Creștinul și răspunsul la violență

De-a lungul ultimelor două secole creștinii s-au mișcat între două extreme referitoare la violență, război, agresiune. Acestea sînt cunoscute de orice istoric al creștinismului și bibliografia este largă. După Augustin, care lămurește problema utilității războiului sau a războiului util, lucrurile s-au mai limpezit, dar cele două extreme au călătorit prin istorie pînă recent.

Noah, fiul nostru, a avut zilele trecute de făcut o temă referitoare la modul în care răspundem la violență. Propunerea lecției era non-rezistența! Textul ales a fost cel atît de bine cunoscut de fiecare dintre noi, textul din predica de pe Munte.

Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.»

Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău.

Ci oricui te lovește peste obrazul drept întoarce-i-l și pe celălalt!

Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina lasă-i și cămașa!

Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două!

Celui ce-ți cere dă-i; și nu-i întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine!

Ați auzit că s-a zis: «Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe vrăjmașul tău.»

Dar Eu vă spun: iubiți-i pe vrăjmașii voștri, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.

Dacă îi iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?

Și dacă îi îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?

Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit!

Matei 5:38-48

Concluzia lecției era următoarea: creștinii nu trebuie să răspundă cu rău la rău. Creștinul nu se opune violenței. Creștinul se încredințează Suveranității lui Dumnezeu și așteaptă în tăcere răspunsul lui Dumnezeu, răzbunarea lui Dumnezeu, judecata lui Dumnezeu. Așa cum Isus a mers ca un Miel la tăiere, așa și noi trebuie să ne raportăm la agresiune. Să ne lăsăm în Voia Lui, care nu are piedici în a se îndeplini. Dacă Domnul îngăduie să fim bătuți, violați, uciși, a ne opune acestor lucruri, înseamnă o alterare a voii lui Dumnezeu. Am rezumat și am hiperbolizat puțin concluziile.

În timpul zbuciumatei istorii a creștinilor s-au desfășurat o mulțime de tragedii în care eroismul demn de poem a fost împletit cu o atitudine sacrificială uneori admirabilă, în alte cazuri, dincolo de limita oricărei explicații raționale.

Întrebarea pe care o am pentru adepții poziției extremiste referitoare la non-violență este ce ar face în cazul în care, bărbat fiind, în toată puterea, mergi pe stradă cu soția și cu fiica. Îți este agresată verbal sau chiar fizic soția, este o posibilă amenințare de viol… În acest caz, în lumina învățăturilor de mai sus, care ne invită la a nu riposta, dimpotrivă, trebuie să întoarcem și obrazul celălalt, ce facem? Îi oferim și fiica, înălțînd ochii în sus ca martirul Ștefan?

Răspunsul meu este NU! Cu un corp fragil și vulnerabil cum este al meu acum, mai bine mor apărîndu-mi familia, decît să îngenunchez într-o atitudine pe care o numesc mai degrabă lașitate, decît dragoste creștină.

Și de ce aș face lucrul acesta citind totuși textul de mai sus? Pentru că în textul de mai sus cred că este vorba de conflictul în care sînt implicat doar eu, fără a fi pus în situația de a-i apăra pe ceilalți.

Dacă este vorba doar despre mine, atunci voi face tot posibilul să îmi apăr viața și integritatea fizică, încercînd să fac cît mai puțin rău celuilalt, însă în situația în care comunitatea mai largă sau familia mea are nevoie de forță, de violența pe care o pot presta eu, atunci sînt gata să scot sabia din dragoste pentru ceilalți.

Scripturile sînt pline de acte de eroism, în care vitejii și-au dat viața pentru ceilalți. Veți spune că este în Vechiul Testament, nu în Noul Testament. Însă tot în Noul Testament Mîntuitorul nostru ne spune că nu este mai mare dragoste decît să își dea cineva viața pentru prietenul său. Se referă, cu siguranță, în primul rînd la Sine și la sacrificiul pe care L-a făcut pentru noi toți, prietenii Săi. Se referă la actele martirice de tipul actului lui Maximiliam Kolbe, dar și la actele militare, de apărare a celor care ne sînt cei mai aproape.

În cazul unui atac tîlhăresc la drumul mare, în cazul în care hoții ne atacă locuința, în cazul în care casa și familia trebuie să fie apărate, în acest caz, citind Scriptura întreagă și întreg contextul în care Domnul Însuși se numește Domn al Oștirilor, citind toată Scriptura care se încheie cu bătălii împotriva răului și stăpînirilor demonice, atunci reacționăm cu violență pentru a opri violența.

Dacă mie mi se scuipă în fasole, nu voi scuipa și eu, voi îndepărta bolul și mă voi retrage în tăcere. Dacă eu primesc o palmă, dacă mai rămîn în picioare, pot întoarce și obrazul celălalt. Dacă mie personal mi se ia haina, pot da și cămașa. Cred că voi putea, cu puțin efort, chiar să îmi îmbrățișez agresorii, dacă mai stau în picioare.

Nu sînt gata să fac același lucru, dacă este atacat cel mai slab, dacă este batjocorit un copil, dacă este agresată o femeie, dacă este atacat un sat, dacă se declară război țării mele în război de cotropire.

Scriptura este plină de îndemnuri la curaj și la acte de eroism fie prin exemplele din narațiuni, fie prin întreg contextul revelațional în care apărarea vieții și integrității celorlalți reprezintă o valoare care este mai presus de valoarea propriei siguranțe și a propriei vieți.

Să ne ferească Dumnezeu Bunul de asemenea situații, iar, dacă istoria ne va duce într-acolo să ne dea dreapta cumpănă și înțelepciunea de a alege momentul și ținta spre care să întindem arcurile.