezentat mult timp universul ca fiind etern și existent prin sine însuși – și, prin urmare, fără a avea nevoie de un creator extern.

Dovezile pentru ceea ce oamenii de știință numesc Big Bang au confirmat, în schimb, așteptările teiștilor tradiționali. Arno Penzias, laureat al premiului Nobel, care a contribuit la o descoperire cheie în sprijinul teoriei Big Bang, a remarcat legătura evidentă dintre afirmația acesteia privind un început cosmic și conceptul de creație divină. „Cele mai bune date pe care le avem sunt exact ceea ce aș fi prezis, dacă nu aș fi avut nimic altceva pe care să mă bazez decât cele cinci cărți ale lui Moise… și Biblia în totalitatea ei”, scrie Penzias.

În al doilea rând, descoperirile din fizică despre structura universului întăresc această concluzie teistă. Începând cu anii 1960, fizicienii au stabilit că legile și parametrii fizici fundamentali ai universului nostru sunt fin reglate, împotriva tuturor aparențelor, pentru ca universul nostru să fie capabil să găzduiască viața. Chiar și ușoare modificări ale multor factori independenți – cum ar fi forța atracției gravitaționale sau electromagnetice sau aranjamentul inițial al materiei și energiei în univers – ar fi făcut viața imposibilă.

Nu este surprinzător faptul că mulți fizicieni au ajuns la concluzia că acest reglaj fin improbabil indică un agent cosmic care îl face posibil. După cum a susținut fostul astrofizician de la Cambridge, Sir Fred Hoyle, „o interpretare de bun simț a datelor sugerează că un superintelect a contorsionat fizica” pentru a face viața posibilă.

În al treilea rând, biologia moleculară a dezvăluit prezența în celulele vii a unei lumi rafinate de nanotehnologie informațională. Printre acestea se numără codul digital din ADN și ARN – mașinării moleculare minuscule, construite în mod complex, care depășesc cu mult capacitățile de stocare și de transmitere a datelor noastre de înaltă tehnologie digitală. Chiar și Richard Dawkins a recunoscut că „acest cod al mașinăriei genelor este în mod straniu asemănător cu cel al unui computer” – ceea ce implică, se pare, activitatea unui programator principal la originea vieții. Cel puțin, descoperirile biologiei moderne nu sunt ceea ce s-ar fi așteptat cineva de la procese materialiste oarbe.

Toate acestea subliniază o disparitate din ce în ce mai mare între percepția publică a mesajului științei și ceea ce arată de fapt dovezile științifice. Departe de a indica o „indiferență oarbă și nemiloasă”, marile descoperiri ale ultimului secol indică designul rafinat al vieții și al universului și, probabil, un creator inteligent care se află în spatele tuturor acestor lucruri.

Un text de Stephen C. Meyer pentru Newsweek