Crezul de la Niceea și importanța unei singure litere

Poate ai auzit pe cineva spunând că teologii pierd timp și energie în dezbaterile lor din turnurile de fildeș. Eu, unul, nu pot să spun că am trăit sau lucrat într-un turn de fildeș și nici nu am întâlnit vreun teolog care să facă acest lucru. Expresia “turnul de fildeș” reflectă sentimentele celor care se plictisesc repede de dezbaterile teologice (care, aparent, sunt fără sens) și de luptele nesfârșite ale perspectivelor asupra chestiunilor periferice.

Într-adevăr, s-ar părea că formularea opiniilor teologice asupra oricărui subiect nu are sfârșit. Și totuși, biserica nu poate fi recunoscătoare îndeajuns lui Atanasie, un teolog care s-a luptat nu doar pentru un cuvânt, ci pentru o singură literă timp de șase decenii! Atanasie și-a petrecut viața într-o lungă dezbatere teologică asupra ceea ce, aparent, era doar un detaliu lipsit de importanță. Dacă nu ar fi făcut-o, credința creștină ar fi fost în pericol.

Tenacitatea lui Atanasie a dat roade. După moartea sa în 373, al doilea sinod ecumenic a avut loc la Constantinopol în 381. Constanțiu al II-lea dispăruse demult, iar Teodosie I, care a guvernat Imperiul Roman de Răsărit între 379-395, dorea să înăbușe controversa arianismului, în care Arius susținea că Cristos era mai mult decât un om, însă nu era din aceeași esența și ființă ca Dumnezeu. În acest conciliu, orice simpatie sau afiliere cu arianismul însemna excluderea permanentă din biserică. Vederile lui Atanasie, conform cărora Cristos era din aceeași substanță și ființă ca Tatăl (homoousia) au câștigat, în timp ce vederile lui Arius, în care Cristos este dintr-o substanță similară cu Tatăl (homoiousia) au fost declarate a fi în afara ortodoxiei și astfel condamnate.

Lupta pentru o singură literă

Se pune întrebarea: de ce Atanasie a răbdat atât de multe pentru un timp atât de lung? De ce s-a luptat decenii la rândul pentru un singur cuvânt, pentru o singură literă, “i”? Motivul se găsește într-o frază găsită și în Crezul de la Niceea, o frază atribuită lui Atanasie. Nu este prea mult dacă susținem că această frază este una dintre cele mai profunde, dacă nu și cele mai frumoase fraze din întreaga literatură teologică: “pentru noi și pentru mântuirea noastră.”

Atanasie s-a luptat cu cele mai strălucite minți ale timpului său și a suferit persecuție din partea celor mai puternici oameni politici ale acelor timpuri, toate de dragul Evangheliei. Atanasie credea că persoana lui Cristos are totul de-a face cu lucrarea lui Cristos. Dacă biserica greșea în privința persoanei lui Cristos, biserica va greși și în ceea ce privește lucrarea lui Cristos. Atanasie a petrecut șase decenii luptându-se pentru o litera și luptându-se împotriva lumii de dragul Evangheliei.

Conciliile de la Niceea (325) și Constantinopol (381) au afirmat cu fermitate natura divină și umană a lui Cristos. Crezul de la Niceea declară divinitatea lui Cristos – el este “Dumnezeu adevărat Dumnezeu din Dumnezeu adevărat” – și umanitatea lui Hristos – “el S-a făcut om”. Crezul afirmă elocvent că această înțelegere a persoanei lui Cristos are totul de-a face cu lucrarea Sa.

El este omul-Dumnezeu “pentru noi și pentru mântuirea noastră”.

Deși nu a stabilit divinitatea lui Hristos, Niceea a exprimat clar și elocvent atât divinitatea lui, cât și umanitatea lui, cu o finalitate care a trecut testul timpului, oferind Bisericii definiția ortodoxă a persoanei lui Cristos.

Stephen J. Nichols, Crossway